Ìnimã de copil
Aś fi vrut ca aceastã povestire sã fie ,,o poveste”!
Dar nu este,este o întâmplare petrecutã într-un sat mãricel, comunã chiar, din judeťul Alba.
Distrugerea economiei româneśti de cãtre trãdãtorii aduśi la putere în 1989 are niśte efecte devastatoare dintre cele mai nebãnuite.
De la sãrãcie lucie,de la migrarea în masã a populaťiei spre West, de la falimentul micilor afaceri adus de UE, de la divorťul soťilor plecaťi la muncã uitând de familii… pânã la sinucideri.
Dramele din sânul familiilor aduse la disperare de sãrãcie sunt inimaginabile.
Dacã adulťii rezistã cu greu śi trec cu eforturi śi sacrificii enorme peste lipsuri, ei bine Copiii rãmân marcaťi pe viaťã de aceste necazuri.
Ei ascultã cu inima strânsã fiecare vorbã a pãrinťilor śi certurile celor mari sapã śanťuri adânci în,, inima” lor plāpândã. Scandalurile, bãtãile, beťiile,reprośurile sau injuriile celor mari se cuibãresc în mintea lor śi îi ard mereu ca un fier înrośit în foc.
Sãrãcia este sursa a multora din aceste scandaluri,, domestice”!
-Nu avem bani pentru încãlťãri la copii! La ãsta mic îi cresc picioarele ca din apã!
-No śi io de unde sã-ť aduc acum. Ai rãbdare pãnã la salar.. Facem socoteala. Cât îi ťânem de pitã, de lapte, de.. carne… dacã avem… cumperi śî pãpuci.
-Da’cum sã-l trimit la ścoalã cu pãpucii deslipiťi? Mai opreśte-te din pipat cã arzi o grãmadã de bani.
-Tuuu.. Nu poci… c-am încercat dorã de atâtea oãri ,śti bine.
Mai bine cotãť tu un servici! Cã pe copil,pe hãl’ mic îl duc la mama.
Certurile de acest gen au fost cu sutele de mii în România, zilnic.
Femeile au luat taurul de coarne śi śi-au luat lumea’n cap plecánd sã-śi caute de lucru la cules cãpśuni în Italia, Spania, Germania.
Ce dacã au lucrat calificate prin uzinele româneśti. Ce dacã ai muncit la calculator sau la maśini unelte… Acum în occident eśti doar un numãr de ordine pe lista unei firme… Stamm numer… Nici numele nu-l mai pãstrezi… Eśti 312 sau 79 sau 016 ,asta este îťi zici… Birocraťia nemťeascã.
Pui capul în rând śi tragi ca robul socotind fiecare caserolã culeasã…
-Cu asta am fãcut 20 de ládiťe azi… Înmulťit cu 2,5 euro lãdiťa… Am 50 pe azi…
Luna asta am fãcut ceva bãnuťi.
Acasã copiii aśteaptã sã vinã ora 9 seara.
Nici rupťi nu se duc din jurul telefonului… Sunã Mama!
Lacrimi, minutele trec śi mama le închide telefonul grijulie… Sã aibã minute śi pt zilele urmãtoare.
Toate plâng seara în pat pânã adorm.
Copiii, unii adorm visând cadorile promise de mamã. Hainele noi ce le primesc de sãrbãtori sau grãmada de dulciuri promise.
Râd prin somn strângându-śi mamele dinner vis, în braťe.
Dar nu toťi.
Unii nu vor nimic.
-Îťi aduce mama un tractoraś cu pedale… Maree, maree ,mai mare ca a lu’ copilu lu’ patronu de la chiośc! Vrei?
-Nu… Vreau sã vii acasã tu.Adicã.. dumneata!
Când vii?
-Pãi abia am ajuns..puiu mamii.
N-am fãcut destui bani… Cã o fost scump drumul, śi n-am câśtigat cât sã plãtesc iar autobuzul.
-Mâne ai destui bani.. Mamã?
-Nuuu…
-Dar când vii?… Vii duminicã?. Vii la serbare?
Tonul telefonului pune capãt acestor discuťii prea dureroase pt mamã.
Copiii trântesc telefonul de pãmânt, lovesc cu piciorul în mobilã, trag faťa de masã cu tot cu farfurii sfãrâmând tot ce le picã în faťã śi fug sã se ascundã undeva într-un colťiśor unde sã poatã plânge în voie.
Acolo îśi fac planuri în creieraśul lor cum or sã facã ei bani… Sã nu mai plece Mama.
-O sã iau un bilet de Loto… Dacã iau un milion…. Cumpãr… Ba nu …dacã iau cinci milioane o sã cumpãr tot magazinul din centru… Sã vezi ce bucuroasã-i mama, sã avem noi… Tot, tot… Lasã numa’ cã cresc io mare… Mã duc la lucru sã fac bani ,sã-i aduc la mama…
Śi ochii plini de lacrimii sunt frecaťi cu pumniśorii strânśi de ciudã śi de neputinťã.
Numa’ tata-i de vinã cã nu lucrã la Gaz… Ca tata lu vecinu…. Ei au bani… Nu ca noi.
