E timpul ca ungurii să încerce să învețe câte ceva de la francezi

    Bertimoutrier, Franța, cimitir franco-german!

    În cimitirul Bertrimoutier din Franța sunt înmormântați alături, 6769 de soldați germani, 966 de soldați francezi, 12 soldați ruși și un soldat român necunoscut.

    Crucile germanilor sunt negre, din oțel, crucile francezilor sunt albe, din marmură. Sunt trei soldați sub fiecare cruce!

    S-au omorât unii pe alții și acum se odihnesc împreună!

    Pe 1 noiembrie francezii împodobesc cu crizanteme toate mormintele, nu doar pe ale lor. Este o declarație de pace să poți comemora dușmanii bunicilor tăi, este și o declarație de iubire față de copiii tăi pe care nu îi vrei morți în conflicte inutile.

    Scriind asta vă spun că indiferent de sentimentele legate de crucile românești din cimitirul maghiar, comunitatea maghiară, UDMR, guvernul de la Budapesta ar fi trebuit să declare că până la pronunțarea instanței în ceea ce privește oportunitatea amplasării de morminte de eroi români în vecinătatea mormintelor de eroi maghiari, vor face totul pentru a onora soldații români îngropați acolo, la fel ca pe cei maghiari.

    În locul lor azi eram primul să pun coroane de flori la crucile românilor. În locul lor condamnam vehement învelirea crucilor soldaților români în saci de gunoi.

    Dar ei nu au făcut asta. Au convocat un lanț uman de 1000 de oameni pentru a nu lăsa românii să își comemoreze morții. S-au dus parlamentari, politicieni…

    Ce credeau că se întâmplă? Fără lanț mergeau 6 pensionari cu un Logan și 4 garoafe. Cu lanț uman au venit mii de români. Ultranaționaliști și tineri.

    Faptul că nu au fost violențe e un miracol dar, miracolele nu țin mult și nu prea se repetă!

    Partea maghiară susține că e doar un român îngropat acolo, dar puși în fața evidențelor acceptă ulterior că sunt mai mulți, vreo 22. Dar de sutele de germani, zecile de ruși și alte naționalități nu spun nimic. Crucile, 700, butaforice, pentru că nu se știe exact unde erau mormintele inițiale, au toate însemne maghiare, de parcă doar maghiari au murit acolo în primul și al doilea război mondial.

    Sabia cu care trebuie tăiat nodul grodian e la maghiari în mâini.

    Detensionarea nu poate veni de la români pentru că nu românii au învelit în saci de gunoi crucile. Maghiarii au făcut-o.

    Chiar, cum vedeți voi calea spre detensionarea situației?

    Maghiarii reclamă că românii au amplasat cruci de ciment și monumentul exact peste mormintele lor!

    Acum trebuie să vedem de ce se comportă maghiarii cum se comportă și de ce au aplaudat inițial sacii de gunoi amplasați peste crucile românilor, deși ulterior au condamnat gestul și chiar ei i-au dat jos.

    Ei bine, conform schemei din poza de mai sus, românii și-ar fi amplasat eroii exact peste mormintele eroilor maghiari. Ori asta au reclamat maghiarii în justiție în 2012. Deocamdată procesul este pe rol. Instanța, dacă maghiarii au dreptate, va obliga românii să mute crucile mai încolo. Atât. Sau să mai scoată din ele, dacă sunt doar 22 de români îngropați acolo.

    Este nevoie de inteligență și sensibilitate și răbdare. Naționalismele de doi bani de o parte și de alta, sacii de gunoi, lanțurile umane, nu ajută. Dimpotrivă. Situația va degenera din ce în ce mai mult până când și de o parte și de alta se va realiza că este prea târziu.

    Nu atât de târziu pentru eroi proaspeți. Peste care Orban și Putin și naționaliștii români abia așteaptă să pună coroane de flori.

    Poză la fel de istorică. Românii arată că după 1917 lângă cei 350 de eroi maghiari înmormântați de armata maghiară au mai fost înmormântați de autorități, în anii 20 ai secolului trecut, alți peste 700 de eroi. Din patru armate. 7 naționalități.

    Românii susțin că cele 52 de cruci amplasate în cimitir sunt acolo ca să înlocuiască crucile care au fost distruse de maghiari. Faptul că există documente istorice din anii 20 care arată că în același cimitir erau și eroi români, cu nume și prenume, grad, data morții, vine să le dea dreptate românilor. În total peste 1300 de soldați morți pe câmpurile de luptă în cele două războaie mondiale sunt îngropați acolo. Mulți anonimi. Nu se știe de ce neam erau. Dar un lucru e cert, nu erau toți maghiari.

    https://cimitirul-international-valea-uzului.business.site/?fbclid=IwAR3teN28tVRCpL9CHnGQi6cRRhYsFYoZcH5JeZOS6_qAuNhDOGYlIIg6mvU#summary

    Cine are dreprate doar justiția poate decide! Până atunci doar cretinii, și de o parte și de alta mai bagă bățul în mușuroi.

    LATER EDIT: Cultul eroilor s-a pronunțat, partea maghiară a amplasat fără nici un aviz cele 700 de cruci cu simboluri maghiare într-un cimitir care a fost unul internațional, deși majoritatea celor înmormântați acolo erau maghiari. Amplasând crucile cu simboluri maghiare au șters efectiv din memoria vizuală jertfa de sânge a celorlalte naționalități îngropate acolo. Românii, la fel, poate tocmai din cauză că au văzut un cimitir internațional transformat în cimitir maghiar, fără aviz, e important să spunem asta, au amplasat cruci de ciment, mult mai multe față de numărul eroilor români îngropați acolo. Și unii și alții, din naționalism sau la comandă politică au acționat în așa fel încât ce păștea un nou Târgu Mureș. Și unii și altora, rușine!