Havana cu patru anotimpuri

    Saracia distilata ca romul cubanez, adevarata fata a comunismului din Cuba

    15280965_10154798150892558_256136190_nNe-am obisnuit cu totii cu comentariile-reactie aruncate facil pe internet. Evenimente de tot felul, concepte sau analize, sint astazi la dispozitia oricui, spre a fi amendate, corectate, sustinute, sau spre a servi doar ca suport pentru exhibare de sine. Ceea ce transpare cel mai adesea din inflatia de observatii este, mai intii de toate, o ingrijoratoare siguranta a opiniei. Am privit intotdeauna cu o atenta neincredre discursul sau atitudinea lipsite de orice umbra de indoiala. Imi transmit ignoranta  – o ignoranta periculos fecunda si lesne molipsitoare. Sau, in
    cel mai bun caz (si anume atunci cind le suspectez ca fiind controlate) – impostura.

    15218474_10154798150997558_1934296765_nMoartea lui Fidel Castro a prilejuit si ea, asa cum era de asteptat, un volum considerabil de opinii lansate parca pe nerasuflate. Printre ele, iresponsabila  – « si la noi e la fel de rau ca la ei ! ». Ca la cubanezi. Bucuresti este un fel de Havana cu patru anotimpuri.. Astfel de idei se propaga cu usurinta, intr-un fel de nevoie de confirmare a unor complexe de inferioritate simplist asimilate si nocive. Ele hranesc acceptarea raului. Si hranesc ura.

    15240268_10154798153247558_765886860_nNu intentionez sa reporduc o analiza a situatiei economice a Cubei, nu voi prezenta date istorice. Voi prezenta, ca raspuns la avalansa de pareri ferme despre Romania ca tara saraca (atit de saraca incit aproape ca ii invidiem pe cubanezi), simple observatii facute in cursul experientei personale in mica tara din Caraibe.

    Desigur, in Cuba se poate trai si frumos, iar plajele sint splendide. Insa Havana – care poate arata foarte sarmant in poze – e coplesita de coruptie. Iar pe strada, oamenii au pictata pe fete, chiar  daca zimbesc, reflectia supravietuirii.

    15301219_10154798153357558_1397373789_nCel mai bine traiesc, aproape sigur, cei care intra in contact cu turistii straini, de la care cer orice pot, de cite ori pot, atunci cind nu-i jecmanesc direct, intr-un fel de amestec de sarlatanie si disperare : un dolar, un sapun, un tricou, patru biscuiti, o mostra de parfum – totul poate fi schimbat apoi pe piata neagra. Tarifele de ghid, pentru turism in masini din anii ‘50 reconditionate, sint echivalente cu citeva salarii locale. Nu exista masini noi care apartin indivizilor ; ele pot fi vazute insa, rar, si apartin ambasadelor, guvernului sau armatei. O masina cincizecista, totusi, costa cam 20.000$, in conditiile in care un salariu lunar mediu este echivalent cu aproximativ 25$. Asa incit majoritatea celor care le au – le-au mostenit, si le intretin din veniturile relativ frumoase obtinute din turism. Banii dati de un turist pe « taxi » pentru a iesi din resortul sau izolat se impart : primul agent e un taxi-dealer care te abordeaza pe plaja. Acesta stie in primul rind sa vorbeasca in engleza, si are relatiile care-i permit sa intre in punctul turistic teoretic inaccesibil localnicilor. Al doilea agent est un sofer – care ia cea mai mare parte din bani, intrucit el este posesorul « taxi-ului ». Banii se impart de asemenea cu un politist, mituit direct la marginea drumului, iar al patrulea agent, si cel mai putin platit, este anjajatul « rent-a-car » al resortului turistic, al carui rol este sa-ti explice scurt ca nu are masini de inchiriat, si daca totusi vezi vreuna cu ochii tai iti explica la fel de scurt ca aceea are un defect si nu poate fi folosita. Altfel, transportul localnicilor, chiar si pentru distante de 30 de kilometri,  se face majoritar cu autostopul :  poti vedea de exemplu camioane sovietice cu remorci in care calatorii stau de-a valma, in picioare.

