Românii din Serbia: Azi, Adrian Bozin

Psihologie la un alt nivel

Adrian Bozin, născut pe data de 5 august 1977, în orașul Sabat. Scoala generală și gimnaziul  (secția matematica) a terminat-o de asemenea în Sabat.

În anul 1997 a început studiile de psihologie la Facultatea de Filosofie din Belgrad. La aceasta facultate a susținut și teza de doctorat, intitulata: „Sensul coerentei în perioadele de criză și dezvoltare stabilă” în cadrul Departamentului pentru Dezvoltare Psihologică, pe 21 aprilie 2004 sub îndrumarea profesorului Dr.Jovan Miric.

Studiile de masterat de Psihologie și dezvoltare personală le-a început în anul 2005 la aceeași facultate. Născut într-o familie unde tatal este român, de mic a învățat românește și chiar foarte bine.

Asa că în timp ce era la gimnaziu în Sabat a fost invitat sa traduca din limba română în limba sarba elevilor sârbi care erau în vizită în România orașul Târgu Jiu și s-a descurcat de exeptie.

Începând cu anul 2006, a lucrat ca asistent psiholog mai întâi la școala superioara pentru educație a educatorilor, apoi la Colegiul de studii profesionale pentru cadrele didactice din Varset.

Predarea la aceasta școală este în limba sarba și română. La sfârșitul anului 2008 s-a înscris la doctoratul în psihologie la Facultatea de filosofie a Universități din Belgrad. A participat la mai multe întâlniri științifice și profesionale. Deasemenea a publicat multe lucrări științifice, de importantă națională și internațională.

Unele dintre ele sunt: lucrări științifice anunțate la întâlniri de experți  (2007), Psihologia dezvoltării întregii vieți și discuție despre teoria psihosociale a lui Eric Eriksson.

Lucrarea prezentată la cea de-a 13-a masă rotundă „Aspecte practice ale înțelegerii moderne a talentelor” de la colegiul de Studii profesionale pentru Educația Învățătorilor Mihailo Palov” din Varset.

Identificarea și dezvoltarea talentelor la vârsta preșcolarilor, e o altă lucrare a lui. Interacțiunea prescolara și individualizarea în predare, o alta. La Liceul pentru educația educatorilor Timișoara, Universitatea Tibiscus, a prezentat „Conceptul și modelele teoretice de competenta în psihologie și implicațiile lor pentru a lucra cu copiii talentați.

Prezentată la a 21-a masă rotundă, de la Scoala superioară de studii profesionale pentru educatori Varset pe 5 iunie 2015, lucrarea ”cultură înzestrată si didactică” este una dintre contributiile la psihologie a Dlui Bozin.

Meseria de psiholog a dobândit-o de la tatăl său Aurel Bozin, care și el la rândul lui este psiholog. De ce aceasta meserie? Din dorința de a cunoaște oamenii dincolo de aparențe și după caz pentru a-i ajuta, îndruma.

El ca și psiholog are dreptul să se ocupe cu consultarea psihologică. Ne povestește puțin despre teoria freudiana, care înglobează o serie de concepții dezvoltate de psihologul Sigmund Freud și pe care Adrian le-a studiat cu atenție, pentru că această teorie explică fenomenele socio-culturale.

Psihoanaliza a devenit azi extrem de familiară publicului larg din occident. Această teorie froidiana se consideră a fi de folos celor ce au conflicte interioare, care provin din inconștientul omului și sunt în strânsă legătură cu impulsuri, care își au originea în copilărie.

Daca aceste conflicte inconștiente sunt recunoscute de către pacient cu ajutorul analizei, ele pot găsi o soluție, care în psihicul imatur al unui copil nu era posibilă.

Aceste lucru este posibil dar, doar sub supravegherea unui psiholog. Deasemenea ne zice el, oamenii trebuie sa facă diferența între psiholog și psihiatru. ”Psihiatrul este aceea persoană care a terminat facultatea de medicină și specializarea psihiatrica, așa că psihiatrul are dreptul să vindece oamenii prin terapie medicală  (pastile). Psihologul în schimb poate să se ocupe de consultare psihologică și ședințe de terapie psihologică (psihoterapie). Așa că oamenilor nu ar trebui să le fie rușine sa meargă la psiholog”.

„În occident este ceva normal sa mergi la psiholog” ne zice Adrian. Are și un motto preferat: ”Nimic nu este mai practic decât o teorie bună”.

Deasemenea spune ca cele mai recente cercetări arată  că în zilele noastre studenții sunt cei ce îi descriu pe profesori dându-le note.El nu este de acord cu așa ceva, i se pare irelevant.

Și da, printre toate are și hobby-uri: Istoria, ceasornicăria și este colecționar de monede vechi.

În prezent locuiește împreună cu soția și fetița lor în Alibunar. Cunoscându-l personal m-a fascinat și mă fascinează în continuare calmitatea pe care o deține, atât în comunicare cât și în rezolvarea problemelor, un om deosebit cu, calități deosebite.

Cu stima și respect, Adriana Petroi