„Aceasta este o pagină dedicată candidaților la funcția de primar, la alegerile din iunie 2016, care au pierdut scrutinul de pe poziția a doua. Scopul paginii este de a le oferi un instrument prin care să sesizeze Curtea Constituțională asupra constituționalității articolului în baza căruia ei au pierdut alegerile: art. 101 alin. (2) și (3) din Legea 115/2015 privind alegerile locale” – asa suna invitatia jurnalistului Liviu Avram catre cei care vor pierde de pe locul doi, de a se inscrie pe https://primarindouatururi.wordpress.com/ pagina de pe care pot sa se coalizeze si sa invinga fortele nedemocrate din Romania.
Jurnalistul a pierdut deja doua procese, pe 4 si pe 11 mai, la Curtea Constitutionala dupa ce aceasta a refuzat sa judece pe pe fond articolele care ar fi permis atat alegerea unui primar in doua tururi cat si inscrierea candidatilor fara listele de semnaturi care pot fi stranse doar de establishment.
Cu aceasta pagina jurnalistul isi continua munca de dezdobitocore a oamenilor si de restabilire a proceselor democratice grav afectate in timpul guvernarii Ponta-PSD.
Teoretic jurnalistul ii indeamna pe cei care pierd de pe locul doi sa oblige Curtea Constitutionala sa argumenteze cum este posibil ca un candidat ales cu 25% din voturile exprimate si 5% din totalul alegatorilor inregistrati sa poata fi considerat „constitutional”, in conditiile in care Constitutia Romaniei pune accent in toa
te cazurile pe majoritatea absoluta.
Actiunea concreta publicata de Liviu Avram poate fi gasita la link-ul https://primarindouatururi.wordpress.com/2016/06/02/actiunea/
Pentru cei care vor sa stea pe oziarulmeu.ro, v-am copiat-o noi! Succes:
„Stimați candidați care ați pierdut alegerile de pe locul al doilea, aveți mai jos un model de acțiune pentru după alegeri, care cuprinde
contestația pe care o puteți face la biroul electoral după ce acesta a stabilit rezultatul alegerilor, cererea de intervenție în interes propriu în dosarul care urmează să fie constituit la Judecătorie în vederea validării mandatului de primar și excepția de neconstituționalitate a articolului în bază căruia ați pierdut alegerile. În finalul textului, puteți găsi link-uri către cele două anexe care înspțesc excepția de neconstituționalitate.
După ce vă completați datele personale corespunzătoare, puteți să luați cu copy/paste integral textul acțiunii, puteți tăia ceea ce vi se pare inutil sau irelevant, pueți adăuga argumente noi, pueți consulta un avocat care să vă ajute, pueți să faceți tot ce doriți, inclusiv să vă resemnați cu rezultatul alegerilor și să nu faceți nimic.
Să vedem ce-o ieși. Succes!
***
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul (nume, prenume), domiciliat în (adresa din buletin), CNP ………………, carte de identitate seria …… nr. …………,
– cu următoarele date de citare rapidă: telefon….……………, e-mail …………………,
– cu adresa de comunicare prin poștă pentru prezenta cauză: (dacă e cazul)
în calitate de candidat la funcția de primar al localității ……………………………, județul …………………. la alegerile locale din 5 iunie 2016, formulez prezenta
CONTESTAȚIE
față de PROCESUL-VERBAL privind stabilirea rezultatelor alegerilor și atribuirea mandatului de primar al localității …………………………………….., județul ………………………….., pe motiv că acest proces-verbal constată validarea mandatului pe baza unui număr de voturi care nu întrunește condițiile de reprezentativitate prevăzute de lege și de Constituție.
