Indiscutabil, istoria se scrie in functie de interesele de moment. Dupa care se rescrie. Si din nou se reformuleaza si reinterpreteaza. Acest proces se bazeaza pe necunosterea sau ignoranta publicului care este dispus sa inghita fracturile logice.
Va invit la un exercitiu de imaginatie – va aflati undeva in a doua jumatate a secolului 18, apartineti elitei conducatoarea a Transilvaniei (habsburgice) si impreuna cu alti oameni importanti primiti invitatia de a participa la o receptie exclusivista, sau, de ce nu, o intalnire de taina. Invitatia vine direct de la guvernatorul Transilvaniei si nu va avea loc in tumultosul burg Sibiu, pe atunci centrul de putere al Transilvaniei, ci la resedinta sa de vara din Avrig. Venind cu trasura din Sibiu, in functie de ruta aleasa (dinspre Bradu sau Talmaciu) ati fi rasuflat usurat vazand in orizont silueta palatului, a multisecularei biserici evangelice si a frumoasei biserici romanesti (inca 6 km si am ajuns). In mod sigur biserica ortodoxa atunci noua si impunatoare v-ar fi trezit intrebarea: oare de ce au ales guvernatorii Transilvaniei, generalul von Buccov, respectiv baronul von Brukenthal, aceasta locatie? Nu aveau ei Agnita, Medias, Cisnadie, Sebes, plus alte zeci de sate cu majoritate saseasca si au venit chiar aici? Aici, unde romanii sunt majoritari? (Istoricii patriotarzi cu discurs vadimist incearca sa generalizeze unele evenimente tragice petrecute in timpul unor actiuni de restabilire a unei legalitati discutabile si sa le foloseasca pentru demonizarea unor personalitati – asa cum, pentru ei, Regele Carol I inseamna doar 1907, von Buccov inseamna prigoana romanilor ortodocsi iar Brukenthal inabusirea rascoalei lui Horea, Closca si Crisan – asta e adevarul care ne convine? Avrigul reprezinta fractura logica in ceea ce ii priveste pe ultimii doi).
Revenim acum 250 de ani , dupa ce ati trecut de cele doua biserici ati primit salutul micii garnizoane austriece si ati intrat prin poarta superbului palat in stilul baroc tarziu direct in micul Eden desavarsit de baronul Brukenthal. Un lac superb cu pesti si fantana arteziana, scari largi si poduri din ciment, izvoare si multe multe rondouri de flori. Zeci de specii de arbori din toata lumea sunt plantati in vasta gradina facuta exact dupa normele vieneze, grajdurile adapostesc herghelia de cai de rasa, ceva mai incolo sunt tinute sub observatie bivole negre si albe pentru ameliorarea speciei. Fazani inchisi in tarc si pauni liberi. Pe o parcela baronul a dat ordin sa se urmareasca aclimatizarea cartofului la conditiile locale etc. etc. Momentul interesant si mult asteptat este oranjeria unde sunt crescute in conditii de sera incalzita citrice si alte plante exotice. Wunderschön! Extraordinar! Nemaintalnit! In mod sigur, la plecare, fiecare va primi cel putin un borcanel (facut la glajaria din zona) cu dulceata produsa aici. Curatenia si bunul gust sunt desavarsite. Intreaga logistica a domeniul de la punerea pietrei de temelie (1757) si pana la turarea motoarelor in diverse directii (de la agrement si arta, pana la zootehnie, pomicultura etc) este un efort organizational important si se bazeaza pe oameni calificati din interiorul si exteriorul aparatului administrativ. Palatul a devenit motorul vietii economica a zonei. In urma imaginii fascinante ramane intrebarea: de ce au ales Avrigul?
