Despre… experți şi oameni resursă


    Prin anii ’70, într-o vară, au venit la bunicul două doamne și un domn care făceau cercetare etnografică în zonă. 
    I-a poftit bunica în curte, la masa de la umbra vitei de vie, i-a servit cu dulcețuri și apă rece și cu cafea și au început întrebările: 
    – Zi Bade, cum…?
    Şi bunicul povestea. Mai completa și bunica între două schimbări de pahare și farfurioare pe masă şi îndemnuri „Da’ hai! Gustați!” Eu stăteam în spatele bunicului și citeam. Am lăsat cartea ascultând întrebările lor și răspunsurile bunicului mirându-mă de câtă răbdare are.
    Una din doamne, mai tânără decât ceilalți doi, îl contrazicea constant pe bunicul.
    Cealaltă doamnă punea întrebări, domnul nota.
    – Da o cântare despre…, da’ mama dumneata, Bade cum…, dar tatăl dumneatale ce ….? 
    Și bunicul cânta din cătănie, Doamna cea tânără contrazicea, nu e așa cântarea, nu se făcea așa. Bunicul povestea despre… şi despre… Și mai cânta şi mai spunea o strigătură, iar doamna spunea că aia nu era chiar așa, că ailaltă e altfel, că… 
    Iar doamna în vârstă mai punea întrebări. Bunica a adus din ladă cămăși şi ii şi catrințe, Doamna mai vârstnică făcea schițe după cele mai vechi, dar doamna cea tânără nu era chiar sigură că sunt autentice …
    La un moment dat, la o întrebare, bunicul a răspuns:
    – Apăi să zică dumneaei că văz că ştie măi bine şi ce-mi cânta Muma şi ce-mi punea pe masă ori în traistă, văz că ştie dumneaei măi bine şi ce lucra Tata şi ce am cântat când am fost răgută și ce am colindat la ceată și ce făceam ca vătaf la căluşari și știe și să țeasă măi bine ca muierile din satul nost’. Să zică dumneaei.
    – S-o scuzi, te rog Bade Gheorghe, zice domnul care scrisese pana atunci, colega noastră a citit o carte și știe din aia.
    – Apoi io n-am scris nicio carte și nici Muma ori Tata, io am spus ce am trăit, da’ bag samă că în cartea aia se știe mai bine ce-am trăit io. De aia ştie doamna?
    – E scrisă de un specialist, e despre un sat de la Făgăraș, sare doamna tânără cu răspunsul. 
    – Va hi, că omu’ dac-o trăit acolo știe ce scrie, da’ aci suntem aci, alt sat, alte rânduieli, alți oameni, ne asemănăm, da’ nu suntem la fel. Ce mi-o cântat mie Muma, ce o lucrat Tata ori ce am colindat io, nu-i la fel ca ce știi dumneatale. Dacă în cartea aia ai toate de ce mai umbli prin alte sate? Îți zic io: nu-s două sate la fel, de aia. Acum dacă to’ le ştiți pe toate… 
    – Nu le știm, spune împăciuitor domnul încruntându-se la colega lui, nu le știm Bade că dacă le știam nu veneam. Nu ne spui și jurământul de la calusari? 
    – Ba să-l zâcă doamna, poate-i scris în carte.
    – Nu-i Bade, nu-i scris că nu vrea nimeni să-l spună tot, ori nu-l mai știu. A spus blând domnul.
    – L-aş spune că-s bătrân, da’ n-aş vrea să rămân şi mut. (Bunicul era aproape orb şi exista credința că cel care dezvăluie jurământul rămâne mut).
    Şi bunicul a mai povestit una alta iar doamna cea tânără n-a mai zis nimic, atenționată fiind de colegi, la urmă Bunicul a întrebat:
    – Dumneavoastră nu sunteți de pe meleagurile noastre, după grai, de unde sunteți de obârșie?
    – Din București, toți trei.
    – Bag samă că pe-acolo știți măi bine obiceiurile noastre și portu’ şi cântările decât noi care le-am trăit. No’ ce să zic, îs prea bătrân să le învăț de la domniile voastre, oi rămâne repetent la oara asta. Mulțumesc că m-ați căutat. Aş ceti şi eu cartea aia da’ nu mă mai ajută ochii. 
    Bunica a adus mâncare și a servit oaspeții, domnul care scria a spus colegei tinere: 
    – Ai sesizat anul în care s-a născut Badea Gheorghe? 
    – Nu, când?
    – 1900, înainte bine de cartea ta. Puteai să te abții măcar de data asta. Nu poți să fii mai doctor în etnografia unui sat decât bătrânii care au trăit aici, nici mai meșteră, doar din cărți, decât femeile din sat care coseau și țeseau de mici. De aia ne facem documentarea de la ei. 
    După ce-au plecat, l-am întrebat pe Bunicul: 
    – De ce nu le-ai spus de… Și despre…. Și povestea cu… Și doina aia cu… si balada cu…
    – Am vrut, da’ dacă doamna mă tot certa că nu-i așa. .. Mai bine nu. Mă duc la Pantelimon sa văz câtă răbdare o avut el, că de la el or vint la noi.
    Și Bunicul şi-a luat bastonul și a plecat bombănind:
    – Auzi la ea – Doamna, că nu așa erea cântarea Mumii! Păi nici Muma dumneaei nu era născută când îmi cânta mie Muma.