Odată cu prezenta contestație,
- în atenția instanței constituite conform art. 103 alin. (5) din Legea 115/2015privind alegerea autorităților publice locale și art. 58 alin. (1) din Legea 215/2001 privind administrația publică locală,
- conform art. 61 și urm. Cod Procedură Civilă și
- în aplicarea procedurii necontencioase prevăzută de 532 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă („Instanţa […] are dreptul să asculte orice persoană care poate aduce lămuriri în cauză, precum şi pe acelea ale căror interese ar putea fi afectate de hotărâre”) și de art. 536 alin (2) din Codul de Procedură Civilă (Materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială rămân supuse acelor dispoziţii, care se vor completa cu cele ale prezentei cărţi), formulez și prezenta
CERERE DE INTERVENȚIE ÎN INTERES PROPRIU
în dosarul ce urmează a se forma prin aplicarea art. 103 alin. (5) din Legea 115/2015 privind alegerea autorităților publice locale și a art. 58 alin. (1) dinLegea 215/2001 privind administrația publică locală, având aceeași motivație ca și sus-menționata contestație.
De asemenea, odată cu prezenta contestație și cerere de intervenție, înțeleg să ridic, în fața instanței constituite conform art. 103 alin. (5) din Legea 115/2015privind alegerea autorităților publice locale și art. 58 alin. (1) din Legea 215/2001 privind administrația publică locală, și următoarea
EXCEPȚIE DE NECONSTITUȚIONALITATE
privind articolul 101 alin. (2) și (2) din Legea 115/2015, pentru considerentele pe care le voi expune în continuare. Învederez că această modalitate de a ridica în fața unei instanțe o excepție de neconstituționalitate este singura cale prin care un candidat la funcția de primar poate cere control de constituționalitate asupra prevderilor care reglementează criteriile de atribuire a mandatului de primar.
Articolul criticat are următoarea formulare:
- Articolul 101, alineatul (2): Este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.
- Articolul 101, alineatul (3): În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa doar candidaţii care se află în această situaţie.
Cât privește prejudiciile pe care articolele contestate le aduc unor drepturi recunoscute constituțional, consider și urmează să demonstrez că articolul 101, alineatele (2) și (3) din legea 115/2015 încalcă:
- Articolul 37, alineatul (1) din Constituție (Dreptul de a fi ales),
- Articolul 36, alineatul (1) din Constituție (Dreptul la vot),
- Articolul 2, alineatul (1) din Constituție (Suveranitatea).
STAREA DE FAPT
În fapt, subsemnatul am candidat pentru funcția de primar al localității………………, județul …………………… la alegerile din 5 iunie anul acesta, în baza Legii 115/2015 privind alegerea autorităților administrației publice locale. După numărătoarea voturilor și stabilirea rezultatului alegerilor, am fost clasificat pe poziția a doua, cu un număr de ………. voturi, mandatul de primar fiind atribuit – în aplicarea articolului 101 alin. (2) și (3) din legea 115/2015 – candidatului …………………..………………………., care a obținut ……… voturi,.
Consider că condiția de eligibilitate stabilită de lege pentru atribuirea mandatului, și anume aceea că este declarat ales primar candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi, iar un al doile atur de scrutin se organizează doar în caz de balotaj, este neconstituțională. Această prevedere îmi prejudiciază șansele de a fi ales primar într-un al doilea tur de scrutin, dacă acest tur secund s-ar fi organizat și în situația în care niciunul dintre candidați nu obține în primul tur majoritatea voturilor valabil exprimate, motiv pentru care am formulat prezenta excepție de neconstituționalitate.
CONSIDERAȚII PRIVIND ADMISIBILITATEA
Conform articolului 29 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, o excepție de neconstituționalitate ridicată în fața instanței trebuie să îndeplinească trei condiții pentru a fi admisibilă:
- Prevederea să fie în vigoare și să aibă legătură cu soluționarea cauzei. În cazul de față, prevederile contestate sunt în vigoare și în baza lor au fost organizate alegerile locale din 5 iunie. Legătura articolului 101 alin. (2) și (3) cu soluționarea prezentei cauze este evidentă, întrucât în baza acestui articol a fost stabilit câștigătorul alegerilor pentru funcția de primar, iar eu contest tocmai procesul-verbal prin care biroul electroral a atribuit mandatul.
