Vedeți în această fotografie o siluetă neagră. Este o fată, slabă și chioară, care duce în brațe un copilaș. Iar puțin mai în față, e un sac imens, plin cu flacoane, pe un căruț din lemn tras de un băiat murdar. I-am întâlnit acum, când veneam spre casă, la poalele Dâmbului. Au așteptat să se facă verde deși nu trecea nicio mașină. Ea rămânea mereu în urmă iar el se oprea, își ștergea sudoarea cu dosul palmei și o privea cum vine. Am trecut pe lângă ei când s-au oprit. Băiatul s-a apropiat de ea și a privit copilul. Am ajuns la bifurcație și am privit în urmă. Ei se îndreptau către strada care duce către Valea Rece. Am mai mers 10 pași și m-am întors, nu m-a lăsat inima să-i las baltă. I-am întrebat dacă vor să le iau o pâine. Băiatul a zis: „Dacă vreți…”
„Vă iau de aici”, am zis și le-am arătat magazinul. „Doamnă, dacă vreți să ne luați ceva, luați un pampers pentru asta mică, de azi dimineață nu-i schimbată.” Intru la hipermarket, caut scutece, erau doar la pachete foarte mari. Nu dădeau la bucată. Când am ieșit, ei erau puțin mai departe. Le-am spus că nu am găsit decât în pachet foarte mare. Am văzut un magazin mai mic, am intrat să întreb. Nu aveau. Fata părea impasibilă, băiatul a oftat. „Hai să mergem la Darina!” le-am spus. „Păi, noi nu putem veni cu căruțul, că nu-i voie. Să vin eu cu dvs?”, m-a întrebat el. Am pornit amândoi printre blocuri, pe unde nu circula nimeni. Am aflat că el are 20 de ani, fata, 16, că au un copil și că vin din Bălcescu (un cartier destul de îndepărtat) de unde au adunat flacoane. Mă uitam la el, avea aerul unui animal hăituit. Pentru o clipă m-am gândit că mi-ar putea da în cap, că nu era nimeni pe acolo.
-Nu trebuia să faceți copil așa devreme.
-Știu, dar s-a întâmplat. Nu-l putem omorî.
-Ce o să se aleagă de el?
-Eu aș vrea să meargă la școală, să nu aibă viața noastră.
-Să mergeți la doctor, să nu mai faceți alți copii.
-Se poate? Că ăsta ne ajunge.
-Da, se poate.
Am ajuns la Darina. Am cumpărat un pachet mai mic cu scutece. Am ieșit și i l-am dat. Mi-a mulțumit.
Nu am făcut 3 pași că m-a strigat.
-Doamnă!
M-am întors și a venit spre mine. Mă privea fără să spună nimic.
-Da!
A înghițit în sec.
-Doamnă!
Eram convinsă că-mi mai cere ceva.
S-a apropiat și mai mult. Mirosea. Avea o privire dură.
-Doamnă, să știți că eu știu că noi suntem o greutate pentru voi. Că vă uitați cu scârbă la noi. Dar să stiți că și noi am fi vrut să fim oameni normali. Dar n-am avut noroc. Și să mai știți că și eu aș vrea ca fata mea să fie fericită. Vă mulțumesc. V-aș pupa mâna, dar vă murdăresc.
Și a plecat!
