Cred ca din punct de vedere al volumului de informatie “per capita” lumea de acum 10 ani semana mai mult cu cea de acum 50 de ani decat cu lumea de azi. Si mai cred ca uniformizarea in directia eficientizarii, din toate punctele de vedere, este ireversibila. Revolutia smartphone schimba lumea in fiecare zi in primul rand fiindca este un fenomen de masa – care a fost gandit de oameni foarte inteligenti si care a evoluat in aceasta directie. Pur si simplu un proces mai umanist si globalist decat atat nu exista: intrarea in clubul mondial al schimbului liber de idei si informatii se face printr-un prin abonament de telefon sau Internet (Wi-Fi etc) care pleaca de la cativa euro pe luna (Atat!).
Mobilul a devenit accesoriu obligatoriu – cu o geometrie aproape uniforma, performante comparabile si utilitati identice – doar diferentele (temporare) de pret pot reflecta statutul pe care proprietarul vrea sa il etaleze. Compactarea si limitarile aferente (consumul, degajarea de caldura, eficienta acumulatorului) ridica defapt pretul de productie a telefoanelor – o tableta cu performante identice cu ale unui telefon poate costa de cateva ori mai putin. Si este si ea o poarta spre noua era. Ruperea constrangerilor de orice fel (in scurt timp inclusiv de limba) si acordarea posibilitatiii fiecaruia de a participa interactiv la aproape tot, aproape oriunde inseamna defapt globalizare. Motorul acestui fenomen de deschidere are fara indoiala clasicul motiv eficienta economica (de fapt banul – si e foarte bine asa). Mijlocul care a facilitat saltul a fost boomul IT. Mai exact IT&C (GSM/UMTS/LTE+DSL). Inventivitatea si goana dupa clienti/ piete a dus la un adevarat canibalism intre concurenti – beneficiar indiscutabil al ieftinirii seviciilor fiind publicul. Exact idea de a sparge monopolul pe informatie si deschiderea pana la nivel de individ a sistemului a fost cheia succesului. Acum 10 ani a inceput totul, prin crearea unui consortiu format din cele mai grele nume din IT&C: Open Handset Alliance (un rol special il are Google) cu scopul precis: crearea unei platforme comune pentru telefonia mobila (de tip touchscreen): binecunoscutul Android. Gandite sa sune simpatic si purtand nume prietenesti de dulciuri (Eclair, Lollipop, Nougat) versiunile succesive au devenit “pop culture”. Orice speculatie pe tema intereselor comerciale este mult prea palida fata de decizia vizionara a generarii noului sistem de operare in forma AOSP – Android Open Source Project (cu trimitere clara spre Google). Noul sistem a fost de la inceput in asa fel gandit incat participarea activa a utilizatorilor sa fie cat mai extinsa (pe pe langa sau impreuna cu reclame si-au gasit locul de desfasurare youtuberi, blogeri, matrimoniale, vanzatori privati, artisti etc. ). Limitati de un display relativ mic pentru a tasta adrese de internet, idea de deschidere spre public (user friendly) se concretizeaza prin aparitia unui nou mijloc facil de acces la informatie, direct de pe dispozitivul mobil – per touch: asa numitul app (application sau in forma bruta apk). Mai mult, sistemul Android fiind deschis/open pune la dispozitie toate informatiile necesare programarii unui app. Lumea amortita de dupa era “dot-com” (freaks, geeks si nerds – unii chiar cu pretentii de hackeri) si-a reactivat creativitatea datorita deschiderii oferite de programarea de app-uri. Nu intamplator, sistemul Android – bazat pe Linux – este prevazut sa accepte app-urile programate intr-un limbaj extrem de popular, independent de platforma sistemului (Windows sau Linux asa numitul WORA) si relativ apropiat exprimarii respectiv logicii umane: Java (Oracle). In sine limbajul este “invatabil” si chiar si pentru cei mai novici, “inteligibil”.