- Excepția să fie ridicată de către una din părți, de către instanță din oficiu sau de către procuror. În cazul de față, excepția este ridicată de către contestatar, în speță subsemnatul, deci și această condiție este îndeplinită.
- Prevederile criticate să nu fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Articolul 101 alineatele (2) și (3) din Legea 115/2015 nu a fost niciodată declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională. În ziua de 11 mai 2016, Curtea Constituțională a fost sesizată în mai multe dosare cu excepții de neconstituționalitate ale acestui articol (dosarele CCR înregistrate subnr.620D/2016, nr.674D/2016, nr.675D/2016, nr.626D/2016, nr.627D/2016 şinr.661D/2016 și nr.686D/2016). În absolut toate aceste dosare excepțiile au fost respinse ca inadmisibile și ca urmare, nefiind judecat pe fond, rezultă că art. 101 alin (2) și (3) nu a fost declarat neconstituțional. Prin urmare, și această condiție de admisibilitate este îndeplinită.
Pentru aceste considerente, rog instanța constituită conform art. 103 alin. (5) dinLegea 115/2015 privind alegerea autorităților publice locale și art. 58 alin. 58 alin. (1) din Legea 215/2001 privind administrația publică locală să constate că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate și să dispună sesizarea Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, pe care o fundamentez în cele ce urmează.
Pe fondul cauzei, solicit suspendarea sau amânarea procedurii de validare a mandatului de primar până după pronunțarea Curții Constituționale.
ARGUMENTAȚIE DETALIATĂ
A CRITICILOR DE NECONSTITUȚIONALITATE
Ca o observație preliminară, precizez că este de notorietate – sau în orice caz e rezonabil de estimat – că într-o confruntare electorală, primarul aflat în funcție are prima șansă într-un sistem cu un singur tur de scrutin, deci putemj vorbi de o anume discriminare între titularul curent al funcției de primar și ceilalți competitori. Aceasta nu este o afirmație hazardată, ci se sprijină și pe o decizie a Curții Constituționale. În Decizia nr. 2/1992, Curtea a examinat, sub aspectul limitării unui drept electoral, soluția legislativă ca prefecții și subprefecții să nu poată candida pentru Parlament (scrutin cu unic tur) în circumscripția în care își exercită funcția sau și-au exercitat-o în ultimele șase luni. Decizia spune așa:
„Limitarea dreptului de a candida pentru aceste persoane este conformă cu prevederile art. 49 din Constituție, întrucât ar fi contrar moralei publice, în general, și deontologiei electorale, în special, ca o anumită categorie de persoane – ce în virtutea funcției pe care o exercită ar putea avea o însemnată influență asupra opțiunilor electorale – să candideze în alegeri chiar în unitățțile administrativ-teritoriale în care își desfășoară activitatea.
În aceste condiții, egalitatea de șanse a candidaților pentru alegerea de deputați și senatori ar fi serios compromisă. Mai mult, unele din funcțiile pentru care se instituie această limitare presupun implicarea directă a celor care le ocupă în procesul organizării și desfășurării alegerilor, cum ar fi, spre pildă, cea de prefect”.
Fără a ne referi câtuși de puțin la dreptul actual al primarilor aflați acum în funcție de a candida în circumscripțiile unde își exercită mandatul, ceea ce trebuie reținut din această decizie este faptul că instanța constituțională recunoaște un anume avantaj, un anume ascendent pe care titularul unei funcții publice îl are asupra contracandidaților săi.
Dacă ținem seama de faptul că, prin natura funcției, primarul are un contact mult mai direct și mai frecvent cu cetățenii-alegători decât au avut vreodată prefecții și subprefecții, socotim că asumpția conform căreia primarul în exercițiu are prima șansă într-un scrutin într-un singut tur are, dincolo de evidența sa intrinsecă, și o acoperire în jurisprudența Curții Constituționale.
