Comportamentul financiar al românilor, piedică în calea dezvoltării

    Să zicem că ai cîștigat cinstit 100 de mii de euro, ce faci cu ei? Îi ai în cont sau sub saltea. Din cont începi să îi pierzi: banca îți ia comisioane, statul impozite pe dobînzi, rata inflației e mai mare decît ce îți rămîne dupe ce statul te impozitează. De sub saltea banii se devalorizează în același ritm dar măcar nu plătești taxe. În afara taxei pe prostie, în caz că îți intră hoții sau ai un incendiu. Deci ce faci?

    Îți cumperi o casă? Majoritatea oamenilor care cîștigă cinstit 100 de mii de euro au deja o casă. Îți iei o a doua casă sau două apartamente mai mici pe care să le închiriezi? Sau îți iei o mașină să rupi gura tîrgului? Interesant este că marea majoritatea a românilor se mulțumesc cu aceste opțiuni.

    Cu 100 de mii de euro îți poți deshide într-un oraș mare italian 2-3 Baguetteria

    Majoritatea străinilor care au cîștigat cinstit 100 de mii de euro fie își plătesc ratele la bancă, în caz că mai au, fie îi investesc pe bursă. Nu în puține cazuri își deschid o mică afacere sau cumpără o franciză singuri sau asociindu-se cu alți prieteni, în caz că franciza este mai scumpă. Cu alte cuvinte creează locuri de muncă și ajută economia să se dezvolte. Sunt și unii care donează masiv sau sponsorizează burse pentru un anumit tip de student. Puțini, dar sunt. Chiar și cei care au venituri mai mici investesc în acțiuni cam 20% din veniturile lor lunare.

    ”Să cumperi acțiuni ale companiilor mari, constant, este cel mai bun lucru pe care îl poți face. Am colegi care de la 20 de ani au cumpărat lună de lună acțiuni și acum la 50 de ani au venituri de sute de mii de euro anual doar din acestea. Vin la serviciu din inerție”, îmi spune un prieten mult mai tînăr care și el investește constant 20% din salariu în bursă.

    Totuși, oare de ce românii și străinii sunt atît de diferiți în comportamentul economic? Avem două cauze vizibile: trecutul pauper și birocrația cleptocrată!

    Prima este consecința anilor de comunism și de servitute de dinaintea comunismului. Același comportament de tip ”decît o viață întreagă cioară, mai bine o zi vultur” îl vedem și în rîndul minorității africane din SUA, sau la noi, mai pronunțat, în cazul romilor. De multe ori oamenii nu își pot depăși condiția de pauper virtual și acționează în consecință, consumînd fără nici o satisfacție intelectuală mașini scumpe și vacanțe din care nu înțeleg nimic.

    O mică parte din ei își bagă banii în aur, tablouri ascunse în pereți și prin cimitire și cam atît.

    Cei deschiși la minte și care nu suferă de nici un complex pauper nu urmează exemplul occidental pentru că s-au ars în trecut sau au auzit de oameni care s-au ars investind în România. Asta pentru că interesul birocrației de la noi nu este ca tu, privat, care vrei să bagi 100 de mii de euro în economie, să reușești! Interesul lor este să ciupească ceva de la tine. Am un prieten care vrea să investească în România peste un milion de euro, în agricultură; de un an de zile a cheltuit pe aprobări și pișcoturile care merg cu aprobările peste 10 mii de euro fără să înainteze mai mult decît cîțiva centimetri pe drumul pe care și l-a propus. E revoltat. În altă țară deja ar fi facturat prima sută de mii de euro și ar fi plătit deja salarii la peste 20 de muncitori.

    În toate țările G7 este o formalitate să îți deschizi o afacere. Numai la noi îți poate lua luni de zile. Îți trebuie adeverințe peste adeverințe de la autorități ostile, apoi cînd îi dai drumul îți vin controale peste controale, conduse de controluri care fiecare vrea ceva.

    De ce să bagi 100 de mii de euro într-o afacere care poate fi omorîtă în fașă de birocrație? Omul fără mentalitate de pauper va face aceleași lucruri ca pauperul cu banii săi, cu diferența că, el din călătoriile de lux, va mai și înțelege ceva.

    Totuși visele de rentieri ale ambilor se lovesc de cîteva realități dure: apartamentele sunt făcute să țină un maxim 35 de ani, după această perioadă proprietarii trebuie să investească masiv în consolidările blocurilor sau să vîndă în pierdere, piața imobiliară este din ce în ce mai sofisticată, ceea ce pentru studenții de acum 25 de ani era lux, pentru cei de acum este inacceptabil, deci le vor închiria ieftin și orice investiție în consolidare îi va duce în pierdere, neexistînd destui oameni care să investească în intreprinderile mici vor fi foarte puțini cei care vor fi mobili sau dispuși să plătească o chirie satisfăcătoare, etc, deci nu poți să cumperi chiar orice și oriunde.

    Unde mai punem că un guvern socialist se va putea trezi oricînd să impoziteze al doilea, al treilea, al patrulea apartament, exponențial, pentru a pedepsi bogații, deci nici măcar această cale nu este sigură și fără emoții pentru cetățeni.

    Ceea ce este important pentru noi în acest moment este că avem o groază de oameni care ajung în situația de a face 100 de mii de euro cinstit. Unii îi fac chiar anual. Ideea e că cei mai mulți nu aleg să îi investească mai departe în economie. Nu creează plus valoare și nu ajută la dezvoltarea țării. Paradoxal, cei cu o mentalitate pauperă sunt cei mai dispuși să riște, dacă sunt convinși că merită, și să investească în economia reală. Dacă birocrația a fi strunită cu legi în interesul cetățeanului și DNA-ul va avea colți suficient de lungi pentru a-l apăra pe acesta de politicienii corupți care își plasează membri ai familiei tocmai în pătura birocratică, vor putea fi convinși să investească și oamenii din a doua categorie. Pînă atunci pentru ei va fi întotdeauna mai ușor să se gîndească să emigreze cu 100 de mii de euro, sau chiar mai mult, în cont.