Sa zicem ca am programa un app: gratiere.apk. In mare – cu ceva „licente“ de sintaxa si mai ales de “logica” – un “source code” numit gratiere.java poate contine ceva gen: public class #REZIST extends Activity { @REACT protected void onCreate(JUSTITIE_Drepturi_Civile savedInstanceState) { super.onCreate(savedInstanceState); // nu va atingeti de justitie setContentView(R.layout.activity_main); // ample demonstratii de strada ….. </manifest> Codul sursa/fisierul gratiere.java primit pe telefonul mobil de la serverul accesat prin apasarea “app-ului”va fi “tradus” de catre “JavaC Compiler” intr-un fisier gratiere.class format din 0 si 1 (bytecode – java).
Acesta va fi preluat de programul Java Virtual Machine (care este specific tipului procesorului de telefon de pe care se activeaza app-ul) si astfel reformulat ca executabil gratiere.obj binar (gen 000010010 – care desi pare, nu – nu este o enumerare de calificative a deontologilor TV) va fi inteles ca o serie de comenzi de catre procesorul telefonului. Foarte probabil acesta va afisa rezultatul: Fara gratierea coruptilor!
Stiu – m-am exprimat cam prea simplist insa sper ca idea e clara. Daca nu s-ar fi mers pe un sistem deschis si relativ usor de insusit in mod sigur am fi avut azi parte de o telefonie mobila exclusivista in care doar potentatii isi permiteau sa activeze. Translatia de la Java la limbajul code masina al procesorului CORTEX reprezinta inchiderea lantului logic: informatie – internet – (programator/)JAVA – software/Linux – hardware/display-utilizator. Iar ciclul info-internet-app-user se repeta global cu o o frecventa astronomica furnizand – in functie de calitatea internetului si performanta procesorului intern al telefonului – update-urile/informatiile cerute. Procesorul telefonului executa comenzile pe care le primeste. Si o face perfect. Fiindca in spatele intregii industrii IT&C se afla un anume grup de oameni competenti si mult prea putin cunoscuti.
Este vorba de firma ARM Ltd. din Cambridge care cu cei sub 4000 de angajati in 15 tari este arhitectul procesoarelor prezente in toate telefoanele si tabletele (si nu numai: TV, servere etc). Tehnologia ARM, pe care se bazeaza asa numitele procesoare RISC, este inseparabil parte din viata noatra. Peste 100 de miliarde de astfel de procesoare au fost si sunt produse si valorificate de cei peste 1000 parteneri ai ARM. Intr-un semianonimat, un grup de ingineri – crème de la crème – proiecteaza viitorul nostru informational. Atat: proiecteaza arhitectura procesoarelor RISC (Reduced Instruction Set Computer): Cortex. Un singur grup furnizeaza lumii intregi solutia! Nu produce si nu isi face reclama, nu da interviuri sau lectii de deontologie si bune maniere. Explica doar ce fac si de ce. Productia, asamblarea, vanzarea, reclama, le fac multi altii, pe care ii stim mult mai bine din zecile de reclame care ne invadeaza.
Avantul global pe care procesoarele RISC il dau comunicarii prin device-urile mobile este defapt masura schimbarii de esenta a societatii umane. Procesul de updatare in domeniile de interes ale fiecarui individ a devenit continuu. Si voit sau nu, acopera un spectru mult mai larg decat intrebarile individuale.
Cine cauta o reteta culinara are mari sanse sa afle intai ce fac unii noaptea, sau mai nou ziua. Si cum fac pe surprinsii. Paralela cu politicul nu este intamplatoare:
Vorbim de globalizare si centralizare. Vorbim de specialistii care fac exact ce trebuie. Fara ei nu se poate face ceva bun. Si nu ies in fata desi ar avea autoritatea. Fiindca tehnocratii exceleaza in domeniul lor – nu in talk-show-uri. Munca si rezultatele ii recomanda, nu spontaneitatea conflictuala si smecheria. Poate nu sunt dispusi sau pregatiti sa interpreteze un anumit rol. Insa pot oferi solutii. Iar solutia trebuie comunicata publicului de un profesionist credibil cu valente colocviale. Sau un specialist in PR care intelege procesul (…nu un urechist). Diferenta intre prestatia unui mare actor in diverse ipostaze este in general data de calitatea textului…de fapt a textierului. Unul din cei mai buni presedinti americani a fost Ronald Reagan. Si a fost actor! Dar, spre deosebire de conducatorii nostri, avea textier!