În demonstrarea în continuare a neconstituționalității prevederilor contestate, pornim de la premiza că legiuitorului nu-i este permis să stabilească în mod discreționar ce este și ce nu este reprezentativ pentru o comunitate, pentru electorat, pentru că altminteri ne-am plasa în plin arbitrariu. Legiuitorul trebuie să ofere fie explicit (prin expunerea de motive la lege), fie implicit (prin propria jurisprudență de reglementare) acel criteriu obiectiv în funcție de care o alegere este reprezentativă sau nu. Cu alte cuvinte, trebuie să furnizeze un prag de reprezentativitate, semnificând o cifră peste care rezultatul unui vot este reprezentativ și sub care acesta este lipsit de reprezentativitate.
Alegerea primarilor prin majoritatea relativă, adică într-un singur tur de scrutin cu excepția balotajului, a fost legiferată pentru prima dată prin Legea 129/2011 privind modificarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, publicată în Monitorul Oficial nr. 444 din 24 iunie 2011. În expunerea de motive la lege (ANEXA 1), inițiatorul a invocat două motive pentru soluția unui singur tur de scrutin:
a) egalitatea de tratament între primari și președinții de Consilii Județene (la acel moment, primarii erau aleși în două tururi, iar președinții de CJ într-unul singur) și
b) criza financiară prin care trecea țara în acel moment, care reclama economisirea de la buget a banilor necesari pentru turul secund.
Analizăm cât de consistente (mai) sunt aceste motive:
a) Egalitatea de tratament
Acest argument este fals și falsitatea sa a fost statuată de Curtea Constituțională prin Decizia 1.228 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 838 din 12 decembrie 2008. În respectiva speță, un candidat la președinția CJ Bihor a ridicat excepția de neconstituționalitate a alegerii președinților de CJ într-un singur tur, pe motiv de tratament juridic diferit față de primari, care erau atunci aleși în două tururi. CCR a respins excepția, cu următoarea argumentație:
”Principiul egalităţii cetăţenilor în drepturi presupune egalitatea de tratament juridic pentru situaţii identice sau comparabile, după cum impune şi aplicarea unui tratament juridic diferit, pentru situaţii care se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil. Aşa fiind, deşi ambii fac parte din categoria aleşilor locali, primarul şi preşedintele consiliului judeţean, prin statutul şi funcţiile specifice fiecăruia, nu se află în situaţii comparabile, diferenţa obiectivă determinând şi aplicarea unui tratament juridic diferenţiat”.
Deși Curtea nu a explicitat în ce constă diferența dintre situația juridică a primarului și cea a președintelui de Consiliu Județean, este evident că, din punctul de vedere al CCR, diferența rezidă în statutul constituțional al celor două funcții. În vreme ce primarul ales este o instituție de rang constituțional, prevăzută expres în Legea Fundamentală (art. 121), instituția președintelui de Consiliu Județean nu este prevăzută în Constituție, ci doar Consiliul Județean ca atare. Prin urmare, doar modul de alegere a primarului trebuie să respecte riguros exigențele Constituției, pe când alegerea președintelui de CJ poate rămâne la latitudinea exclusivă a leguitorului ordinar, care nu este ținut de prevederile Constituției să o reglemnteze într-un fel anume.
b) Criza financiară
În primăvara anului 2015, când s-a votat o nouă lege a alegerilor locale, criza financiară era deja depășită, deci motivul conjunctural care eventual justificase Legea 129/2011 devenise caduc.
Cu toate acestea, în primăvara anului 2016, legiuitorul a preluat aceeași soluție legislativă a alegerii primarilor cu majoritatea simplă, într-un singur tur de scrutin cu excepția balotajului, fără să ofere nicio explicație pentru aceasta. În expunerea de motive la Legea 115/2015 (ANEXA 2), nu există nicio justificare pentru soluția aleasă. Cu alte cuvinte, reprezentativitatea primarilor nu a fost nici măcar proclamată formal, necum să fi fost asigurată sau garantată printr-un mecanism anume.
