Nea Mustață

    Îl ştiau toți așa, ca „Nea Mustață”, dar prea puțini după nume. Era parcă croit perfect pentru ceea ce făcea şi le era simpatic tuturor. 
    Era o legendă vie atunci. În vremea aceea.
    În vremea aceea, când televizorul era „sec”, cinematograful era alternativa, iar Nea Mustață era de departe cel mai bun promoter. Nu cred că mai exista cineva care să poată umple sala, în seri consecutive, chiar la un film prost. 
    Avea talentul lui de a atrage lumea la film și chiar dacă filmul era prost și cei din „Piața căscaților” știau asta, mai cu o glumă, mai cu o picanterie din film, cu un sfat sau promisiunea de… 2 la un bilet, Nea Mustață golea piața umplând sala de cinema. ( Pentru cei care nu ştiu: „Piața Căscaților” era porecla dată, in glumă, de oameni, piațetei din fața căminului cultural, acolo se strângeau seara tinerii, cu o jumătate de ora-o oră înainte de începerea filmului de la cinema și tot acolo mai zăboveau ceva timp după, la o fărâmă de vorbă).
    Se „lupta” cu rolele de film uzate și de multe ori cu părți lipsă, role care călătoreau prin toată țara și pe care le aducea cu căruciorul din gară și se străduia să îmbine părțile rupte în așa fel încât filmul sa fie cât de cât întreg. Încasa cu stoicism înjurăturile pentru defectele peliculei, defecte care nu i se datorau, dar fiind el și operatorul din cabina de proiecție le… „îndesa în sac” și apoi cu același zâmbet larg, cu care îndemnase lumea să intre la film, îi petrecea la ieșire subliniind câte un moment mai „tare” din film sau urând o seară, pe „specificul” fiecăruia, cunoștea lumea și le știa multora înclinațiile. 
    Era bonom, jovial, mereu dispus la o poveste, glumeț și întotdeauna părea bine dispus. Omul potrivit într-un loc potrivit. 
    Nu ştiu dacă făcea ceea ce si-ar fi dorit să facă în viață, dar făcea atât de bine încât părea că fără el cinematograful în Avrig nu ar fi fost ceea ce era. Și chiar așa era. În serile în care, din motive obiective, Nea Mustață lipsea, sala nu era așa de plină și mulți rămâneau în piață la povesti după ce începea filmul. Lipsea omul care sa facă vraja aceea ca un film prost sau mai putin bun să nu fie totuși un timp pierdut.
    Apoi cinematografele au pierdut teren în fata televiziunii și internetului, „Piața Căscaților” era tot mai goală căci au apărut barurile şi cluburile, iar „Nea Mustață” s-a dus în pensie. Atunci s-a închis și cinematograful.
    Nu trebuie sa fii erou ca să devii o legendă într-un loc. Nea Mustață nu a fost erou, dar pentru câteva generații a rămas reprezentativ pentru ceea ce făcea. Nu poți să-ti amintești de un film văzut la cinema în copilărie sau tinerețe fără să-ti aduci aminte de zâmbetul jovial al celui care ti-a stârnit curiozitatea. 
    Nu poți să-ti amintești de serile cu prietenii din „Piața Căscaților” fără să-ti amintești tonul glumeț cu care Nea Mustață anunța că se poate intra în sală, începe filmul. 
    Acum s-a dus … în alt film și zâmbește în altă lume.
    Dormi în pace Domnule Jecan, Nea Mustață, să-ti fie somnul lin şi să-ti rămână amintirea vie.