Când călătorim și îmbrățișăm fără frică noile experiențe, lumea se deschide în fața noastră. Călătoriile ne învaţă lucruri noi, despre lume şi diferitele sale culturi. Serbia a fost vizitată de peste 3 milioane de străini, conform relatărilor primite de la Institutul Naţional de Statistică de la Belgrad, şi făcute publice de agenţiile naţionale de presă Tanjug şi Beta. Cifra de 3 milioane de turişti era înrgistrată anul trecut. Foarte mulţi dintre turişti erau români, aceştia au rămas plăcut surprinşi de peisajele Serbiei, frumuseţile naturii, dar şi de ospitaliteatea deosebită cu care erau întâmpinaţi de către vecinii sârbi. Moştenirile lăsate de foştii conducători habsburgi şi otomani pot fi găsite în tot, de la aritectură, la bucătărie unde estul întâlneşte Occidentul. Cele mai vizitate destinaţii turistice din Serbia sunt: Vârşeţ, Capitala ţarii Belgrad, Novi Sad, Niş şi Zlatibor.
Obictivele, atracţiile turistice dar şi faptul că se află aproape de graniţa cu românia fac ca acest oraş minunat, Vârşeţ, să fie cel mai vizitat de către români. Odată ajunşi aici, turiştii se bucură de monumentele arhitectonice. Unul dintre acestea este Turnul Vârşeţului din secolul al XVI- lea. Alte monumente din oraş sunt Catedrala Ortodoxă şi Catedrala Monumentală, construită în stil pseudogotic, cu un interior impresionant. Primăria oraşului este remarcată prin cele trei clădiri, din care două în stil neogotic, construită în anul 1757. Şi nu în ultimul rând, Palatul Eparhiei care este în prezent reşedinţa episcopilor Banatului. Capitala dinamică a ţării Belgrad are o întreagă istorie, a devenit o destinaţie turistică inedită, fiind vizitat din ce în ce mai des, exoticul oraşului şi atracţiile turistice lasă vizitatorilor o imagine frumoasă despre capitala europeană prin care trece Dunărea. Deţinătorul unei întregi colecţii de muzee, galerii de artă palate şi castele, biserici şi case memoriale oraşul Belgrad este imposibil de trecut cu vederea. Zlatibor uimeşte prin frumuseţea naturală, fiind încojurat de o întreagă pădure de pini, de aici se trage şi numele oraşului Zlatibor- Muntele cu Pini de Aur. Oraşul este pe lista celor mai vizitate locuri din Serbia, aerul curat de munte, drumeţiile cu bicicleta, răcoarea dimineţilor dar şi râurile şi părâurile din împrejurimi fac acest loc de poveste. Niş , oraşul de la intersecţia râurilor Nisava şi Juzna Morava, este din ce în ce mai vizitat oraş, o zonă liniştită şi relaxantă dar şi unul dintre cele mai importante centre industriale din ţară, cu locuri care mai de care mai pitoreşti, înconjurat de munţi şi de cele două râuri oferă vizitatorilor un mic paradis. Novi sad este oraşul căruia i se mai spunea „Atena Sârbească” şi care în anul 2021 va deveni Capitală Culturală Europeană, alături de Timişoara din România şi Eleusis Grecia. Acest oraş Novi Sad, atrage turiştii fiind un adevărat tezaur pentru poporul sârb. Aici cele mai vizitate obiective turistice sunt: Ceasul Turn din centrul oraşului, Podul Libertăţii, Cetatea Petrovadin şi Muzeul Voivodina. Pe lângă toate acestea, la Novi Sad în Cetatea Petrovadin se organizează unul dintre cele mai mari şi frumoase festivaluri din lume, Exit Festival.
Nu în ultimul rând mâncarea sârbească servită la restaurante sau tavernele din oraşe a constituit o atracţie în sine. Toate aceste frumuseţi nu pot fi cuprinse într-un singur articol, dar turiştii şi vizitatorii se bucură savurând din frumuseţiile Serbiei.
Câteva declaraţii de la vizitatorii români în Serbia.
Iasmina Milin din Herneacova,Timişoara declară: Am vizitat Vrşeţul, Maramorak, Javor, Belgrad, prima dată în calitate de dansatoare de dansuri sârbeşti din cadrul ansamblului KUD Sveti Djordje din Stanciova România, dar am fost şi cu familia şi prietenii în vacanţe la vecinii sârbi. Îmi place Serbia, este o ţară frumoasă, care în ciuda a tot ce s-a întâmplat s-a ridicat şi dezvoltat întrun timp foarte scurt. Îmi place foarte mult oraşul Belgrad, zona cetăţii este foarte frumoasă, iar grădina zoologică este cea mai frumoasă pe care am văzut-o vreodată. Mă voi întoarce cu drag de de fiecare dată când voi avea ocazia pentru câteva ore de relaxare, pentru că simt o oarecare linişte atunci când mă aflu în Serbia, în special în Belgrad. Emanuela Alina Mititel din Moldoviţa judeţul Suceava declară: Am vizitat oraşul Novi Sad şi Belgrad. Mi-a plăcut faptul că nu am avut probleme în ceea ce priveşte traficul , astfel am ajuns foarte repede dint-un loc în altul. Totodată preţurile au fost accesibile, cazarea, alimentele. Amintirile frumoase din Serbia sunt momentele şi experienţele trăite alături de prietenii mei. Delia Baroian a fost anul trecut la Novi Sad participând la un concurs de dans şi povesteşte despre mini vacanţa petrecută aici : Am fost impresionată când am ajuns prima dată, în afară de faptul că oamenii sunt foarte primitori şi ospitalieri frumuseţea oraşului Novi Sad m-a cucerit. Mălaimare Oana din Timişoara care acum este stabilită în Alibunar declară: Prima întâlnire cu Serbia am avut-o în anul 2008, atunci am venit cu ansamblul Doina Timişului din Timişoara la festivalul de folclor din Voivodina. Ţin minte că atunci am remarcat cât sunt de îngrijite şi curate satele prin care am trecut de la graniţă până la Seleuş şi Satu Nou, unde am avut spectacolele. Nu aveam de unde să ştiu atunci că în aceste locuri frumoase îmi voi întemeia familia şi îmi voi construi căminul. După întâlnirea, în Timişoara, a celui ce urma să-mi fie soţ, călătoriile mele în Serbia s-au înmulţit şi părerea bună referitor la această ţară s-a menţinut. Mănăstirea Bogovagea din Fruska Gora, Kalemegdan-ul Belgradului şi cetatea veche din Petrovaradin sunt câteva dintre locurile în care m-aş întoarce oricând pentru o calmare a sufletului sau pentru o plimbare printre ruinele clădirilor care cândva adăposteau populaţii întregi.