Dar este reprezentativitatea unor primari aleși conform Articolului 101, alineatele (2) și (3) din Legea 115/2015 un criteriu esențial pentru corectitudinea procesului electoral? Răspunsul se află în Articolul 2, alineatul (1) din Constituție, care prevede următoarele:
Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele salereprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
Se pune așadar problema identificării acelor ”organe reprezentative” prin care poporul român își exercită suveranitatea și, mai cu seamă, dacă instituția primarului se numără printre ele. Constituția prevede în mod expres care sunt instituțiile pentru a căror constituire poporul, în exercitatea suveranității sale, este chemat la alegeri: președintele, Parlamentul național, Parlamentul European, primarul, consiliile locale și consiliile județene. Pentru toate acestea, Articolul 2 din Legea Fundamentală impune exigența de a fi reprezentative.
Instituțiile de tip colectiv (parlamente și consilii), indiferent de tipul de scrutin prin care sunt constituite, sunt reprezentative prin ele însele, întrucât, sub condiția trecerii peste un anumit prag electoral, în alcătuirea acestora sunt reflectate în final toate opțiunile politice semnificative ale electoratului.
În schimb, la instituțiile alese de tip individual, cum sunt președintele și primarul, principiul constituțional al reprezentativității nu poate fi asigurat decât prin modul în care este conceput sistemul de alegere.
În cazul președintelui, legiuitorul constituțional a ținut să descrie explicit, în Legea Fundamentală, sistemul de alegere. Și a decis că un președinte nu poate fi ales în primul tur decât dacă obține votul a jumătate plus unul din numărul cetățenilor înscriși în listele electorale, și nu doar al cetățenilor care se prezintă la vot. Dacă nu se îndeplinește această condiție, se organizează un al doilea tur de scrutin între primii doi candidați, în care câștigătorul primește automat cel puțin 50%+1 din numărul voturilor valabil exprimate. Este această soluție expresia clară că leguitorul constituțional a acordat o atenție deosebită principiului reprezentativității și, prin aceasta, i-a asigurat președintelui României o reprezentativitate de necontestat.
Este adevărat că, în cazul primarului, legiuitorul constituțional a lăsat modalitatea de alegere la nivelul legislației infraconstituționale, dar asta nu înseamnă că leguitorul ordinar, în speță Parlamentul, poate adopta orice soluție. Este evident că Parlamentul are drept exclusiv de a elabora și aproba legile electorale și nimeni nu contestă acest drept, dar acesta nu trebuie exercitat oricum, ci într-un cadru deplin constituțional.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională atunci când a analizat modificările aduse Legii referendumului în ceea ce privește cvorumul de participare (Decizia 471 din 2013). După ce a recunoscut competența exclusivă a legiuitorului de a fixa nivelul cvorumului, pe motiv că acest prag nu este prevăzut expres în Constituție, Curtea a făcut următoarea remarcă, extrem de relevantă și pentru speța de față: ”Desigur că aceasta nu echivalează cu un drept discreționar al legiuitorului, în sensul că un asemenea cvorum, respectiv majoritate pentru luarea unei decizii de importanță majoră, ar putea fi stabilite arbitrar”.
Dacă instanța constituțională interzice legiuitorului o conduită arbitrară asupra unei instituții (cvorumul) care nu este prevăzută de Constituție, cu atât mai mult ar trebui să-i interzică o asemenea conduită asupra unor instituții prevăzute expres de Legea Fundamentală.
Căci în capitolul V, ”Administrația publică”, secțiunea a 2-a, ”Administrația publică locală”, titlul marginal ”Principii de bază”, Constituția spune, la articolul 120, următoarele:
Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.
Iar la articolul 121, Constituția precizează:
Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii.
Avem așadar o instituție de rang constituțional, care este primarul, ce are de înfăptuit un principiu de bază constituțional, care este autonomia locală. Rezultă de aici, mai presus de orice dubiu, că instituția primarului este unul dintre acele organe prin care poporul român își exercită suveranitatea, așa cum prevede articolul 2 din Constituție.
