Dilema Petru sau Pavel … după Washington

”28 iunie. Sfinții apostoli… Tre să zic la mulți ani unor apropiați. Mda, fiind joi, cam nasol .. deci poate în weekend să sărbătorim ceva onomastici. Post? Cine mai ține post? Oricum fac dietă că vine marea. Plus că deja popii îs enervanți cu catedrala lor, mai bine ar face școli și spitale. Numai bani vor. Și ce îi interesează pe ei cine cu cine – îs total rupți de realitate. Religia îi oricum obsolete”…

Oare cât de mic trebuie să ai IQ-ul să gândești așa? Există poate o singură scuză: confuzia clasică “marfa cu ambalajul”. Pentru un intelect normal poate fi o mare pierdere. Negând idei și fapte, care în definitiv prin adoptie ne aparțin cultural, ne punem veșnic în poziția de start într-o competiție cu lumea valorilor, competitie la care refuzăm – din ignoranta – să folosim experientă anterioară.

Concret, actualitatea mesajului acestei sărbători devoaleaza partial momentul istoric în care ne aflăm acum. Petru și Pavel au ascultat chemarea divină și au slujit aceleași cauze – au încercat să facă lumea mai bună fără a trage foloase personale. Și-au dedicate viața unui ideal prin excelentă pozitiv: iubirea aproapelui. Mai mult chiar, sfârșesc, ca martiri, în aceeași zi – la Roma, in moduri și locuri diferite.

Simbolic, prin devotamentul și determinarea sa, omul simplu, fostul pescar Petru este esenta tare, piatră de fundament, pe care se construiește religia iubirii aproapelui. Pavel însă este intelectualul rafinat, cu o situație financiară privilegiată, evreu elenist, cetățean roman – omul foarte agreabil ca interlocutor, care poate transmite ideile publicului. Convinși de conceptul revolutionar, umanist si solidar împărtășit lor de către Isus, ambii au încercat să îl dea mai departe.

Egalitatea în fața lui Dumnezeu este corespondentul zilelor noastre a libertatii si democratiei individuale. Ca și astăzi, diferențele de abordare nasc polemici. Una din temele fundamentale în primii ani de apostolat era definirea creștinului. Cuvântul lui Isus depășea prin definiție mediul strict iudaic (cerc relativ închis prin legămantul lui Avram). Petru credea că un creștin ( evreu sau nu) trebuie să își insușească și tradiția iudaică (inclusiv circumcizia). Insă, în același timp Pavel s-a luptat pentru universalizarea bisericii, eliminarea barierelor de orice fel in demersul de a deveni crestin – pentru el egalitatea era deplină: „nu mai există nici bărbat, nici femeie, nici sclav, nici liber, nici iudeu și nici grec”. Regionalzare vs. globalizare.

Exact în același punct ne aflăm și astăzi când ne uităm la “conflictul” UE-USA. Efortul apostolilor de a convinge lumea că toți suntem egali (frați întru Cristos) și-a atins între timp scopul. Teoretic nu mai avem nevoie să ni se spună cum să facem să ne fie bine. Am înțeles: respectarea regulilor democratice. Drepturile omului vibrează de “iubirea aproapelui”. Insă pană unde extindem grijă față de aproapele nostru? Ne oprim la “granita” nationala (cum vedea inițial Petru) sau mergem globalist la toți oamenii (ca Pavel).

Așa cum în zilele noastre “Declaratia drepturilor omului (1948)” este unanim respectată, Petru și Pavel nu negau deloc Vechiul Testment. Ambii se luptau (în funcție de personalitatea lor) să facă ceva ca ideile lor sa ajunga la om si sa il ajute – exact ca marii reformatori democrati ai lumii de azi. În mod singur în jurul anului 50 d.C. un cetătean al Romei, deschis cultural (echivalentul de azi a unui european mediu) simțea diferența între mesajul tradiționalist al lui Petru și cel liberal transmis de Pavel.

Romania, prin președintele Iohannis, tocmai a avut această ocazie. Romania este in central atenției într-un moment foarte sensibil. Ne aflăm în dilema de a alege între fundamentul democrației naționale și democrația liberală universala? USA sau UE? Ce ar fi făcut un cetățean al Romei dacă ar avea ambele opțiuni – în primul rând și-ar fi adaptat conduita ca să se poată califica să stea din nou (și din nou) la masă atât cu Petru cât și cu Pavel.

Klaus Iohannis are o țară care nu are voie să alunece în afara cadrului acceptat de lumea civilizata. Nici UE nici SUA nu vor considera România ca pe un “aproape” dacă nu își îndeplinește criteriile democratice. Diferențele dintre Petru și Pavel sunt vizibile insă și au fost de fiecare data rezolvate prin dialog, fiindcă ambii credeau în esență în aceleași valori. Si nu degeaba sunt sarbatoriti in aceeasi zi.

UE și USA sunt profund democratice – nu vom vedea niciodată îngheț între ele. După momentul Washington, Romania nu este in fața nici unei dileme, din contră, este in fața unei confirmări. Imi asum riscul de a părea profan. Paralela între USA si tradiționalistul Petru (monolitul care uneori – pentru foarte scurt timp – devine șovăitor, uman sau chiar impulsiv – inclusiv cu sabia) respectiv UE si sofisticatul Pavel (diplomat, cult, pacifist, pedagog, uneori chiar foarte direct) poate fi luat ca si un argument al actualitatii temelor Noului Testament.

Strict cultural vorbind, sunt subiecte care de doua mii de ani au starnit interesul și polemica. Invitație la meditație. Pilda talanților reprezintă perfect situația actuala a României. Ce trebuie sa facă Romania cu capitalul de încredere care i-a fost acordat?

Răspunsul este in Noul Testament- Matei 25, 14-30.