La cît e ceasul!

    Să lămurim situația în care ne aflăm. Trecem peste faptul că-s hoți, oricum ei nu fură de nevoie.

    E cam așa: prostului nu-i place nici munca și nici să respecte legea. Așa că decide să se facă șmecher, de regulă bugetar.
    Nu le convine să respecte legea? O schimbă. Apoi constată că nici legea modificată de ei nu e ușor de respectat și o schimbă din nou sau o dezincriminează sau anulează legi. Astfel paralizează și gripează instituții până la tot sistemul pe care funcționează un stat. După aceea vor constata că nu e bine să nu fie lege deloc, să profite și adversarii, așa că ar dori să fie legi dure numai pentru ceilalți iar șmecherii să fie deasupra legii. De aici încolțește sămânța nevoii de dictatură autoritară, deoarece dorințele proștilor leneși nu pot fi îndeplinite în democrație.

    Treaba asta a mocnit și s-a copt sub mai multe guverne, dar nu au găsit calea prin care să fie uniți, iar când au găsit-o s-au prins și “fraierii” care până atunci nici ei nu erau uniți. Acum ambele tabere sunt unite și poziționate în stare de conflict.

    Așa că obligatoriu au trecut la faza a doua. Comentezi, protestezi? Iei bătaie.

    O minoritate șmecheră își dă salarii, pensii speciale și legi pentru ea mizând pe faptul că o altă minoritate, care nu le are cu șmecheria, care a mers la școală, apoi la interviul de angajare și își vede de treabă, va plăti impozite și va tăcea. O vreme a mers. Acum nu mai merge (sau merge greu, cu opoziție) și sunt mai mulți factori care obligă minoritatea șmecheră să forțeze dictatura, chiar fără a ști cum și unde va ajunge.

    Un factor important este, evident, economic. Pentru a plăti fidelitatea sau tăcerea complicilor din aparatele de forță și control este nevoie de foarte mulți bani. Statul capturat de șmecheri se împrumută masiv lună de lună doar pentru salarii și pentru funcționare, în fond pentru represiune cât timp nu construiește mai nimic. Ei știu că nu se vor putea împrumuta la infinit și că la un moment dat vor avea nevoie să stoarcă bani de la cât mai mulți cetățeni pentru plata datoriilor (istoria se repetă și așa a fost și evoluția regimului Ceaușescu). Stoarcerea asta nu se poate face decât prin înfometare (vezi Venezuela, ca să nu revenim tot la regimul comunist din România).

    Din partea cealaltă, de la “dușmanul de clasă” vin tot mai puțini bani (demografia+emigrarea, ambele sunt reacții instinctive și naturale la opresiunea șmecherilor leneși) așa că apare din nou nevoia de dictatură: libera circulație a celor care învață și apoi muncesc cinstit le este ca sarea în ochi. Li se scurg printre degete bani cu fiecare familie emigrată. Au și șmecherii o reacție instinctivă și naturală: împotriva sistemelor libere și democratice s-au coalizat alături de hoți, de cei fără școală și, deloc de mirare, de unii patroni rămași fără angajați. Când va sosi clipa stoarcerii populației pentru plata datoriilor, se va întâmpla tot ca pe timpul lui Ceaușescu. Nu vor suferi numai cei corecți și cinstiți, vor suferi și complicii șmecherilor și chiar cea mai mare parte a șmecherilor, și mai ales patronii sau oamenii bogați care au sprijinit sistemul care a mers implacabil pe drumul fără ieșire al dictaturii.

    Ar fi rezolvat-o simplu până acum dacă ar fi putut trece la naționalizări. Nu o pot face, atenție: DEOCAMDATĂ. De aceea, ideologic, orice ar face le iese fascism. Fascismul, pe scurt, este comunismul unde mai există proprietate privată. Spre deosebire de comunism unde opresiunea păstrează aparențele unei păci, fascismul duce foarte ușor la război. Pe cale naturală și cu sens unic fascismul duce la război.

    Așadar, această evoluție o văd a merge în numai trei direcții:

    – război civil
    – comunism
    – dezmembrare teritorială.

    De ce varianta a treia poate fi un capăt de evoluție care detensionează situația? Pentru că o separare teritorială poate coincide cu una culturală și astfel, una sau mai multe regiuni, să conțină șmecheri și leneși în doze mai mici, populație dispusă la sacrificiu și la austeritate o perioadă pentru binele generațiilor viitoare. Tot pe același algoritm, alte regiuni pot să conțină în doze foarte mici oameni educați și muncitori și astfel să nu mai existe tensiune și opoziție. E lesne de ghicit care regiuni vor fi bogate și care sărace, dar până la urmă toate ar fi mai fericite. Exemplu fostei Iugoslavii este zdrobitor. În locul unui mare stat de nefericiți oprimați de o minoritate au rezultat mai multe state cu oameni fericiți, inclusiv Serbia, în balcanismul ei confortabil.