Fast Parking – o hoție legală în centrul Bucureștilor!

Am parcat la Fast Parking! Copilul bolnav trebuia văzut de urgență de un medic de la Sanador așa că, la 8 și un pic, dimineața, am lăsat mașina în parcarea aproape goală la acea oră, primind la intrare un jeton negru. La preț, scris mare de altfel, nu m-am uitat!

După o oră și un pic – mulțumesc Sanador pentru rapiditate! – cu fetița în brațe mă întorc la mașină și dau să ies.

”45 de lei!”

”Pe bune?” îl intreb pe omul care mă privește cât se poate de serios. Adevărul este că nu mă așteptam să plătesc mai mult de 10-15 lei pentru ora respectivă, după ce am parcat o viață în Japonia, Grecia și Italia, în buricul târgului, oriunde m-am dus.

”Este 9 lei pentru 15 minute!” îmi spune informativ omul serios de la ghișeu și, pentru că nu am atât în portmoneu, după vizita la spital (370 lei vizita și investigațiile, 107 lei medicamentele) plătesc cu cardul.

”Ce tarif de hoți aveți”, îl apostrofez pe omul serios.

”Domnule, scrie mare”, îmi spune, ”dacă nu puteți plăti, să nu intrați”.

Mda, omul are dreptate, așa că îl întreb:

”Cât aveți salariul?”

”2000 de lei Net-ul!”

”La tariful ăsta ați putea avea 2000 de euro”, îi spun și îmi zâmbește trist:

”Am cerut 2-3 sute în plus la salariu dar nu am primit. Șeful zice că au scăzut încasările”.

L-am salutat, am plecat și am ajuns acasă gândindu-mă la ceea ce tocmai mi se întâmplase. Și am decis să văd de ce omul câștigă așa puțin la tarifele ăstea stratosferice. Și, din două click-uri pe net aflu că firma Fast Parking a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 2841611 lei din care 539788 lei au fost profit net!

Mamma mia! O firmă care nu are parcări supraetajate, care operează trei bariere și două POS-uri și câteva aparate de jetoane să aibă cheltuieli de două milioane și jumătate de lei?

La 2000 de lei în mână, costul pe angajat este de 3500 de lei, aproximativ. Pe lună. La 16 angajați cât are firma sunt 56 de mii pe lună. Ori 13 luni sunt 728.000 lei pe an. Până la un milion să zicem că acoperi și costul directorilor și celelalte ”cheltuieli”, nu foarte mari că la Victoriei o mare parte din parcare este în noroi! Aferim conașule!

Care conaș? Marele om de afaceri Dragoș Dragoteanu, cel care nu a fost niciodată angajat la stat, cum aflăm din limbile în cur pe care le-a primit în articolul ăsta:

http://www.ziare.com/dragos-dragoteanu/biografie

Pentru datele privind cifra de afaceri, profitul, etc, toate informații publice, dați un ochi aici:

Cifra
Afaceri
Profit
Net
Datorii Active
Imobilizate
Active
Circulante
Capitaluri
Proprii
Angajați
(nr. mediu)
2016 2 841 611 549 788 299 857 488 908 354 723 550 028 16
2015 2 587 237 257 974 330 034 231 168 341 274 258 214 13
2014 1 967 605 42 985 414 698 155 009 350 755 43 225 4
2013 1 808 729 86 198 277 314 112 186 224 272 86 438 3
2012 1 523 466 82 499 274 604 65 206 248 197 64 575 8
2011 1 173 931 -18 164 247 595 95 170 127 942 -17 924 8

 

Și acum să vedem, este afacerea dlui Dragoteanu onorabilă?

La prima vedere, da! Vezi prețul, îți convine, intri! Nu îți convine, nu intri! Nu te obligă nimeni, nu îți ia nimeni banii cu japca din buzunar. Și cu cât îi plătește el pe oamenii lui e iarăși problema acestora. Le dă 2000 de lei în mână. Dacă nu le-ar conveni, nu ar sta, e legea cererii și a ofertei, spuneți. Și cât să le dea oare? Nu avem oare profesori și doctori care câștigă mult mai puțin? Nu este oare datoria domnului Dragoteanu să alinieze salariile parcagiilor cu celelalte oferte din piața muncii? Este! Deci hai să nu mai discutăm, să dam banul și să trecem mai departe!

Ei bine nu e char așa!

Să ai o parcare privată lângă un spital privat și să iei 36 de lei pe oră este o hoție curată! 10 ore sunt 360 de lei și ar putea fi ceruți unui om care ajunge la spital cu cineva drag și din neatenție nu se uită la preț, unui om care a parcat în zeci de țări ale lumii dar niciodată pe tarifele mai sus menționate.

Dacă vreți să vedeți politica de tarife a Fast Parking, uitați aici, cât de publică este:

http://www.fastparking.ro/tarife/ Trebuie să pui mâna pe telefon și să-i întrebi!

