Konoe Hidemaro a fost un dirijor japonez, descendent al unei familii nobiliare ce a dat dregători și sfetnici pe lîngă Împărat, mai bine de un mileniu (de unde și numele: 近衛 – konoe – protector apropiat). Cum ar veni, specialiști în cezarologie*, din tată-n fiu.
Ascensiunea partidului național-socialist l-a prins în Germania. Era înconjurat de mulți instrumentiști ai filarmonicii în care activa, evrei. Cu toții, disperați de rinocerizarea germană. Pe trei a reușit să îi trimită în Japonia. Un anume Leonid Kreutzer a și rămas în Japonia pînă la sfîrșitul vieții. Tustrei și-au practicat profesia în orchestre japoneze.
În cei 14 ani de regim nazist, pe alții i-a ajutat în alte feluri. Dar să vedem contextul.
O lege nazistă nu le permitea emigranților evrei să ia mai mult de 20% din avere. În 1939, cota permisă a scăzut la 10%. În 1940, la 4%. Iar în toamna lui 1941, evreilor nu li s-a mai acordat decît internarea la Auschwitz. În condițiile astea, emigrația cu buzunarele goale nu le-ar fi permis prea multora să străbată nici măcar teritoriile germane fără să fie arestați pentru vagabondaj. Nu mai zic de costurile exorbitante la traversarea Atlanticului.
Într-o bună zi, pe cînd Hidemaro îi ducea, din veniturile sale, banii pentru trai, soției germane a lui Kreutzer, a fost arestat de Gestapo. După 24 de ore a fost eliberat, pesemne, la intervenția legației Japoniei din Germania. Hidemaro nu s-a lăsat intimidat. A făcut în așa fel, încît, femeia să ajungă în Anglia.
Însă zvonul gestului lui Konoe s-a răspîndit în comunitatea evreiască din Berlin. La scurt timp a fost contactat de un avocat evreu, care i-a încredințat o misiune: să scoată pe orice cale, banii evreilor din Germania. Îi ducea cu geanta în automobil, îi vira în conturile unor bănci din Portugalia, mai căra în automobil și evrei, pe care îi scotea din jurisdicția germană. După un timp, avocatul a fost arestat de Gestapo și torturat zilnic, mai bine de două săptămîni. Brusc, tortura a încetat. Se gîndea că urmează să fie trimis în lagăr. A fost însă eliberat fără nicio explicație. În cartea sa, apărută în SUA, avocatul își exprima bănuiala că însuși Konoe, folosindu-se de relațiile sale de la Externe, a presat asupra aparatului german de represiune.
Desigur, Konoe nu a putut acționa chiar singur. În memoriile sale, în care pomenește vag despre ceea ce am redat mai sus, apare un anume Y. Din schema de personal de atunci, scoasă din arhivă rezultă că un anume Yaguchi, secretar III la legație, ar fi putut fi unul din colaboratorii săi. Folosindu-se de statutul de diplomat, a intermediat viramente în bănci din străinătate.
Întretimp, activitatea muzicală a lui Hidemaro fusese drastic șuntată de Goebbels. Îl refuzase în propunerea de a contribui la propaganda nazistă prin muzică. Omul și-a întocmit propria sa orchestră, cu care făcea turnee prin teritoriile ocupate de Germania național socialistă. L-a ajutat un general din Wermacht, la rîndul lui, căzut în dizgrație. În Warșovia distrusă de bombardamente, a concertat chiar și în timpul unei alarme aeriene. Schubert. Repertoriul și-l alegea liber. Considera că nu se poate face muzică decît în libertate. Cum ar zice amicii noștri cu sertare subțirele, rezistență prin cultură.
În aprilie 1945, Hidemaro a reușit să scape din Berlinul încercuit de armata sovietică. S-a refugiat într-un sat din suburbiile Leiptzig-ului. Într-o bună zi, o coloană a armatei SUA a ocupat satul. A fost luată fiecare casă la percheziție. În locuința în care se refugiase Konoe, situată la etaj, deasupra oficiului poștal, vizavi de cartierul general al unității ocupante, militarii au găsit foi cu note muzicale adnotate cu scriere japoneză. L-au prins pe chiriaș și l-au internat în lagărul de triere. Ofițerul de investigații l-a interogat pînă la epuizare. Apoi, încet, încet, a înțeles că nu are de-aface cu un colaboraționist. În ziua în care i-a venit ordinul de înaintare, l-a chemat pe Konoe, a pus pe birou cutia unei viori și i-a mărturisit ceva ce nu ar fi avut voie în timpul anchetei: era profesor de vioară, undeva, în Pensylvania. Mai mult, refugiat polonez. Și pe deasupra, și evreu.
În decembrie 1945, Hidemaro s-a repatriat. De data asta, definitiv. Fratele său cel mare, Fumimaro**, se afla în închisoarea Sugano. Fusese premierul Japoniei pe timpul războiului din Pacific. La vorbitor, i-a mărturisit lui Hidemaro: Bă, ce bine că ție ți-a plăcut muzica!
––––––-
* teiougaku – pedagogia eticii imperiale.
** Fumimaro s-a sinucis în închisoare, înainte ca procesul de la Tokio să înceapă.
