Dacă vă mai aduceți aminte…

    Răsfoiesc albumul aniversar al școlii americane din București și dau peste mărturiile profesorilor care au predat în timpul anilor 80. Adică exact în anii ăia în care ”era mai bine”, dacă e să ne luăm după anteniști. Poate voi nu vă mai amintiți cum e. Noi ne amintim. Chiar ieri o prietenă îmi povestea cum, după ce a stat peste 12 ore la o coadă la banane cu sora ei și au luat câte un kil de una, adică 11 banane, pe drum spre casă ”ne-au prins țiganii, ne-au bătut și ne-au luat bananele”. ”Niciodată nu am plans atât de mult” spune aceeași prietenă care și-a îngropat între timp cele mai dragi persoane din viața ei, și o cred. Poate că ”înainte era mai bine”, dar pentru alții!

    Vă las cu amintirile profesorilor de la școala americană:

    ”Trebuie să mărturisesc că prezența mea în București în acei ani nu mi-o amintesc foarte pozitiv. Am luat-o ca pe o prezență într-o țară aflată în plin război civil. In acest caz era vorba de războiul dintre guvern și propriii cetațeni. In general a fost deznadejduitor. Iarna 1983-84 a fost de departe cea mai dificilă iarnă a vieților noastre. Rezervele de gaze ale țării s-au terminat chiar când frontul rece siberian s-a instalat peste regiune in ianuarie 1984. S-au făcut minus 30 și când spui minus 30 este cam la fel in Fahrenheit ca în Celsius. Mary și cu mine aveam un mic reșou electric (țineți minte că nimic nu se găsea în magazine și am avut noroc că am găsit acel reșou în casă când ne-am mutat) și îl foloseam în sufragerie (ne uitam la videocasete pentru că nu era nimic de văzut la TV) până când ne duceam la culcare, când îl mutam în dormitor. Camera se încălzea până undeva la 45F (7,22C) și asta era mult mai cald decât în celelalte camere. Au înghețat toaletele, apa minerală în sticle în casele oamenilor și am înghețat noi! Nu doar că era frig, dar am avut și ninsori masive care au paralizat complet traficul, atât cât era, în oraș. Autobuzele au încetat să mai meargă, nu puteau printre munții de zăpadă. Puținele pluguri de zăpadă abia zgândăreau mormanele care îngropaseră orașul.

    Când rușii și canadienii s-au evacuat la sfârșitul lui Ianuarie ne-am întrebat, ”Oare noi ce mai căutăm aici?” Adevărul e că am stat pentru copii. Știam că mulți dintre ei nu vor fi evacuați și că, dacă închidem, cum mulți ne-au sfătuit să facem, ar fi rămas acasă sub pături, fără nimic de făcut. Destul de straniu, școala era unul dintre cele mai călduroase locuri din oraș. Când spun ”cald” spun cam 55F (13-14 grade Celsius) cât se făcea cu toată lumea în clase. Pentru că școala era aproape de Televiziune, pe timpul nopții ajungea la noi câte o urmă de gaz, așa că aveam un fochist peste noapte care monitoriza centrala să nu cumva să explodeze. Oricum, toată lumea intra la ore încotoșmănat bine. Profesorii predau în palton, cu căciulă în cap, fular la gât și mănuși în mâini, iar studenții învățau la fel” (John K. Johnson, director între 1983 și 1986)

    Am mai găsit ceva care mi-a rupt inima:

    ”ASB is like a fort, with a basketball court!” (Silvester R. Grade 6, Germany)…

    Acum, dacă străinii au amintirile ăstea despre România anilor 80, cum să încerci să dialoghezi cu specimenele care spun ”înainte era mai bine”?