Apelam la logica pentru a vedea ce a cautat atunci “investitorului strategic”. Peisajul pitoresc este extraordinat in tot sudul Transilvaniei. Avrigul nu are nici un argument strategic nemaintalnit in zona iar argumentele “mainii de lucru ieftine” si resurselor nu este sustenabil. Consecventa avrigenilor de a ramane ortodocsi desi tentatia greco-catolicismului cucerea satele vecine ar fi putut sa le fie fatala in conditiile in care Viena prefera altceva. Si totusi cred ca zidirea frumoasei biserici – in mod sigur generoasa pentru acea vreme – a dat dovada capacitatii de organizare a comunitatii romanesti. Avrigenii au fost cotati ca un interlocutor credibil si capabil. Sfintirea bisericii in 1755 a fost momentul in care s-a vazut ca o lucrare de anvergura poate fi facuta de si cu acesti oameni. La doi ani dupa acest moment – la cateva sute de metri departare – in definitiv pe aceeasi strada cei doi “von”-i trec peste orice prejudecati (daca intradevar le aveau) si incep aici, in centrul unei comunitati predominant romaneasca, constructia palatului. Inca o data – de ce? Fiindca aveau cu cine. Relatiile „investitorilor” cu romanii nu puteau fi reci. In primul rand aveau nevoie de priceperea si colaborararea lor. Sunt convins ca avrigenii erau priviti cu un anumit respect si tratati cu demnitate de catre autoritati. De ce? Logica intareste si aici informatiile lapidare: nu intamplator, exact in acea vreme, din perimetrul acesta se ridica Gheorghe Lazar. Evolutia lui exploziva si fara multe exemple echivalente pentru acea vreme – logic – nu poate fi decat influentata pozitiv daca nu chiar impulsionata si sustinuta de prezenta palatului in imediata vecinatate. La fel si viata sociala locala s-a schimbat radical si a influentat major urmatorii zeci de ani : glajaria Porumbacului s-a mutat ceva mai tarziu in Avrig devenind fabrica de sticla, s-a facut o topitorie de in, o piua de canepa, dupa care calea ferata, electrificarea , gazul metan (initial tot pentru fabrica) pentru ca si mai tarziu in perioada interbelica sa se ia decizia de la Bucuresti de infiintare >>aici<< a fabricii Mecanica Marsa (De ce chiar aici? Strategic, dar nu numai. Fiindca avrigenii erau deja invatati sa se plieze pe un stil organizat de munca).
Totul a plecat candva de la dovada capacitatii de organizare. Firul logic pe care il sustin incepand cu evenimentului din 1755, urmand decizia pragmatica din 1757 si culminand cu rolul mesianic al lui Gheorghe Lazar pentru invatamantul romanesc proiecteaza imaginea Avrigului in galeria izvoarelor de cultura ale romanilor – palatul de la Avrig nu a fost doar un Peles al Transilvaniei ci si un centru de informare, cercetare, experimentare, culturalizare unde romanii ardeleni nu aveau un rol nesemnificativ (fratele lui Gheorghe Lazar a fost primar).
Pentru cei care nu cunosc Avrigul ii invit la o calatorie virtuala cu Google Street View – de la “hula bisericii” spre centru pana la palat si de ce nu mai departe. Pornind incursiunea virtuala de la punctul “Avrig, Str. Bisericii Nr. 7”, undeva pe dreapta veti vedea un izvor considerat al lui Gheorghe Lazar (casa memoriala fiind putin mai sus). Din acest izvor se ia de sute de ani apa pentru a fi botezati copiii. Un gest simbolic care ar trebui sa fie un motiv de patriotism local. Si eu am fost botezat din apa aceasta si poate din acest motiv am avut rabdarea sa observ sub stratul gros de var simbolul vechi al Avrigului – o cruce intr-un cerc decupat – un simbol mandru care aduce a ordinele cavaleresti medievale (e singurul loc in care l-am putut vedea – cu exceptia noii embleme a primariei). Un mic ritual, o traditie frumoasa insa treptat golita de simbolism – din nepasare. In excursia Google Street View propusa veti putea remarca pozitionarea foarte apropiata a bisericii ortodoxe, casei lui Lazar, bisericii evenghelice si palatului si veti putea judeca logica expunerii. Veti putea vedea ce a au facut acesti romani ardeleni, in conditiile de atunci, si cat de departe au ajuns cand au fost angrenati intr-un proiect serios. Cat de importanta era calitatea de a fi “om de cuvant si priceput” si ce imagine aveau romanii in Ardeal in perioada mentionata.
Insa, va rog sa faceti abstractie de starea drumurilor si aspectul general. Avrigul nu mai este un sat prosper de langa un colt ratacit al Vienei. Urmasii acelor oameni au uitat ca puterea exemplului de succes aduce dupa sine recurenta unor realizari si mai mari. Au uitat ca totul incepe cu ordinea in propria ograda. Din pacate, in timp ce se viseaza la experimente extravagante se demoleaza motorul comunitatii: coeziunea si mandria locala.
Google Street View: Centrul orasului Avrig se afla la intersectia in unghi drept a strazilor Gheorge Lazar si Samuel Brukenthal (eu trec repede cu mouse-ul – aproape inchid ochii). Astept sa il vad in spiritul numelor ilustre mentionate.
Biserica avrigenilor este dovada unei povesti de success, a unei comunitati care a invins vremurile si care a excelat prin membrii sai.
Nu intamplator unicul mormant din incinta bisericii este chiar a lui Gheorghe Lazar.