Prof. univ. dr. Šimon Đarmati a elucidat misterele asasinilor din Banatul interbelic

    Šimon Đarmati, profesor universitar în pensie din Belgrad, dar originar din Banat, a devenit cunoscut în țara noastră în special prin volumul său intitulat Baba Anuica, vrăjitoarea din Vladimirovaț, după care a fost realizat și un film documentar, în regia lui Đura Mrđa.

    A semnat și alte volume, cu teme asemănătoare, în care descrie lumea asasină a Banatului interbelic.  Preocuparea sa principală, având în vedere că este chimist, sunt plantele otrăvitoare.

    Am realizat un interviu cu domnia sa, în scopul de a elucida motivele care l-au făcut să cerceteze acest subiect, mai puțin obișnuit și mai puțin plăcut, și implicarea locuitorilor Banatului în lumea întunecată a secolele lăsate în urmă.

    Sunt voci care vă reproșează faptul că îi prezentați pe români în context negativ.

    Întâmplător, unii asasini despre care scriu sunt români. Aceștia însă nu reprezintă națiunea română. Eu scriu și despre alți asasini, indiferent de națiune. Aveți, de exemplu, maghiari, cum ar fi asasinul Horvat Janos, sau otrăvitoarea Magdalena Wester, de etnie germană. Îl aveți pe banditul Marinko Perić Marijaš, despre care am scris, care este sârb. Prin urmare, criminalii nu au națiune.

    Vă rugăm să vă prezentați și să ne spuneți care sunt principalele preocupări.

    Mă numesc Šimon Đarmati, profesor în pensie, îndrăgostit de istorie, în special în Banat. Deja de 20 de ani cercetez o temă interesantă care s-a putea numi criminalitate în Banat. În ciuda faptului că mulți cred că Banatul este o câmpie liniștită, se poate dovedi că în trecut nu era chiar așa. În discuție cu o colegă de la o casă de editură am ajuns la ideea de a edita un material sub denumirea de „Banatul sălbatec”, asemănător sintagmei de „vestul sălbatec”. Despre ce am scris? Am scris despre otrăvitoare, despre tâlhari, despre vrăjitoare și am putut constata că în aceste povești au fost amestecați și numeroși români, începând cu baba Anuica din Vladimirovaț, până la unii lotrii despre care se știe puțin, însă care sunt foarte sunt interesanți și care și-au desfășurat activitatea la începutul anilor douăzeci ai secolului trecut. Este vorba despre un grup de infractori, dintre care unii cu o stare materială bună, locuitori ai satelor Uzdin și Ecica, care au jefuit pe casierul fabricii de zahăr din Becicherec, care într-un stil de western l-au atacat, l-au jefuit, însă aceasta a reprezentat sfârșitul activității lor. Ei au fost mascați în uniforme de jandarmi, fiind însă recunoscuți din cauza accentului românesc pecare l-au avut atunci când au vorbit sârbește. Atunci, îl voi mai aminti și pe Laiu Barbu, care a fost un amestec dintre maghiar și român, fiind un asasin nemaintâlnit.

    De unde a apărut ideea de a scrie despre baba Anuica?

