Tristetea furiei si neputintei absolute

    De ce o sa va urasc si atunci cand o sa fiu in pragul zen-ului absolut, imbuibatilor!

    Toate scenele astea cu oameni batrani asmutiti impotriva restului lumii de parca ar fi viata lor in joc in momentul ala mi-a amintit, asa cum tare din inima a scris si Cristina Hurdubaia si am dat mai departe, vremurile alea ordinare in care oamenii erau in stare sa se ucida unii pe altii pentru un pachet de tacamuri sau litru de lapte in plus la ora 5 dimineata la coada la minus zece grade. La coada la care stareai de pe la 3.

    Ce importanta avea ca apoi la 8 dimineata aveai teza la matematica si daca luai nota mica te ridica tovarasul profesor de matematica in picioare sa te faca de rusine ca „nu onorezi conditiile pe care statul si partidul si secretarul general, tov. NC, ti le-au pus la dispozitie”. Cand erai invidiat pentru doua kile de cartofi stricate in plus pe luna pe care cineva avea dreptul sa le primeasca pentru stiu si eu ce munca mai grea presta pentru patrie. Sau pentru ca te duceai la matusa care lucra la alimentara sa iti dea prin spate zece oua peste ratie si te intorceai acasa cu frica de moarte sa nu te fi vazut cineva sa ti le ia si sa mai iei si o mama de bataie si sa mai intre si matusa in rahat.
    Am retrait cu oroare franturi din traumele anilor aia cand i-am vazut ieri pe oamenii astia maraind impotriva copiilor lor, asa cum pe vremuri maraiau impotriva vecinului pe care il suspectau ca i-a mutat mai in spate sacosa cu cele doua sticle sau a intrat prin fata si nu mai ajunge si la el osul de porc.
    De cate ori ii povestesc sotului meu momente de ordinara dementa din cotidianul comunist se uita la mine cu o privire care nu-i mai revine in nici un alt moment, ramane fara cuvinte si dupa o tacere lunga tot ce poate replica e ” ma una cosa cosi non è possibile”. Ei, nu. La fel cum dupa atatia ani de viata in lumea libera, imi mai spune ca am inca apucaturi inconstiente de om trait intr-un regim totalitar, care se apara din reflex, fara ca in jur sa fie vreun pericol.
    O sa va urasc mereu pentru asta, blestematilor, chiar si de-as ajunge in flacarile iadului pentru asta, fara sa va pot ierta vreodata.