Zile śi nopťi ,copiii cãpśunariťelor, badantelor, cameristelor se tot perpelesc śi devin din ce în ce mai închiśi, mai înneguraťi în gândire, nepãsãtori cu ścoala ajungând sã urascã uneori fericirea celor care au mamã sau tatã.. Acasã.
I-auzi vorbind printre alťi copii:
-Ce bine-i de tine!
-De ce mã?
-Tu ai.. Mamã!
-Tu n-ai? Ťi-o murit?
Întreabã câte unul sincer îngrijorat.
-Nuuu… Nu-i moartã… Da’ nu vine acasã.. Îi… dusã la lucru ,afarã.
-Ooooo…. No ,ce mare scofalã… Vine când are bani… Cine-i ca tine atunci!
Copilul râde visând la mândria lui când se va plimba cu mama de mânã prin centrul satului… Ce frumos ar fi!
Dar iar se treześte la realitatea lui de Orfan de sezon… sau mai rãu… De copil cu mamã de douã trei ori pe an.
-Ce mamã rea am!
Mã lasã cu ãśtia… singur.
Un glas îl treześte din visare:
-Bravo! Uite ce frumos ai desenat!Aśa flori frumoase.. Ce mult îmi plac śi mie florile.
Îl lãudã învãťãtoarea.
Śi mâna ei caldã îi mângâie uśor creśtetul alunecând drãgãstos pe gâtul firav al bãiatului.
Tresãrii! Aśa-l mângâia śi mama. Ce bine-i sã fii mângâiat. Ce mult aś vrea sã mai vinã doamna iar la mine la bancã.
-Felicitãri… Mã copile, vãd cã ťi-ai revenit la scris. Ai o temã frumoasã… Mai ai un pic de muncit la litere śi o sã ai cel mai frumos caiet.
Śi mâna,, doamnei” îi mângâie obrãjorul înbujorat de plãcere śi mândrie a puiuťului de om.
Ce caldã e mâna,, doamnei” !
Gândii el ca a…. mamei.. Dar mama de muuult nu m-a mai mângâiat.
-Aśa, bravo ia uitaťi copii la colegul vostru ce mâini curate are. Luaťi exemplu.
Śi doamna îl bãtu uśor pe umãr.
Ce bine este sã te laude…
Gândii copilul… Pãcat cã nu m-a mângâiat śi azi pe obraz… De fapt pe cap îmi plãcea Mai mult…. Aśa ca mama.
L-as cã śtiu eu ce sã fac. Mâine…
Cãutã prin ungherele curťii locul śtiut… Dar fãrã mama curtea era acum toatã scurmatã de gãini. Nu gãsii nimic.
Dar îśi aduse aminte cã zilele trecute a urmãrit minute în śir albinele prin grãdinã cãutând flori cu polen.
-Daaa ,sigur ,uite ce verde crud śi frumos!
Ce tulpini fine! Pãtrãťoase,proape transparente, cu frunzele atât de frumos crestate iar florile atât de albe, ca petala de ghiocel śi aproape de forma florii de Gura Leului.
Clipele de durere au dezvoltat un simť al esteticului aparte în mintea muncitã de gânduri prea dureroase a copilului.
Voios copilul aśtepta cuminte în bancã intrarea la orã a,, Doamnei”.
Gãlãgia era de nedescris când uśa se deschise śi cu privirea dojenitoare Doamna pãśii în clasã.
-Mãi copii cei cu hãrmãlaia asta. Pânã în cancelarie s-aude.
În liniśtea lãsatã brusc copilul îśi luã inima-n dinťi śi înaintã spre catedrã sfios.
Întinse mâna sfios spre Doamna zicând.
-V-am adus niśte flori doamna învãťãtoare.
-Hã,hã…ui la prostu ce io adus la doamna… Hãããhã hã.
Strigã un mitocan din fundu clasei dând tonul unor râsete stridente ce au cuprins toatã clasa.
Învãťãtoarea total surprinsã strigã hotãrât.
-Liniśte!
Lovind hotãrât cu palma în tãblia catedrei.
-Ce-i dezordinea asta?
Śi ridicându-se în picioare luã buchetul din mâna copilului ce se înrośise de ciudã śi ruśine.
-Mulťumesc mult!
Dar de unde le-ai cules?
Sunt foarte frumoase. Bogate nu śtiam c-au înflorit deja.
Copiii au amuťit.
Doamna lãsã florile pe catedrã śi strângândul la piept îi mângâie pãrul cârlionťat apoi îi sãrutã amândoi obrajii sincer impresionatã de gestul copilului.
Realizã rapid cã, el voise sã-i atragã atenťia cu disperare śi florile aduse erau cea mai elocventã dovadã ,un apel disperat la afecťiune avea nevoie de dragoste, de mângâiere.
Obosit ,seara, ajuns acasã de la muncã, am gãsit în vaza din sufragerie cel mai frumos buchet înflorit de ,, Urzicã Moartã”!
Doamnelor mângâiaťi cât mai des aceśti copilaśi śi ve-ťi rãmâne în colťul iubirii din inima lor cât vor trãi!