Acest statut a fost consfințit și de Curtea Constituțională prin decizia 1.105/2010, în care a analizat o ordonanță de urgență ce intenționa modificarea Legii finanțelor publice locale, printr-o remarcă de asemenea relevantă în speța de față:”Curtea apreciază că natura autorităţilor administraţiei publice locale (consiliile locale, primarii şi consiliile judeţene) de instituţii fundamentale ale statului este deopotrivă subliniată de statutul constituţional al acestora, consacrat de art.120-122– Administraţia publică locală, ca şi de faptul că organizarea şi funcţionarea sa, adică regimul său juridic, se reglementează, potrivit art.73 alin.(3) lit.o) din Constituţie, prin lege organică”.
Dacă regimul juridic al instituției primarului se reglementează prin lege organică, adoptată deci cu votul majorității absolute a parlamentarilor, cât este de acceptabil constituțional ca însăși alegerea primarilor direct de către popor să se facă cu votul majorității relative? Căci se poate observa că dintre toate tipurile de majorități pe care le avea la îndemână – relativă, simplă, absolută, calificată, în ordinea crescândă a reprezentativității – legiuitorul a ales-o pe cea mai „slabă”, pe cea mai puțin aptă să asigure reprezentativitatea: majoritatea relativă.
Or articolul 2 din Constituție impune exigența ca respectivul organ prin care poporul își exercită suveranitatea, în speța de față primarul, să fie reprezentativ. Deci se pune problema de a identifica criteriul obiectiv în funcție de care se stabilește diferența dintre reprezentativ și nereprezentativ și, raportat la acesta, unde se plasează „majoritatea relativă”.
În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, definiția cuvântului reprezentativ este următoarea: ”Despre un organ sau un sistem de guvernare: care reprezintă o colectivitate și acționează în numele ei, fiind constituit prin alegeri”. Nu ajută la identificarea acelui criteriu obiectiv, pentru că nu furnizează nicio cifră. Atunci putem apela la la practica dintotdeauna chiar a instituției care a decis, în mod arbitrar și fără nicio justificare, că un primar ales într-un singur tur ar fi reprezentativ: Parlamentul.
În afară de alegerile menționate în Constituție, în România există numeroase instituții în care decizii importante, care produc efecte juridice, sunt adoptate prin vot: cele două Camere ale Parlamentului, comisiile parlamentare, ședințele Guvernului, Curtea Constituțională, Consiliul Național al Audiovizualului, Consiliul Superior al Magistraturii, consiliile județene și consiliile locale, consiliile de administrație și adunările generale ale acționarilor de la societățile comerciale și multe altele.
Prin legile proprii de funcționare, elaborate și aprobate tot de către Parlament, toate aceste instituții folosesc sisteme de vot de natură să asigure reprezentativitatea deciziilor luate, indiferent dacă vorbim de decizii cu caracter general sau de alegerea unei persoane într-o anume funcție. Pentru atingerea acestui scop, în funcție de subiectul supus votării, Parlamentul a impus, ca standard minimal, cel puțin două dintre cele trei criterii care garantează reprezentativitatea:
Criteriul 1. Asigurarea unui anumit cvorum de participare al celor care votează. De regulă, acest cvorum este de 50% din numărul celor cu drept de vot, cu excepția referendumului, unde acest cvorum a fost stabilit la 30%. Dar și în acest caz, pentru ca referendumul să fie validat, e nevoie de votul a 50% +1 din numărul celor care votează. Alternativ, mai cu seamă în dreptul societăților comerciale, s-a găsit și soluția ca dacă la prima convocare electorii calificați nu întrunesc cvorumul necesar, să se convoace o a doua adunare, unde nu mai contează numărul celor prezenți – dar decizia tot cu 50%+1 dintre cei care votează se ia.
Criteriul 2. Necesitatea obținerii, în primul tur, a unei majorități simple, de 50% + 1 din cei care votează, pentru ca decizia să fie validată – și nicidecum a unei majorități relative (cel mai mare număr de voturi).
