La lumina lãmpii serile erau mai calde, lumea poveśtilor era mai fantasticã.
Pâlpâirea feśtilei arunca prin camerã dâre neregulate de lumini śi umbre.
Cu mâinile-i dibace mama ne creea ,cu umbre pe zid, personajele din poveśti .
Iepurii, cãprioarele śi lupii mame-i se luptau pe perete cu mistreťul śi vânãtorul tate-i..
Teatrul de umbre era îmbogãťit cu voce de tata care śtia,, graiul”caprei cu trei iezi.. Care locuia sigur în Pãdurea Ozdului.. Numai el śtia poiana Caprei.. Śi nici nouã nu ne spunea locul..de teamã cã lupul ascultã la uśã(hoťul de el)śi dã fuga sã-i mãnânce ieziśorii.
-No sã vã zâc izact locu.
Di la crucea din capu Gâmbuťului o iei drpt cãtrã..
-Taciii, taciii… nu ne zâce… Las sã nu-i gãsascã iezii..Sãracii.. ce m-aś juca io, cu ei!Ãhããã..
Mama ťesea pânã noaptea la ,,douã-tri” dimineaťa..la lampa atârnatã deasupra spetei.
-Cã dorm copiii śî nu mã cheamã nime sã le dau una, alta.
Surorile mele, seara, ocupau masa cu caiete śi cãrťi.. Scriau cu toc.. Pixul nu era inventat iar stiloul era obiect de lux.
La lumina lãmpii furam taina literelor..
A mic.. A mare..Śi priveam de sute de ori pozele colorate ale manualelor.
Din soba Cizmã cu tãblie de tuci,(fontã), trosneau lemnele śi pe lângã,, cãrigile”prea arse în timp, evadau lumini dansânde ,care se jucau pe tavan cu lumina lãmpii.
-Gãtaťi cu scrisu.. Cã rãstorn mãmãliga pe merindare.
Aburii mãmãligii mângâiau,, fedeul” lãmpii slobozite pânã deasupra mesei.
Sticla se afuma uneori prea tare.. śi atunci tata nervos scotea un śuierat ca de locomotivã cu abur.
Dintr-o suflare stingea lampa de la depãrtare..
-Śterge-o Nicã. Ce vrei, sã-ťi strâci oãchii cu glaja afumatã?
Brusc rãmâneam pe întuneric…
Deschizând uśa la sobã… lumina apãrea rośiaticã śi pâlpâind haotic.
În jocul umbrelor vedeam vrãjitoare, zmei, balauri ,cãpcãuni.. śi mã lipeam mai tare de mama.
Mirosul de gaz ars śi feśtilã fumegândã, se înprãśtia prin camerã…
-Trãbuiéé sã-mi zâci.. O duceam io afarã s-o stâng.. Acum ui.. pute tãtã casa a fum de feśtilã.
Ieśeam seara afarã śi priveam peste sat luminiťele gãlbui ce abia se zãreau la gemuleťele caselor.
Bezna era spartã ici colo de câte un licurici de lampã.
Acolo stã lelea lu Mośu Augustin, aici dincoace-i Chimoftei, acolo departe-i Lionte…
Śi în întuneric treceam în revistã din memorie unde este luminã śi cine locuieśte acolo.
Chibritul sfârâind aducea minunea luminii în casã.
Dusã ca o ofrandã, lampa era aśezatã iar în cârligul lãsat din tavan.
O fi fost greu..Dar lumea de basm nu a Mai fost aśa de frumoasã niciodatã dupã ce becul ne-a luat,, lumina lãmpii”!
Dan Suciu… din mijlocul Mãrii..Canalul Mânecii
