Numele lui este Yana (八名)Nobuo(信夫). Născut în 1935 în orașul Okayama. A fost jucător de baseball pînă în 1956, cînd și-a fracturat bazinul. A intrat în lumea filmului, la început ca figurant și cascador în filme cu bătăi. Ulterior, în roluri secundare, întotdeauna, negative. Cu vîrsta, numărul angajamentelor a scăzut. „Înainte muream de trei ori pe lună. Din 2006 n-am mai murit,” spune hîtru. „În meseria mea, cel mai plăcut e să mori repede, ca să poți prinde următorul contract. Cu cît mori mai mult, cu atît trăiești mai bine”.
„În filme, niciodată nu am murit în patul meu. Numai prin mocirle, căzut peste balustrade… M-am ales și cu o comoție cerebrală. Căzut de pe cal, rîdeau de mine că nici după încheierea dublei nu mă ridicam. Credeau că mă odihnesc”.
„Cînd am virat către telenovele, în rolul unui bunic care moare, sicriul era prea mic pentru cei 1,82 ai mei. M-au pus să respir numai pe nas, ca să nu se vadă din profil, toracele depășind și adîncimea sicriului. Cînd însă, au început membrii familiei să-mi pună flori pe față, nu am mai rezistat. Sunt alergic la polen”.
O dată a făcut o rezervare la un han. Cum numele lui înseamnă opt-persoane*, cînd a ajuns la han, s-a trezit cu opt saltele rînduite. „De ce opt, cînd io sunt numai unul”?; s-a enervat.
Natura sa cinic-oximoronă se regăsește și într-o reclamă la un suc de verdețuri. (v. linkul)
Zice acolo: – Fad! Mai dă-mi un pahar!
La 80 de ani, hîrșit prin platourile de filmare, Yana s-a considerat suficient de matur cît să turneze primul său film ca regizor. O dramă familială pe care o difuzează gratuit.
––––––
* pe formular era probabil scris Yana sama, care se poate citi hachi-mei (sama), însemnînd opt persoane.
