„Asa, fara nici un bagaj?” imi arunca soferul peste umar dupa ce am intrat in amaratul de Logan care a venit chemat prin bilet, la Otopeni.
„Nu venim de nicaieri”, ii spun, „am avut treaba la aeroport”. Returnasem o masina la Hertz, pe care o inchiriasem o saptamana, dar asta nu era treaba soferului. Stefano, prietenul meu, este pe locul din fata si nu intelege romana, asa ca nu am chef sa intru in discutii cu soferul. Ii spun sa ne duca pana la Arcul de Triumf si astept sa raspund la eventualele intrebari ale lui Stefano despre Bucuresti.
„Ca sa fiu sincer, dar sincer”, se baga in seama soferul, „mie unul imi place sa iau oameni care vin de undeva, din strainatate, sa ii duc la Gara de Nord, sa ii conving sa ia taxiul, sa mearga colo si colo, nu asa. Mi se pare o nesimtire sa te plimbi de 20 de lei cu taxiul pana la aeroport. Inteleg sa te plimbi gratis cu taxiul prin Bucuresti cand mergi la cumparaturi, dar asa, la aeroport…”
Slinosul de peste 90-100 de kile de la volan ne face nesimtiti! Cred ca nu am auzit bine si il intreb:
„Cred ca nu inteleg ce vreti sa spuneti!”
„Ei, cum sa nu intelegeti, nu puteati sa chemati un taxi cu 333 sau cu 335 (nu imi amintesc bine cifrele pe care le arunca una dupa alta, dar imi face impresia ca as fi iesit mai scump cu varianta respectiva), nu? Repede la automat sa ma chemati pe mine cu 1,39 lei pe kilometru”.
„Ma scuzati, sunt client, nu stabilesc eu politica de preturi a firmei pentru care lucrati si nici nu sunt aici sa judec daca pretul este just sau nu”, ii raspund enervat si imi spun ca nu o sa ii las nici o spaga.
„Pai ca la noi la nimeni”, imi raspunde el, „unde ai vazut sa te plimbi pana la aeroport cu 20 de lei? Asta e lipsa de obraz, parerea mea, tine de client. Daca clientul se simte…”
Strada e goala, deja suntem in dreptul IKEA. In cativa kilometri ne-a facut a doua oara nesimtiti cu precizarea insinuata ca am putea sa nu fim daca i-am lasa o spaga grasa. Nu pot sa tac pentru ca nimeni nu ma poate face nesimtit pe banii mei.
„Ma scuzati, dar eu, clientul, nu sunt raspunzator de politica de preturi a firmei dumneavoastra”.
„Si atunci de ce nu ati luat 783?” mi-o reteaza el, ca tot cam acolo ieseati? „Imi bag picioarele si imi scriu Maxi Taxi pe taxiu si bag patru oameni inauntru si iau de la fiecare 20 de lei”.
Imi vorbeste cu naduf. Nervos.
„Daca nu va convine politica tarifara a firmei dumneavoastra, de ce nu mergeti in alta parte? Exista Black Cab”, ii spun si eu enervat, „Sau faceti greva, cand eram la Atena, trei saptamani au facut greva transportatorii, taximetristii, autobuzele si metroul, si nu s-a miscat nimic. Dupa mine, daca doriti tarife mai mari pe kilometru, faceti greva, blocati Bucurestiul si nu iesiti pana cand nu scrie 50 de lei pe kilometru pe usa. Si cand o sa scrie o sa ma gandesc daca urc sau nu si cand urc o sa va platesc cat scrie pe aparat”.
„Cine sa faca greva, la noi nici revolutie nu s-a facut, nu are cine sa faca greva. Tot clientul trebuie sa aiba obraz cand se urca in taxi”, imi arunca el, apoi completeaza „eu incerc sa va spun aici ceva dar se pare ca dumneavoastra nu intelegeti sau nu vreti sa intelegeti”.
Tot ceea ce inteleg este ca e un mare nesimtit.