Pentru comparație, aflați că la Roma, în buricul târgului, am parcat la Parioli Parcheggi SRL cu 25 de euro/zi, parcare cu valet! Și mașina a stat în garaj nu în ploaie sau soare și în nici un caz în noroi!

În Atena, am parcat în repetate rânduri la Stathmos Parking Sintagma cu 10 euro pe zi! Și parcarea este asfaltată, are valet, este la doi pași de Plaka!

Acum, în condițiile în care costul pe muncă este relativ același și în Grecia și în Italia și în România, vă informez respectuos că un parcagiu grec avea 1000 de euro în mână, salariu de criză, la o parcare de 5 ori mai mică decât cea de la Victoriei și în Roma un parcagiu – majoritatea români – primeau în mână 1500 de euro pe lună, program de 8 ore pe zi!

Cu alte cuvinte, domnul patron care nu a lucrat niciodată la stat nu îmi bagă mâna în buzunarul meu că nu mă obligă să parchez pe arătura lui, dar le da salariaților lui salarii de căcat! Măcar pentru asta și tot trebuie să primească disprețul nostru veșnic!

Și acum îmi veți spune că sunt și țări în care este mult mai scump, că în centrul Romei sau centrul Atenei terenul nu o fi atât de scump ca în București. Etete, haideți să vedem, oare unde o fi cel mai scump m2 din lume? Nu cumva în Japonia, lângă Gara Tokyo? Unde se vinde un metru pătrat cu 250 de mii de dolari? (S-a vândut și cu un milion, dar să mergem pe cifre care dau o medie pe o zonă mai largă) Oare cât costă parcarea acolo?

Aflați băieți și fete că am parcat lângă Gara Tokyo, 東京駅駐車場 dacă vreți să căutați în japoneză, cu 3700 de yeni o zi întreagă, tarif plafonat, pentru că defalcat era 320 de yeni, cam 3 dolari pe 30 de minute, 6 dolari pe oră! Vai mama lor de capitaliști japonezi, se gândesc la banul meu și, când tariful ajunge la 3600, pac îl îngheață! Să nu plătesc prea mult!

Măi să fie, parcarea dlui Drăgotescu este mai scumpă decât parcările cele mai scumpe din buricul târgului din Tokyo? Este!

Uite la link-ul ăsta cât costă o parcare pe zi la Gara Tokyo:

https://www.akippa.com/spot/tokyostation?utm_source=google&utm_medium=cpc&utm_campaign=g_10_akippa_driver&gclid=CjwKEAjw9_jJBRCXycSarr3csWcSJABthk07J9Es_IWNkx9gHOIQyLgAMWwC2QFmMC6WXakyojLmnhoC-Jzw_wcB Tarifele în yeni sunt pentru 24 de ore!

Apreciați vă rog și puzderia de parcări aflate în jurul gării nipone, exact pe terenurile care costa 250 de mii de dolari m2! Toate private!

(Pentru conformitate, există și parcări, aflate la subsolurile unor hoteluri de lux unde, cei care nu sunt clienți ai hotelurilor pot ajunge să plătească 9-10 mii de yeni pe 24 de ore, adică 80-90 de euro, dar ai de ales!)

Poate că asta e principala cauză a tarifelor aberante de langă Sanador! În Japonia este capitalism, la noi este capitalism de cumetrie, care duce la monopoluri.

Bucureștii nu au parcări în centru nu pentru că nu vrea nimeni să investească ci pentru că Primăria nu dă autorizații de construcție pentru parcări! Am vorbit cu investitori care stau cu planurile de afaceri pe masă și banii în valiză așteptând să construiască parcări supraetajate la tarife modice și care își iau flit de la Primărie! De ce ar primi? Autorizațiile, nu flitul? Să strice bunătate de monopol al unor privilegiați?

În ce țară credeți că vă aflați? Vă credeți în Japonia? În București dacă vrei să parchezi civilizat și să plătești trebuie să fii nabab! Dacă ești un coate-goale, las-o pe trotuar, Firea nu se supără! Hai că după colț e Fast Parking, 36 de lei pe oră!

A, și să vă mai spun ceva, în Sibiu, în centru, parcarea de la Cazarma 90 costă 50 de BANI pe oră, este ASFALTATĂ, are bariere, toalete și parcagii cam tot pe acolo primesc!

Concluzia? Să vă stea în gât banii mei, afaceriști de mare caracter, administrație de mare profesionalism al acestui oraș de mare iz otoman! Măslina cu care vă înecați să fie luată chiar din banii mei!

În concluzie, și într-o notă mai puțin pasională, vă invit să comentați:

1. Credeți că oamenii de afaceri români ar trebui să ofere salarii vestice angajaților lor atunci când veniturile sunt vestice sau curat elvețiene?

2. Credeți că blocarea autorizațiilor pentru parcări de la nivelul Primăriei capitalei este în interesul oamenilor sau ai rechinilor imobiliari?

3. Credeți că aceștia dau șpagă pentru a păstra monopolul pe anumite zone?

4. Credeți că acest model de afaceri este de succes pentru România? Are oare vreo influență în exodul de neoprit al românilor peste hotare?