”Pe timpul lui Ceaușescu din pui mâncam doar picioarele și pieptul! Târtița, aripile și gâtul le fierbeam și de dădeam la porci. Oho, câți porci nu am crescut eu așa… Păi cum să nu îi cresc dacă femeia mea vindea la rată dimineață de dimineață câte 20 de pui? De unde? De la Avicola! Noaptea săream gardul după ce decuplam gardul de la rețeaua electrică și plecam cu ranița plină! Aveai de toate, pe timpul lui Ceaușescu. Riscai puțin, ce e drept, dar aveai”. Îl privesc și îl întreb ”Dar dacă nu ați fi avut o Avicola aproape de casă mai aveați de toate?” Se gândește ca și cum nu și-ar fi pus niciodată această problemă și spune scurt ”Probabil că nu!”
”Eu am trait la țară. Dar chiar și așa, când aud că”pe vremea aia mâncam sănătos, fara e-uri și otrăvuri” am o mică grimasă,” se destăinuie Daniela. ”La țară stăteam „la coadă” (mai exact ne îmbrânceam și împingeam, transpirați, cu țipete și insulte) doar când „venea” pâinea. Pâinea ”venea” de la brutarie pe o căruță, se distribuia pe cartelă, se termina căruța, apoi trebuia să aștepți alta – de aceea era mare bătălie să ”te bagi” cât mai în față, ca să nu mai astepți, și să nu te trezești că gata – nu mai vine altă căruță în seara aia. Noi mâncam ce era prin gospodărie, făceam acasă până și săpun. Ascundeau ai mei găinile când venea „ăla” cu recensamântul de animale (cred că se mai și „înțelegeau” cu el). Mâncarea făcută în casă sigur că era gustoasă, cu excepția unturii de porc pe post de ulei în orice – care pentru mine era de neînghițit. Luam la rație zahărul, uleiul, pâinea și parcă și orezul. Dar, bineînțeles, nu visai roșii și castraveți iarna. Struguri mai uscam în pod peste iarnă, dar putrezeau. Țineam mere peste iarnă, și câteodată gutui – astea rezistau. Laptele îl mai luam câteodată de la vreo gospodină cu vacă (și-l beam jumătate pe drum până acasă, nefiert), brânză – de câteva ori pe an, de la vreun cioban, ciocolata „mare” o luam poate o dată sau de două ori pe an, cașcaval, frișcă, masline, icre – mai prindeam pe la câte o aniversare a cuiva mai înstărit. 
Portocală primeam una de Crăciun, în dar de la Moș Gerilă de la partid (primeam un cadou – pentru acela stăteam la rând, civilizat – o punguță cu o portocală, un creion și un caiet – în fiecare an de Crăciun). N-am vazut până după revoluție banane, alune si alte alea (sora mea mai mare care copilărise 5 ani lângă Constanța văzuse banane). Aveam un ghid de conversație rus-român în casă, și aflam de acolo de fistic, grep, pate de pui. Din Ionel Teodoreanu am aflat de ”ne face mama ceai și ne dă mandarine” – am întrebat imediat ce sunt mandarinele… Mâncam fructe vara (neglijent șterse de stratul de praf din gradină). Și aveam un unchi a cărui soție era vânzatoare la aprozar la Galați – el îmi aducea uneori mere golden, care mi se păreau extraordinare. Cu săptămâni înainte de sărbători – de Paști de exemplu – era mare agitație: se strângeau ouă (țineai post oricum, 5-6-8 ouă pe săptămână se ”puneau deoparte pentru Paști”); sau se făcea rost de una-doua lămâi, de la oraș, de la câte cineva. Magazinul alimentar din sat era gol, la propriu: rafturi albe. O gramadă de rafturi albe. Câteva conserve ici-colo. Presupun că mai marii contau pe grădinile noastre – căci asta se și întâmpla, nu prea cumpăram cine știe ce mâncare. La noi nu se aducea salam, semi-preparate de carne – din astea mai prindeam când mergeam la unchiul meu la Galați. Îmi amintesc că uneori totuși mama mai facea orez cu parizer. Erau într-adevar acele cutii de creveți pe care nu le cumpara nimeni. Am luat o dată să vedem cum sunt, dar nu i-am mâncat, că nu știam cum se gătesc: de fapt nu erau creveți cum îi văd azi, erau un fel de.. chipsuri, ca un fel de Pringles.. Dintr-un soi de spumă albă, solidificată.. presupun că erau produse derivate din creveți, habar n-am. Nu i-am mâncat, zăceau în cutiile lor în alimentară. Traind la țară n-am suferit de foame, dar aia cu ”mâncarea sănătoasă” nu o înghit, caci eu am facut intoxicație și tenie de la carnea porcului din curte, am băgat orez fiert cu zahar (care-i fooarte sănătos..) de n-am mai putut, am vomitat de o suta de ori de la oribila untură de porc pe care n-o puteam suporta deloc, micul dejun acasă și la nesuferita practică agricolă prin crostii si ploaie era aproape invariabil pâine cu gem, și am avut o grămadă de furunculi oribili (pe care mi i-au stors in urletele mele, si oblojit ani de zile cu frunze de stevie si tărâțe, pâna când într-un final am ajuns la un doctor care mi-a dat slavă Domnului antibiotice, fi-r-ați voi de ăstia anti-vaccin și naturiști și alte alea..)” își termină Daniela povestea.
”Cartofi…” spune Cristi. 