Un înţelept necunoscut: moș Ilie Hasna din Straja

    Moș Ilie Hasna nu este de din lumea asta. El vine dintr-o lume veche, în care omul era frate cu codrul, o lume care nu cunoaşte alte legi decât cele lăsate de Dumnezeu, o lume în care viața era mai de preț ca aurul și omul mai scump ca argintul. Niciodată, în lumea lui moș Ilie, banul nu avea putere mai mare asupra omului decât cuvântul părintelui, nici asupra învățăturilor strămoșești. Pentru că banii, oricât ar fi de mulți, nu-i poți mânca, nici de sete nu țin și nici nu te vindecă de vreo boală. A văzut el în războiul cel mare că poți cumpăra cu ei lucruri vremelnice, dar nimic cu folos veșnic. „Și-atunci de unde au ei atâta putere? – De la prostia oamenilor, băiete!”

    Moș Ilie are 93 de ani împliniți, aproape 400 de lei pensie, dar nu-i trebuie nimic. Are liniște în suflet, o văcuță în grajd, câteva găini, mintea limpede și sănătate de fier. Ori bogăția asta nu avea cum s-o aibă dacă alerga după averi. Toți cei din leatul lui, care au vrut să se îngrijească mai mult de gospodărie decât de suflet, au plecat la Domnul. Nici unul n-avea pe chip, în ziua înmormântării, liniștea specifică ultimului drum. S-a uitat el bine la toți! Probabil le părea rău după banii dați la popă, la clopotar, la gropar, pe praznice, că toți erau zgârciți. Cumpătat era numai Petru, fratele lui de sânge. Cumpătarea nu-i totuna cu zgârcenia… De aia copiii lui au ajuns toți bine. El nu punea patimă pe bani, dar știa cum să-i facă, cum să-i drămăluiască ca să nu-i fie viața un chin, iar în casă să nu fie numai huiet și încrâncenare. Că în casa zgârciților numai asta găsești: încrâncenare și huiet, oricât ar fi de bogați. În casa lui Petru era numai bucurie. Bucurie avea și pe chip când l-au îngropat. Știa că merge într-un loc bun.

    Moș Ilie și familia

    Moș Ilie Hasna este din Straja. E un om plin de povești și înțelepciune. Fără înțelepciune nu avea cum să ajungă la vârsta asta întreg la minte și la trup. Înțelepciunea a moștenit-o din partea mamei. Ea era stâlpul casei. Ea știa cum să fac din puțin, mult și cum să gospodărească bruma de pământ în așa fel cât să le ajungă toate ca la oamenii avuți. Niciodată nu le-a lipsit nimic. Greutăți au fost, dar unde este înțelegere, oricât ar fi greutățile de mari, parcă-s mai ușoare. Vorba bătrânească: „Unde-s mulți, puterea crește!”. Ori în casă la ei, nimeni nu era lăsat de izbeliște când venea necazul. Toți erau ca unul. De asta se numește familie, să nu fii singur când vine greul. Ca un trup. Așa se cuvine să fie o familie. Tatăl este capul, mama inima, copiii mădularele. Așa, laolaltă, trebuie să rezolve orice problemă, având grijă să nu-i doară nici capul, nici inima, nici să lovească vreun mădular. Că ființa familiei e ca omul: se bucură de sănătate numai dacă ai grijă de toate ale sale. Prin asta înțelegând că trebuie grijite și nevoile trupești și alea sufletești, cu egală măsură… Și niciodată capul (adică tatăl) să nu ia în derâdere inima (adică mama) și nici invers, dacă vor ca mădularele (adică copiii) să fie întregi și să le fie mângâiere atunci când nu mai pot fi ceea ce le este dat să fie.

