La grădina zoologică Asa, din Hiroșima, o familie de macaci are un teritoriu întins pe stînci artificiale. Formațiunea stîncoasă este străpunsă de un circuit izolat de vizitare. Sub una din ferestre se află o instalație formată dintr-un lanț ce străpunge peretele. Vizitatorii copii își pot măsura puterile cu macacul de dincolo, trăgînd de lanț. Cînd maimuța iese învingătoare, dozatorul acționat de lanț îi eliberează într-o gaură din stîncă, cîteva boabe de soia prăjită. Astfel, maimuțele tratează intrușii fără ostilitate. Ba, chiar cu oarece bucurie.
Un experiment pavlovian similar a fost făcut pentru a măsura plăcerea în primate. Becul se aprinde, cimpanzeul apasă de un număr de ori pe o clapetă ce acționează un dozator cam ca cel de la Asa și capătă un te-miri-ce comestibil.
S-a constatat că după familiarizarea cu instrumentul, titrul dopaminei urmează o curbă abrupt crescătoare imediat ce apare semnalul luminos. Nivelul se menține constant pe toată durata muncii, pentru a scădea imediat după recompensă.
Așadar, dopamina are aface nu cu recompensa, ci cu anticiparea recompensei.
Experimentul a fost repetat schimbînd doza de hrană. La început, prin dublarea ei. Cum era de așteptat, nivelul dopaminei a crescut. Paradoxal, însă, platoul a fost la fel de înalt și la diminuarea dozei.
Așadar, dopamina e despre anticiparea recompensei, la care se adaugă și un anume grad de incertitudine în anticiparea mărimii recompensei.
Așa se explică cele mai multe forme de ludomanie, emoțiile suporterilor sportivi, tremurul dinaintea primului sărut etc.
Nu e despre recompensă, ci despre speranța în ea.
––––––––––
Am văzut că la fel este și la oameni.
Acuma, ceea ce ne deosebește de primate este dimensiunea temporală.
Omul are noțiunea timpului. În speranța maximizării recompensei își poate ajusta așteptările și conduita în timp.
Putem răbda un timp cu tonusul moral ridicat, știind că la sfîrșit ne așteaptă: o primă, o bere, o femeie zîmbitoare, o diplomă, un atestat, dreptatea, o călătorie de plăcere* etc.
Ba, mai mult, putem răbda optimiști și facem anume lucruri, asumîndu-ne ca recompensa să nu vină neapărat în viața asta. Așa se explică credințele religioase, ritualurile și normele morale ce le însoțesc. Cînd zic de credințe religioase mă gîndesc și la ideologii.
Dacă ați observat, discursul ideologiilor totalitare proiectează întotdeauna fericirea plenară într-un viitor oarecare. Dar nu așa, gratis. Totul e cu condiția eliminării AZI a „elementelor și credințelor retrograde”.
Din punctul acesta de vedere, ateii cuceriți de magnifica și vaga Știință se burzuluiesc la tine dacă îți exprimi fie și cea mai mică îndoială asupra unor „adevăruri științifice”, altminteri, în mod vădit distorsionate de o ideologie sau alta. Ești imediat etichetat ca troglodit… încep să-ți înșire sau reproșeze: pămîntul plat… legea gravitației… mecanica cuantică… Darwin… companiile energetice etc. Le știți clișeele și pseudoargumentele.
Așadar, chiar și scientiștii trăiesc cu teama că nu vor fi mîntuiți de Zeul Științei dacă nu combat cu fervoare orice deviere de la norma morală care zice să ucizi, fie și în efigie, orice eretic.
Dacă nu ar fi așa, ar fi mult mai natural să privească cu îngăduință orice sprînceană ridicată, deoarece niciun „retrograd” nu a împiedicat apariția ultimului model de automobil Tesla sau a ultimului tratament cu celule stem.
–––––––
* Cu călătoriile e mai complicat. Jumătate din plăcere o dă pregătirea lor, iar cealaltă, însăși călătoria, în speranța că amicii vor rămîne apoi muți de admirație în fața unui interminabil slide show de fotografii redundante, rău încadrate. Cam același lucru se petrece și cu nunțile. De cîte ori nu ați căscat în fața unei proiecții video cu nunta cuiva, în pofida entuziasmului proiecționistului?