„Va repet, eu sunt client si am urcat in masina dumneavoastra la comanda. Am cerut un taxi la automat si ati aparut. Si am facut comanda la aparat pentru ca este nu doar mai ieftin ci si mai sigur. Nu ma intereseaza cum stabiliti preturile, va repet. Este ca la supermarket. Mergeti si vedeti crenvursti la 10 lei kg si la 50 de lei kg, ce faceti, ii luati pe aia de 10 si platiti cat pentru aia de 50?”
„Sa stiti ca eu nu iau foarte scumpi”, imi spune facandu-se ca nu intelege.
„Dupa mine sa va faceti preturi ca in Tokyo, dar vreau sa urc intr-o Toyota Crown, editie Taxi, cu scaune imbracate in dantele albe schimbate zilnic si soferii sa poarte costume cu vesta si camasa alba, butoni, chipiu si manusi albe ca acolo”.
„Pai astea sunt costuri, cine le plateste, tot noi trebuie sa le platim”, imi spune el.
Are un tricou polo, bleumarin inchis si lant peste guler. Inteleg ca nu ajung nicaieri si suntem deja la Arcul de Trimf. Ii spun sa opreasca masina si dau sa platesc. Stefano e mai rapid si ii da o hartie de 50 de lei. Asteapta rest. Eu am fix, adica 21 de lei cat a facut cursa. Vreau sa ii platesc eu, Stefano insista sa ii plateasca el, asa ca ies, soferul zice ca nu are rest, Stefano ii da inca 30 de lei, soferul ii ia si nu ii da restul inapoi, ii da in schimb chitanta, iese din masina debusolat si ii spune ca a platit 80 de lei si ca nu a primit rest. Ma duc spre masina si soferul coboara geamul. Ii spun ca trebuia sa-i dea lui Stefano primii 50 de lei inapoi si si ca nu i-a dat restul de la 30 si ma face mincinos in fata. Lui Stefano ii bate obrazul si ii spune „Crezi ca imi iau eu masina noua din curse de 2o de lei si ca stau in aia 50 de lei ai tai. Cauta-i in buzunar ca ti-i i-am dat, uite ca ii ai in mana” si demareaza.
Este momentul in care imi trece boala de politically corect si imi bag picioarele in etnia lui de cacat!
PS. De cand m-am intors in Bucuresti am avut tot felul de experiente cu taximetristii. In haine slinoase, conducand in maieuri, in chiloti de plaja si in slapi si visand la tarifele din Japonia, taximetristii bucuresteni sunt o piedica serioasa in calea civilizarii Romaniei.
Nu mai devreme de marti, unul care m-a dus de la Piata 1 Mai la Palatul Parlamentului si caruia i-am dat 15 lei pentru o cursa de 12, mi-a aruncat sarcastic „Va multumesc pentru generozitatea dumneavoastra”.
Un altul, aducand-o pe sotie noaptea acasa, o cursa de 8 lei, in momentul in care a platit a intrebat-o cum poate sa iese de pe strada spre centru, fiind sens unic, iar ea ii arata directia cu portofelul deschis in mana, pentru a descoperi acasa ca nu mai avea nici un ban in portofel. Prinde hotul, scoate-i ochii.
Ce e prea mult, e prea mult. I-am instalat uber, mi-am instalat uber, iar data data viitoare, daca nu apuc un uber, urc in Black Cab. Taximetristilor care se imbraca decent si isi fac meseria decent le multumesc si le urez sa se debaraseze de jigodii, hoti si de porci. Acestora din urma nu pot decat sa le urez cea mai calda muie din partea tuturor clientilor tepuiti.
PS2. Tin minte ca prin ’99-2000 cand lucram la ziar, un paginator, un student de pana in 22 de ani care facea un ban cinstit a plecat pe la ora 1, de la serviciu spre casa in taxi. S-a trezit fara tricou si fara toti dintii din fata, cu maxilarul rupt si cu oasele fetei zdrobite, dimineata in sant, in afara Bucurestiului. Taximetristul langa care urcase il lovise cu un levier in fata! I-a luat banii de taxi, mai multi nu avea, un ceas de trei lei si tricoul. Tot acolo suntem, sa nu ne mai ascundem dupa deget!
