Ora 10:33. În fața hotelului Triumf, Bulevardul Kiseleff. De la Piața Victoriei și până la Casa Presei, bulevardul este străjuit de zeci de mii de bucureșteni, sprijiniți sau nu de gardurile rare instalate de dimineață de organizatori.
Suntem în față! Pentru asta am ieșit mai repede din casă și copiii abia așteaptă să vadă parada!
„Începe la 11”, le spun, și stăm în frig relativ mulțumiți de atmosfera de sărbătoare. Din loc în loc jandarmi privesc publicul și le fac unora observații când ies de după garduri pe carosabil.
Un jandarm gras – erau și unii slabi, deci nu e pleonasm – le face semn unor copii să nu iasă pe șosea și un puști zice către tatăl său:
„În America cineva atât de gras nu ar îmbrăca niciodată o uniformă. Dacă se întâmplă ceva nici măcar nu poate să fugă.” Maică-sa ține cu jandarmul, îl scuză iar eu nu mă pot abține și îi spun copilului că jandarmul respectiv se luptă zilnic cu cefe la grătar, chifle moi și butelii de vin și că va ieși la pensie repede cu o pensie mare pe care i-o va plăti el, total justificat.
Ora 11, pe contrasens vin trei mașini negre care se îndreaptă spre Arcul de Triumf. A sosit Iohannis! Parada poate să înceapă. Este mult mai multă lume decât la început și au început îmbrâncirile.
11:05. Un grup mare de copii, să tot fi fost pe-a 5-a sau a 6-a întră în față, cu două „cadre didactice” tinere, până în 30 de ani. Stau pe carosabil, în fața gardurilor după care am fi trebuit să stăm cu toții.
„Nu va supărați, sunteți educatoarele acestor copii?” le interpelez.
„Nu, suntem profesoarele lor!” îmi răspunde una îmbrăcată șic și cu o geantă pe umăr care mă face să reconsider ceea ce știam despre veniturile din învățământ.
„Frumoasă educație le dați! Să se bage în față! Numai dacă încep de mici învață să-ți taie calea la semafor ca profesioniștii!” îi spun și mă privește uluită.
„Sunt copii și nu văd!” își justifică alegerea.
„Dar uite, se pun în fața altor copii (notă: erau și familii cu bebeluși sau copii de până în 3 ani care stăteau la țarc de la 10 și jumătate) care nu văd!” îi spun adăugând că „Nu e vina noastră că ați ajuns târziu, că nu știți să vă gestionați timpul și astăzi era un prilej bun să le predați copiilor lecția cu nu ne băgăm în față”.
Se uită la mine acru și se mută mai încolo cu un metru semn că nu a înțeles nimic din ce i-am spus. Copiii din clasa ei, având vizibilitate mai mare, își scot telefoanele și încep să facă poze semn că parada se apropie.
Văd și eu un Hummer cu un ofițer care salută dar ceva se petrece și ofițerul se da jos în prima intersecție de după Arcul de Triumf iar Hummerul vine și parchează în mijlocul bulevardului lângă noi!
După el vin soldații din regimentul de gardă și oamenii freamătă, își scot telefoanele și adulții, chiar și profesoarele care s-au băgat în față stau cu degetul pe declanșator, dar soldații…. fac dreapta la primul șemafor!
„În caz că aveți așteptări să fiți apărați de ăștia când vin rușii, țineți minte că le-a fost lene să meargă până la Piața Victoriei” se aude un comentariu.
Oamenii sunt debusolați. Gardurile până la piață, soldații și jandarmii înșirați pe drum, totul te făcea să crezi că parada va trece pe lângă tine, dar canci, se termina după Arcul de Triumf, la primul semafor!
Sunt 1100 de metri până la Antipa, mă gândesc, oare atât era de greu pentru ei să îi parcurgă și să ne salute? Să le arate românilor înșirați pe bulevard că îi respectă? La desnitatea de oameni care se adunase acolo armata a tras paiul prin gură unui numar minim de 11 mii de români și maxim de 44 de mii!
În distanță văd un stindard american și văd cum cotește spre drapta! Este momentul în care se rup baierele mulțimii și oamenii invadează bulevardul alergând spre intersecție, doar doar mai prind și ei ceva.
„Ce organizare este asta? România este o țară de căcat”, un moș trecut de 70 de ani cu doamna lângă el ușor panicată, îl apostrofează pe jandarmul gras care nu ar putea fugi, fără să facă un atac de cord, nici măcar 100 de metri.
Jandarmul îl privește superior și îl dă majestuos la o parte. Apare un Duster al poliției și auzim la megafon că trebuie să eliberăm bulevardul. Cică mașinile de luptă nu vor avea unde să parcheze! Asta așteptam de dimineață, unii dinainte de orele 10, să vedem cum armata își parchează tancurile.
Oamenii se retrag resemnați că nu vor vedea decât avioanele și parcarea dar nu atât de resemnați încât să intre în spate. Cu o aroganță exersată pe șosele și la cozile de la diversele magazine sau instituții se pun în fața celor care nu au dat buzna în bulevard!
Nu mai vedem nimic. Pe cer se aud primele elicopter apoi apar. Mai puține decât la parada de probă. Sunt urmate de 3 IAR-uri, două Spartanuri (unul mai puțin decât ieri), un Hercules, 9 Mig-uri 21, 3 F16 care se întorc și mai trec o dată să ne aducă aminte că avem 6 în total.
La urmă trec și 3 avioane din al doilea Război Mondial, cu fum tricolor din coadă, semn că IAR-99 Șoim, care zburaseră la antrenament în număr de 9 bucăți, astăzi sunt indispuse și nu mai vin.
Pe bulevard trece foarte aproape o mașină de poliție care îi obligă pe oameni să elibereze carosabilul. Mă împing și cei care vor să facă pe plac poliției și cei care vor să își păstrze poziția privilegiată „în față la parcare” și simt cum mă pătrunde o furie oarbă. Marea masă necivilizată a românilor se bucură cu stegulețe și copii urcați pe umeri. Dar ei nu știu să respecte aproapele, i se bagă în față, te calcă în picioare ca să vadă mai bine pentru că tu respecți și legea și oamenii, pentru că tu ești un fraier.
La mulți ani, România! Aștept clipa în care „fraierii” tăi, de la care nesimțiții fură pe rupte și pe care alți nesimțiti îi umilesc de câte ori prind ocazia, se vor bucura la ziua ta cum se bucură cercopitecii care se bagă în față și iau șpagi din orice poziție cu aplombul profesoarelor care își educă elevii la băgatul în față.
Până una alta ești România lor, nu România noastră!
Sfârșit
Îmi iau copiii de mână și le spun că mergem acasă.
„Dar nu am văzut nimic și am înghețat. Să stăm că poate vedem ceva”.
„Nu e nimic de văzut aici, doar oameni necivilizați care se bagă în față și de la ei nu aveți ce învăța”, le spun și mă aude și profesoara respectivă și chiar plecăm acasă!
