Dorințe de profesoară
De meserie, sunt profesoară. De vocație, sunt avocata educației, iubirii de sine, respectului celorlalți, culturii și metodelor alternative de predare.
Am început sa scriu dintr-un impuls. Din instinct. Am simțit nevoia să mă exprim prin litere și cuvinte, să “imi fac loc” pe internet până la găsirea nișei potrivite, căci acolo ma încadrez, într-un segment de nișă. După ani de construire a unei imagini destul de elaborate însă complet autentice pe internet, din cauza unor persoane răuvoitoare, atât conationali, cât și din afara României, și a unor circumstanțe negative, mă regăsesc la punctul de început.
Am trecut peste dezamăgirea de acum ceva timp, m-am ridicat și am luat-o de la capăt.
In decursul a peste 10 ani de predat limbi străine in Germania, unde locuim, am observat transformări pe toate planurile, atât personale cât și ale elevilor și studenților mei. Unele bune, altele mai puțin.
Am încercat și încerc să deschid ochii minții celor cărora le predau, să vadă și sa se vadă pe ei înșiși și să se redescopere. Cel puțin, aceasta era misiunea mea de la începutul carierei mele. Principial, i-am rămas fidelă.
Eu cred cu tărie in învățarea interactivă, flexibilă și adaptabilă. Am avut marele noroc să cunosc aceste aspecte ale educației de mică, de la școală, am avut noroc de profesori adevărați, foarte dedicați nouă și cu o misiune: să ne transforme viața.
As dori să se discute mai mult despre impactul psihologic al învățării unei limbi străine, sau, de fapt, al oricărui lucru nou. Aș dori ca fiecare elev sau student să simtă că se poate conecta cu profesorul din fața lor și că există spațiu pentru greșeli și învățăminte.
În lipsa increderii în sine există doar frica, o frică întunecată și copleșitoare. Cel puțin așa zic unii de pe internet 🙂
E mai usor să simți frica, decât să simți încredere, mai ales cand te naști intr-un sistem dominat de frică: de la frica de a spune ce gândești pentru că ești judecat, până la frica de “bau-bau”. Mi-as dori mult ca încrederea în sine și iubirea de sine să fie explicate la școală. Atât copiii, cei tineri cât si părinții si familiile lor au nevoie să știe acest lucru. Educația, după cum știm, nu se încheie niciodată.
În lipsa iubirii de sine, ajungem astfel adulți lipsiti de incredere in noi, în părerile noastre, în gusturile noastre, în schimbare, în a ne pune la treabă sau ajungem chiar lipsiți de încredere în ceea ce simțim cu adevărat. Ajungem niste prizonieri leneși în culcușul rece al propriilor temeri pe care nu vrem să le depășim.
La polul opus, încrederea se cultivă prin curaj și iubire. Increderea presupune un efort continuu de cunoaștere și autocunoaștere și o credință oarbă că oamenii sunt fundamental buni.
Eu cred că drumul spre succes are doar două obstacole reale, palpabile: frica și lenea.
Am avut ocazia să imi exprim liber ideile și convingerile de mai multe ori, și in emisiuni online și prin scrierile mele și interviurile pe care le-am acordat diverselor publicații interesate. Voi contina să port drapelul adevărului și autenticității mele, fără de care nu aș fi persoana care sunt astăzi. Am decis să merg pe cartea Totul sau nimic.
Am dorit și doresc să devin un “agent educator”, ca să parafrazez numele unei celebre companii. Un scop la care voi continua sa lucrez și sa imi răspândesc mesajul, cu ajutorul celor care rezonează.
Poza mea de Jeanine Photography