Brutele se răzbună: tânăr nenorocit pe viață de 4 jeguri umane

  • Nimic nu s-a schimbat! Un elev la liceul Octavian Goga era cu prietena lui pe o bancă din Parcul Cetății – pentru cine nu știe Sibiul, ultracentral, între zona pietonală și teatru – când patru tineri, însoțiți de două plante, s-au luat de fată. Le-a spus să o lase în pace, moment în care au tăbărât cu pumnii și picioarele pe el. Nimeni nu a intervenit. Din forța loviturilor i-au scos doi dinți cu rădăcină cu tot. Fata țipa, a atras atenția, au plecat fără să îl omoare… Dus la spital a fost trimis la dentist să îi fie puși dinții la loc, “că poate se prind”. Nu l-au scanat, să vadă dacă are ceva la creier, nu i-au dat calmante, nimic.
    Cei patru sunt încă liberi. Haita lor e intactă. Unul e din Tălmaciu, altul din Turnu Roșu. Despre ceilalți doi nu se știe nimic.
    Și eu am terminat la Goga și în cei patru ani de liceu am auzit de multe astfel de “bătăi”, de fapt execuții, executate în haită, de tineri de peste 18 ani, victimele fiind întotdeauna mai mici, singure sau însoțite de câteva fată.
    Este expresia neputinței unor părinți care nu au avut voința de a-și educa odraslele, nu i-au ajutat să învețe și să se țină de școală… de cele mai multe ori acești tineri sunt prieteni cu alcoolul de la 10-12 ani și fumează de pe clasa a patra! Sparg avioane, toată lumea e a lor, li se pare că sunt invincibili până când se trezesc la realitate și se văd cum sunt de fapt (de obicei la examenul auto): niște semianalfabeți, sau analfabeți funcționali, neangajabili decât la munci brute, fără perspective și viitor. Fetele care se uită la ei sunt ca mamele lor. Și atunci simt nevoia să se răzbune pe băieții care au avut șansa să se nască în familii care, poate chiar dacă sărace, i-au pus cu burta pe carte, i-au trimis la școală, i-au întrebat dacă și-au făcut lecțiile, i-au încurajat să învețe pentru a se realiza în viață. Și, întotdeauna când o victimă este aleasă agresorii sunt întotdeauna mai mulți de trei, pentru că sunt și lași.
    Nu s-a schimbat nimic pentru că acum, ca și atunci, există acest sentiment de impunitate. “Te omor și nu pățesc nimic”, sau “te omor și iau cu suspendare”, pentru că semnalele date de sus sunt clare și nu sunt pentru a încuraja cetățenii să devină modele de comportament, ba din contră.
    Și, ca o cireașă pe tort, cei patru nici măcar nu vor păți ceva. În cel mai rău caz vor lua cu suspendare. Semnal pentru alții că pot face la fel! Să își răzbune nimicnicia lor și a părinților lor pe copii de 16 ani care muncesc pentru rezultate de dimineața și până la miezul nopții.
    Singura pedeapsă ar fi ca un judecător să recunoască aceasta bătăi drept crime de ură iar instanțele civile să îi oblige să plătească sume atât de mari încât toată viața lor să aibă popriri de 25% pe salariu. Cumva, cumva trebuie să oprim aceste brute!

—————————————————
Dacă știi întâmplări similare spune-ne cât de ușor au scăpat agresorii și dacă victima mai este sau nu în România.

* Nu am avut poze cu ei, am pus niște portrete robot ca poză