    15240158_10154798153412558_1339132022_nCuba functineaza cu doua devize : peso national si peso convertibil. Salariile sint in peso national, iar peso convertibil (egal cu 1 dolar american) e accesibil in teorie doar strainilor, insa poate fi schimbat pe piata neagra. Magazinele pentru localnici, pe care la calific ca fiind extrem de mizere, vind  doar in peso national. Bacaniile pe care le-am vazut sint un fel de magazii insalubre : in cutii de lemn vezi biscuiti sau orez la preturi uriase. Preturile produselor nealimentare sint adesea aiuritor nerealiste: am vazut un rucsac de elev la pret in peso national echivalent cu 35$, ceea ce reprezinta mai mult de un salariu local. In afara de rom, trabucuri si zahar nu am vazut aproape nimic “hecho en Cuba”. Importa produse din China (haine si tot ce e electromenajer), iar in magazinele specifice pentru turisti gasesti produse din America de Sud (dulciuri, suveniruri) pe care le poti cumpara doar cu peso convertibil, la preturi americane. Nu ai curaj sa maninci totusi ceea ce aduce a fast-food local, vindut la mici ferestre deschise, pe strada. Nu esti sigur ca poti minca nici macar din fructele vindute pe strada, din carucioare mizerabile.

    Singurul punct care seamana in Havana cu comunismul de care ne-am putea aminti noi este Piata Revolutiei. In afara de acest loc istoric, tabloul este mai degraba cel al unui iarmaroc foarte saracacios, in care oamenii, contrastant de curati, si in general amabili, isi duc zilele intr-un decor arhitectural fost splendid dar imens decrepit. Insemnele “hasta la revolucion” pe care le vezi uneori pe ziduri te fac sa zimbesti. Havana Central nu are nici o legatura cu curatenia austera a orasului comunist est-european, iar cubanezul de rind mi s-a parut, fundamental, a nu avea de fapt deloc veleitati comuniste. Peisajul este un fel de jungla a supravietuirii, lipsita totusi de pericolele criminalitatii pe care ti le poti imagina intr-o astfel de scena ruinata.  Exista, desigur, unele zone improspatate cu fatade colorate – insa pe aceste strazi aproape ca nu vezi cubanezi, ci doar turisti straini luind prinzul – in peso convertibil, deci la preturi americane –  inconjurati de instrumentisti evident talentati. Intr-adevar, in Cuba se cinta foarte mult (si foarte bine).

    Majoritatea turistilor ramin in resorturile confortabile (cel putin comparativ cu standardul local), sau viziteaza zonele recomandate care nu sint deloc lipsite de farmec. Recomand insa si alte curiozitati  – un spital, o scoala, o casa de la tara. Veti observa, in 2016, sapunul inca rationalizat, locuinte in care calci direct pe pamint pe jos, agrilcultura aproape inexistenta, prostituate si prostituati, insolenta receptionerei de hotel, fluenta poliglota impecabila a unui fost profesor convertit la turism pentru un trai mai bun, soferul mindru sa anunte : «Veti vedea acum o cladire de 10 etaje ! ».

    Cuba este saraca. Acum ea are o singura sansa, si sansa asta vine din exterior. Din deschidere, si din acorduri cu organisme mari.

    Cuba este saraca. Iar Romanii au opinii prea solide despre lucruri pe care le cunosc prea putin.

    Aceste opinii conform carora «noi o ducem la fel de rau », livrate simplist dar abundent, hranesc acceptarea raului, ura si ignoranta.

    Romania este foarte departe de Cuba. Bucuresti, cu toate imperfectiunile sale, este foarte departe de imaginea unei Havana cu patru anotimpuri.