Criteriul 3. Organizarea unui al doilea tur de scrutin în caz că nicio opțiune nu întrunește, în primul tur, majoritatea simplă. Acest al doilea tur, implicând doar primii doi ”concurenți”, asigură, prin el însuși, o majoritate de 50% + 1 din voturi.
Rezultă de aici că, potrivit unei practici unanime promovate masiv chiar de către Parlament, pragul de reprezentativitate a unei decizii este dat, ca standard minimal, de procentul de 50%+1 dintre voturile valabil exprimate, adică de majoritatea simplă.
Așadar, din proprie inițiativă și fără să i-o ceară expres Constituția, Parlamentul a știut întotdeauna să elaboreze mecanisme de vot care să asigure reprezentaivitatea deciziilor – și absolut niciodată nu a găsit de cuviință că majoritatea relativă ar reprezenta un asemenea mecanism.
În schimb, atunci când a reglementat alegerea primarului, deși Constituția îi cere expres ca acesta să fie reprezentativ, Parlamentul nu a respectat niciunul dintre cele trei criterii de mai sus: nu există cvorum de participare, nu există principiul majorității simple în primul tur, nu există un al doilea tur de scrutin. Parlamentul nu a făcut decât să contrazică nu doar principiile Constituției, ci și propria-i jurisprudență de reglementare.
De fapt, instituția primarului rămâne singura din țară pentru alegerea căreia este suficientă doar majoritatea relativă, și nu cel puțin majoritatea simplă, deși Constituția cere explicit ca aceasta să fie ”organ reprezentativ”. Prin soluția aleasă, Parlamentul a lăsat ca reprezentativitatea priamrilor să fie stabilită exclusiv de către hazard: un candidat poate deveni primar indiferent câți cetățeni participă la scrutin și indiferent de câte voturi primește, singura condiție pentru adjudecarea mandatului fiind aceea de a primi măcar un vot în plus față de fiecare dintre contracandidații săi. Se ajunge astfel în situația absurdă ca un candidat care nu obține măcar 50%+1 din voturi în primul tur să înfrângă voința majorității, pentru că de fapt majoritatea NU l-a votat.
În concluzie, dacă Parlamentul a știut să asigure standarde de reprezentativitate la toate instituțiile pe care le-a reglementat, inclusiv sieși, dar a refuzat să facă același lucru exclusiv în cazul primarilor, rezultă, per a contrario, că un primar ales într-un singur tur de scrutin doar cu majoritatea relativă nu este reprezentativ – deci încalcă articolul 2 din Constituție.
În lumina celor arătate până acum, Articolul 101, prin alineatele (2) și (3), este așadar:
– o ingerință excesivă a Statului asupra dreptului de a fi ales, prevăzut de Articolul 37, alineatul (1) din Constituție, întrucât, favorizând primarii în funcție, limitează fără niciun fel de justificare șansele celorlalți competitori, cu precădere ale candidaților independenți.
– o ingerință excesivă asupra dreptului de vot, prevăzut de Articolul 36, alineatul (1) din Constituție, întrucât, curmându-se un proces electoral doar la momentul primului tur, alegătorilor li se refuză dreptul constituțional de a-și alege un primar reprezentativ.
– o încălcare a Articolului 2 din Constituție privind Suveranitatea, întrucât primarii rezultați dintr-un scrutin într-un singur tur, dacă nu obțin peste 50%+1 din numărul voturilor valabil exprimate, nu sunt reprezentativi, așa cum cer rigorile Constituției.
Pentru motivele expuse, vă rog să constatați că Articolul 101 alineatele (2) și (3) din Legea 115/2015 este neconstituțional.
Atașez prezentei acțiuni cele două anexe.
Data: …………………. (Numele și semnătura)………………………………………………….
ANEXA 1: Expunerea de motive la Legea 129/2011
ANEXA 2: Expunerea de motive la Legea 115/2015
„