    Încă înainte de a începe să mă ocup de aceasta, eu și soția am scris o carte despre toxine.  Această carte mereu era undeva în gândurile mele, pentru că atunci când se vorbește despre otrăviri, povestea se termină de obicei prin amintirea unor exemple. Și atunci eu am ajuns la ideea de a scrie o carte în care va fi vorba și despre plante otrăvitoare, dar și despre cei otrăviți. Am ajuns la ideea de a scrie o poveste interesantă astfel am început să cercetez bibliografia și astfel am ajuns la cartea profesorului Jovan Tucakov Lecenje lekovitim biljem (Lecuirea cu plante), în care a descris numeroase plante, dintre care multe cresc și în Banat și în care a descris  caracteristicile lor de a lecui, dar și faptul că unele dintre ele sunt otrăvitoare în cazul în care nu se vor folosi în mod adecvat. Am amintit că în perioada interbelică la Vladimirovaț a trăit o bătrână vrăjitoare care a otrăvit folosind o plantă  care provoaca halucinații, amintitnd și că unii complici ai ei în legătură cu aceste leacuri toxice au fost executați la Panciova în perioada interbelică și această temă mi s-a arătat foarte provocatoare. Văzând că e vorba de Panciova, fiind aproape, am hotărât să merg în Arhivele istorice din acest oraș și să fac cercetări. Și astfel am început cercetările, astfel că după 10 ani de cercetare mi-a rămas un singur lucru necunoscut despre viața ei: faptul dacă a terminat vreo școală. Anume, există afirmația ei de la proces că a fost într-un fel de internat, la un liceu la Panciova, cu colege bogate, că a petrecut un timp la această școală după care s-a îmbolnăvit etc. Pe mine mă interesează despre ce școală este vorba. M-am interesat și nu am găsit răspunsul. Este întrebare dacă acest fapt este adevărat sau nu, având în vedere faptul că pe documentele care mi-au fost puse la dispoziție ea se semna cu cruce. Iar mulți spuneau că era o femeie foarte educată, că vorbea multe limbi, ceea ce nu este neobișnuit în acest spațiu. Însă, este întrebare cât se pricepea în medicină. După mine, era o femeie cu experiență, existând multe femei de acest gen în vremurile acelea, sunt sigur că lucra și ca moașă, însă în același timp, vindea leacuri toxice, care se puteau folosi ca şi leacuri toxice.  Ne întrebăm cum putea ea să facă asta? Putea să facă pentru că nu cunoștea victima. După o perioadă probabil doar se interesa despre victimă ce e cu ea, doar pentru a vedea dacă licoarea a fost eficientă sau nu.

    Ați ajuns la informația unde și de la cine a învățat această „meserie”?

    Nu. În acele vremuri, se putea folosi şi  otrăvuri vegetale, care sunt nesigure, pentru că nu se știe cum va acționa, pentru că planta, în dependență de climat, de condițiile meteorologice, produce cantități mai mici sau mai mari de toxine, astfel că era nesigur dacă va fi eficientă.

    Care este părerea despre aceste personaje pe care le descrieți?

    Baba Anuica a fost o femeie pragmatică, vindea plante toxice, investea banii în cumpărarea de pământ arabil, trăia pe picior înalt, pentru că trebuie știut că o doză de toxină costa și până la 5000 dinari, în perioada în care un exemplar al ziarului Politika costa un dinar. Și atunci socotiți, dacă azi Politika costă 40 dinari, câți bani câștiga ea pe o singură doză. Prin urmare, ea făcea aceasta conștient, și nu avea mustrări de conștiință.

    În ceea ce privește celălalte personaje, este vorba despre criminali clasici, care nu se deosobesc cu nimic de criminalii de azi. Furi, pentru a ajunge la bani, din care se poate trăi o perioadă, iar după aceea, când nu mai ai bani, din nou pleci în acțiune. Cruzi, nemiloși, trăiau în forța pe care o aveau.

    Am mai scris despre o familie care foloseau plante toxice de origine din Covăcița, care a câștigat la Belgrad numeroase case, în decurs de câțiva ani. Doar pe o fată care lucra la casa de schimb valutar, au jefuit-o luându-i între 700.000 și un milion de dinari. Această fată era victima familiei amintite. Familia respectivă se ocupa cu această treabă, avea încă două surori care se ocupau cu aceeași afacere.

    Prin ce susţineţi că este adevărat ceea ce ne povestiţi?

    Prin documentele de arhivă. Am făcut cercetări în mai multe arhive istorice, printre care şi  arhivele istorice din Panciova, Arhivele Voivodinei din Novi Sad, ceva în Zrenianin, însă acolo am folosit doar presa interbelică, publicația Torontal, în limba maghiară, care era un fel de presă de bulevard, cu titluri mari, cu tematică groaznică, ceea ce în acele timpuri îi atrăgea pe oameni, ca și azi. Și atunci eu am început să cercetez în speranța că și azi va interesa pe cineva.

    Acest interviu a fost realizat în cancelaria parohială din Vladimirovaţ, având ca scop ilucidarea unor mistere din Banatul interbelic.