Au trecut 6 luni de la instalarea guvernului Dragnea I – cam cat o mini-detentie pentru coruptie (pana la posibilitatea de eliberare conditionata). Atunci am primit cu totii confirmarea sfarsitului erei TV in Romania. Penibilitatea celor cateva manifestatii pro guvern si pro OUG 13 au demonstrat incapacitatea televiziunilor de casa ale PSD de a mobiliza lumea (la nici o luna de la victoria in alegeri). Dupa ce s-au impaunat cu victoria categorica a PSD si au crezut ca si-a dovedit credibilitatea au fost pusi in fata realitatii dure. Singurul lucru pe care l-au facut televiziunile in toamna lui 2016 a fost sa promoveze agresiv demotivarea electorala argumentand lipsa unei alternative credibile. Televiziunile “de stiri” alaturi de cele cateva tabloide (la care se adauga postacii profesionisti) sunt adevaratul filtru de selectie a clasei conducatoare. Un filtru controlat, care raspunde fara sa gandeasca la comenzi.
Uitam prea usor in ce conditii mediatice a castigat Basescu al doilea mandat. Sau ce sanse ii dadeau sondajele lui Klaus Iohannis cu cateva zile inaintea turului doi. Sau cum se comportau redactiile TV fata de Ponta. Campania la adresa constructiei catedralei, a bisericii in general inclusiv desfiintarea politica a lui Marian Munteanu. Uitam ce corupti dovediti au castigat primarii si fotolii in conducerea tarii. Va amintiti ce frumos se aliniase o intreaga paleta de televiziuni la momentul Rosia Montana? etc. etc. etc. Cine a facut posibil totul? Cainele de paza al democratiei: presa! Este incredibil cat de previzibila a devenit media romaneasca. Seara de seara aceiasi oameni, aceleasi teme, aceleasi pozitii.
Televizorul pare a fi o sala de asteptare dintr-o gara friguroasa in care la fiecare ghiseu sta cate un vanzator cu ticuri, ofuscat si artagos. In cazul in care va trebui sa iti iei bilet de la ei va trebui sa suporti si cateva replici previzibile. Intradevar ai optiunea “democratica” sa iti alegi interlocutorul… sau iti iei biletul online (si asta ii termina psihic pe chioscarii nostri).
Am ajuns in faza in care televizorul ofera doar alinare frustrarii. Pur si simplu in functie de pozitionarea fata de DNA, PSD, Soros, Catedrala, pensii, daci, unguri sau gay, stii ce sa urmaresti ca sa ai ocazia sa primesti satisfactie. Nici macar din greseala nu se admite prezenta unui factor perturbator care ar ravasi plictiseala talk-show-lui cu idei contra politicii editoriale. Diferentele de opinie se fac intotdeauna printr-un joc de imaginatie bazat pe citate trunchiate din declaratii, cateva speculatii mai mult sau mai putin logice.
Cateva grupuri de barfitori incearca sa ne capteze teatral atentia. Fara a emite idei si principii, “deontologul” pur si simplu fandeaza si isi adapteaza pozitia in functie de orientarea studioului in care se afla – pentru a fi “reinvitat” (sunt foarte curios cum sunt platite aceste vedete). Polarizarea groaznica la care ne obliga televiziunea este absolut bolnava si contagioasa. Daca esti pro doar cu parteneriatul dar nu si cu familia gay esti automat homofob, daca nu esti cu Dragnea esti cu DNA, daca esti cu biserica esti cu rusii, daca esti cu DNA esti cu Soros, daca esti de stanga esti cu coruptia, daca nu esti cu dacii, nu esti roman.
STOP. Asta nu e presa! Chiar nu observati ca ne tratam de lipsa de democratie prin intepaturi cu venin? Unde sunt discutiile calme si constructive? Parca transferam reactiile agresive si agramate din spatele benzilor galbene de pe ecranul TV direct in online. Vesnic aceleasi replici stereotipe ne urmaresc si pe facebook. Taieturi de emisiune ne urmaresc ostentativ pe FB prin diversi prieteni binevoitori. Pana cand sa traim doar din citate? Mai e nevoie de presa in stilul traditional sau e suficient facebook-ul?
Parerea mea e ca presa tiparita si-a dat deja obstescul sfarsit. Presa online tinde sa prezinte informatii si analize pertinente bazate pe argumente (indiferent din ce zona vin articolele). Cine are chef/timp/talent sa face ceva? Pe canale youtube, pe bloguri, site-uri nepartinice unii o fac foarte bine. Insa mult prea putini si total disparati.
Florin a initiat un proiect extraordinar care raspunde trendului momentului. Facebook-ul si tweeter-ul sunt prea telegrafice ca sa dea substanta unei concluzii. Share-urile unor articole “mainstream” fac cunoscut doar titlul. Facebook-ul are un aspect obositor, de tabloid haotic. Oamenii nu se obosesc sa citeasca, iar cand isi aduc aminte ca ar fi un articol pe care ar vrea sa-l deschida, nu isi mai amintesc care din prietenii lor virtuali l-au distribuit. Sau, mai rau, chiar daca isi amintesc, pe zidul prietenului nu mai vad nimic, prietenul fie are alte o mie de poze cu pisici, ori daduse doar un like. Reactia sau contra-reactia este deja vizibila. Nici macar bancurile nu mai sunt spuse complet ci obliga cititorul la un click spre un alt site. E nevoie de ceva mai mult decat o idee pierduta intre postari cu pisici, catei, plaje si farfurii cu tsatsiki.
Cand in ianuarie 2017 am simtit ca nu pot sa-mi explic, asa cum doream, pozitia pe o tema de interes public la acea data, am incercat sa o expun ceva mai pe larg. Pe OZM! De fapt am raspuns unor persoane. Si am fost impresionat de cate feedback-uri am primit. Si am continuat sa raspund. Pe OZM! As putea spune ca am ramas profund surprins de impact si de multiplele reactii. De fapt am raspuns fara sa stiu mult mai multor persoane. Cu care am intrat intr-un dialog din care toti am iesit castigati.
Fiecare este invitat sa faca acest pas. Fiindca sunt convins ca fiecare are ceva de spus. O, Ziarul Meu este exact ceea ce este nevoie acum: un punct de intalnire al ideilor personale (de toate felurile). Le multumesc tuturor celor care au reactionat (in orice forma). Ii invit pe toti cei care au o opinie alta decat “mainstream-ul” sa se alature proiectului OZM. Ii multumesc lui Florin pentru tot ce face si va rog sa nu ezitati sa il contactati pe privat. Este mult mai mult decat o experienta personala extraordinara. Va asigur!