    Moș Ilie și lumea

    Moș Ilie consideră lumea asta strâmbă. Era mai dreaptă în tinerețele lui. Nu era atât de ascunsă: că aceste ascunderi, au stricat firea oamenilor. Secretele, duc la minciună, iar minciuna vatămă sufletul omenesc și-l transformă. Că sufletul omenesc este ca laptele. Alb, curat, hrănitor. Ori în lapte, dacă arunci o căcărează, iaca că îl spurci. Ori minciuna tocmai asta este. O căcărează ce spurcă curățenia sufletului. La fel cum nu mai bei laptele după ce-i spurcat, dacă ești om curat, la fel nici minciunosul nu mai poate fi înghițit de lume, odată ce are sufletul spurcat. Numai că omul nu poate sta departe de oameni și atunci, fie se pocăiește, fie silește pe altul să se spurce ca să fie asemenea lui și împreună să vieţuiască o viață fără adevăr. Dar pocăința e grea, pentru că trebuie să recunoști că ai greșit cu ceva sau față de cineva și atunci mai degrabă murdărești sufletul altuia prin vicleșug. Așa s-a stricat lumea asta. Prin minciună și vicleșug. De asta și-a pierdut liniștea. Pentru că liniștea stă numai în adevăr. Acolo ea înflorește, adevărul o face să crească în tine și după ce ai dobândit-o, nimic în ochii tăi nu valorează mai mult ca dânsa. Liniștea sufletului îți garantează Raiul pe Pământ și dincolo de el. Fără ea, te cam duci dracului.

    Moș Ilie și viața

    Tot moș Ilie ne îndeamnă să iubim viața. S-o iubim ca și cum ar fi soțul sau soața noastră. Vieții nu trebuie să-i reproșăm nimic, pentru că ea este după cum alegem noi să fie. Alegem greșit, este grea și urâcioasă, alegem cum trebuie, este bună și frumoasă. Un om nu poate avea numai alegeri greșite, după cum nu poate avea nici doar alegeri potrivite. Dar dacă iubim viața cu adevărat nu vom renunța la ea, așa cum fac cei care își pun capăt zilelor prin sinucideri, băutură, desfrânări, tutun, ci vom corecta greșelile făcute astfel încât să ne bucurăm de ea mai departe. Nu poți face nimic dacă nu îți iubești viața. Iubirea față de ea, te face să o respecți și respectând-o pe ea, te respecți pe tine însuți. Iar asta atrage după sine respectul și admirația celor din jurul tău, odată cu ele venind și norocul în calea ta. N-o să vezi om care urăște viața, să aibă noroc. Nu are cum. Norocul este a celor care prețuiesc viața. Poți să fii prost, poți să fii deștept, dar dacă te bucuri de viața pe care o ai, vine și norocul peste tine. Așa e în firea lucrurilor.  De asta moș Ilie și-a învățat urmașii să iubească viață. Unii au priceput, alții nu, dar el datoria și-a făcut-o. Moș Ilie a iubit viața de când s-a născut și de asta crede el că i-a rămas fidelă până acuma, fără să-l părăsească nici în timpul războiului.

    Moș Ilie și moartea

    Ilie Hasna nu se teme de moarte. Asta o știu toți cei din Straja. Numai că nu-i este dragă. De urât, nu o urăște, dar o evită cât de poate de mult. De mic copil nu-i place de dânsa. I-a luat pe rând bunicii, părinții, nevasta, frații, cunoscuții. De-acuma trebuie să-l ia si pe el, dar parcă nu s-ar duce cu ea. Nu are încredere în dânsa! Toți cei care au crezut în ea, au plecat și nu s-au mai întors. Cine știe unde i-a dus! Și măcar dacă ar fi frumoasă, dar e o hâdă fără dinți, fără suflet, fără Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este prezent numai acolo unde este viață. Așa crede el, moș Ilie. Dumnezeu este în suflet, iar un trup mort este fără suflet, deci fără Dumnezeu. Nu-i a bună să n-ai niciun Dumnezeu. Asta tot de când era mic o știe.  De moarte știe că nu are cum să scape, dar încearcă pe cât posibil, s-o amâne. Încă este stâlpul casei, în ciuda vârstei înaintate. Așa i-a fost scris și se bucură că Dumnezeu i-a oferit darul ăsta: să-și sprijine familia până spre 100 de ani. În sufletul său știe că bucuria asta o au doar oamenii însemnați. De-acum îl așteaptă pe Alexandru, nepotul, să termine școlile cele mari și să-i ia locul. Are încredere în el. L-a învățat tot ce știe. Chestia e că se teme să nu-i vatăme sufletul învățătura prea multă. Fiindcă se întâmplă în zilele de azi ca cei cu carte să uite de rosturile vieții. Și-i păcat! Dar Alexandru încă nu l-a dezamăgit iar el, bătrânul Ilie Hasna, crede că mai poate păcăli moartea câțiva ani până îl vede om mare…