Marea Interioară Seto este prea curată.
În urmă cu 30 de ani, cînd, uneori, în zilele de vară, prolifera fitoplanctonul roșu*, s-a început un program de ameliorare a mării cu pricina. Au fost interziși fosfații** în detergenți, au fost regularizate mai toate rîurile, au fost construite stații moderne de tratare a apelor uzate. Acumulările de apă sunt deja redundante. Centralele hidroelectrice au barajele lor, separate de acumulările cu scop agricol. Nu e greu să observăm că decantarea are loc în altă parte, dar nu în mare.
Acum, marea Seto a trecut în extrema cealaltă. E prea curată, deci, prea puțin hrănitoare. Producția de stridii, pește și alge s-a înjumătățit. Fermele de stridii s-au adunat mai mult în jurul insulițelor fără rețea hidrografică, pentru a capta bruma de aluviuni.
Iată că și dragostea de mediu sufocă la fel de rău ca disprețul față de el. Spre deosebire de sufocarea ocazională din trecut, cea actuală e sistematică.
––––––––-
* fauna se sufoca nu neapărat din cauza fitoplanctonului, ci planctonul se adăuga la solubilitatea mică a oxigenului în apa mai caldă.
** fosfații favorizează dezvoltarea planctonului. Din păcate, aportul de fosfați va fi și mai mic în viitor. Legile de protecție a mediului nu se schimbă atît de ușor, mai ales cînd grupurile de presiune sunt gălăgioase și mai au și interese economice. Ba, s-a mai introdus o fază în plus la tratarea apelor uzate. Curentul va trece și peste un pat de spărturi de gips, pentru retenția avansată a fosfaților.
