Dimineata, trafic bara la bara si trec de pe un post insipid, pe altul. Timpul curge ca mierea zaharisita. Atent la ce se intampla afara completez cu plusuri si minusuri imaginea Romaniei, inca noua pentru mine dupa 14 ani. Mai multe minusuri, mai nou.
Din dreapta o masina intra pe strada principala si opresc ca sa o las. Un claxon din spate, cineva e iritat de politete, dar trebuie sa o inghita. Daca nu claxona lasam doar una, pentru ca asa am invatat sa aplic regula fermoarului in trafic, dar asa las doua. Nici nu ma uit in oglinda retrovizoare, bizonii cu claxon sunt previzibili…
Apuc sa admir masina care mi-a intrat in fata si care e proaspat lustruita si vad ca mi s-a ars un far. Shit. Deep shit, alti bani, alta distractie. Nici nu stiu unde sa ma duc cu ea la Bucuresti dar stiu ca politistii te opresc pentru orice si nu vreau sa le dau motive, asa ca la semaforul infinit la care stau, impostez in GPS cauta „service” si ma bucur ca este unul destul de aproape.
In mai putin de 15 minute ajung la Union Motors din Baneasa si imi place ce vad. Atmosfera este cea cu care sunt obisnuit din Japonia sau Italia, par profesionisti, asa ca le cer sa imi schimbe doua lampi de faza scurta pentru ca, stiu ca „se ard in tandem”.
„Talonul si datele dumneavoastra, pentru factura, va rog” si raman cu gura cascata.
„Pai sunt doar doua becuri”, ma eschivez uitandu-ma la ceas.
„Daca masina intra in service ne trebuie toate datele, nu se poate altfel”, imi spune domnisoara de la ghiseu.
„Dar nu intra in service, imi schimbati doar doua lampi si in zece minute am plecat”, ma apar eu tinand minte ca nici in Japonia si nici in Italia nu mi-a cerut nimeni talonul sa imi schimbe becurile arse.
Nu merge. Ridic din umeri, ies afara si iau de la masina actele necesare si ma pun sa astept. Dupa ce tot cearsaful de date este introdus in formularele lor sunt invitat afara sa semnez procesul verbal de predare/primire a masinii in care tanti introduce zgarieturile constiincios.
„Are sens?” intreb, doar intra si iese, ce credeti ca s-ar putea intampla?
„Se pot intampla multe in cativa metri” ma asigura ea si incepe sa imi para rau ca am venit la ei, dar cheile deja nu mai sunt la mine si semnatura mea este pe documentele proaspat printate.
„Cand baiatul care se ocupa de partea electrica se elibereaza o va lua imediat. Din acel moment va dura cam o jumatate de ora” imi spune si eu injur deja in gand: ultima data in Pariolli, cartierul de lux al Romei, mi-au fost schimbate lampile in maxim 10 minute, fara nici o birocratie si cu un simplu bon fiscal.
Cu cheile in mana domnisoara da sa intre in spate, unde sunt mecanicii si in acelasi moment imi arunca peste umar:
„Un bec va costa cam 80 de lei si va fi cam 200 in total” si informatia ma sfredeleste ca un burghiu. Nici nu mai stiu ce sa zic, asa ca stau jos ca prostit. Dupa cateva minute imi revin si caut pe telefon becuri auto H7 ca sa ma conving ca sunt atat de scumpe. Nu sunt. Gasesc cu cativa lei unele facute in China, apoi un bec Philips cu 18,99 lei si cele mai scumpe cu 99,99 lei un set de doua becuri.
Informatia de pe ecran este congruenta cu experienta mea italiana. In Pariolli, la doi pasi de magazinul care vinde Ferrari, platisem 25 de euro pe schimbatul becurilor, 10 euro pe bec si 5 euro manopera, ori stiu precis ca italienii facturau manopera cu 50 de euro pe ora! Fara sunet de calculator in cap imi confirm ca un profesionist le schimba in mai putin de 10 minute!
Dar degeaba. Cand deja imi pierd rabdarea sunt anuntat ca lampile au fost schimbate. Sunt invitat la casierie sa platesc si cu dovada de plata in mana primesc cheile.
229,87 lei. Adica aproximativ 50 euro! Traiasca nasu’! Din factura vad ca manopera m-a costat doar 7 euro, dar am fost facturat 40 de minute! Restul de 43 de euro sunt piese…
Dintr-o lovitura Union Motors ne-a dat muie si mie si mecanicului, mie ca m-a facut la becuri, mecanicului ca il plateste cu 65 lei/ora desi din experienta sunt de doua ori mai scumpi decat service-uri similare din Italia.
Pe bune, daca imi spuneau ca becurile erau 80 de lei amandoua si manopera era 150 de lei, nu era nici o problema, experienta in strainatate m-a invatat ca exista mesteri si mesteri si unii sunt mai scumpi ca altii, dar asa?
Daca asta este modelul de afaceri romanesc, data viitoare imi schimb becurile singur.
„Mecanicul nostru a descoperit ca aveti conectorii de la faruri topiti. Trebuie sa reveniti sa va schimbam conectorii, daca modelul de masina permite. La unele modele trebuie sa schimbam farurile cu totul”, imi spune domnisoara KY*, plina de speranta.
„Multumesc, dar nu o sa mai vin la dumneavoastra. Sunteti foarte scumpi. O sa merg in alta parte”.
Tacere. Ii explic ca am platit dublu pe ce platisem 25 de euro in Roma si ca nu sunt dobitoc sa ma intorc. Nu pare sa priceapa insa mie imi pica fisa: clientul roman plateste ca boul, fara sa-si puna intrebari si ca multe afaceri s-au construit pe ignoranta clientilor, multi patroni au devenit bogati fara ca salariatii lor sa ajunga la niveluri de venituri din Europa de Vest, etc, etc.
Bine am revenit in Romania!
*KY, pronuntat ca kei uai, vine de la „kuuki wo yomenai”, adica o persoana care nu intelege situatia si spune ceva total nepotrivit, sau se comporta nepotrivit.
