Sunt locuri pe care le asociezi unui miros, asa cum sunt locuri pe care le asociezi unei culori. Grecia va fi pentru mine intotdeauna albastra, Italia va mirosi intotdeauna a vongole si a patrunjel, India a balegar de vaca aprins si valatuci de fum opac si intepator, Japonia a sos de soia, Korea a kimuchi si usturoi si asa mai departe.
Gara de Nord miroase a catran, fier incins, covrigi calzi, shaorma veche, a murdar, nespalat, praf si, ca usturoiul in mancarea italiana, acea baza fara de care toate celelalte mirosuri parca nu ar mai fi ele, a pisat.
Sa ajungi cu trenul in Bucuresti in „prima poarta a tarii” cum le place romanilor verzi si cu epoleti sa o numeasca, vara, cand nu mai bate nici macar vantul si dogoarea ridica urina de pe trotuar sa ti-o vare in nas, proaspata si nefermentata, e motivul primordial al violentelor in familie, a urii fata de aproape, care se materializeaza in ura fara de mitici, in ura miticilor fata de provinciali, in ura tutoror fata de politicieni, in ura politicienilor fata de gloata, spre a ajunge in ura fata de tara, conflicte interioare cand Halep sau cine mai stie cine, castiga ceva, pe undeva, spre a se transforma in iubire de patrie, schizofrenie, negarea evidentei, votul pentru politicieni hoti, furt din banii victimelor de la Colectiv, iubire, ura, iubire, ura, totul mergand sinusoidal, ca un pisat galben pe peron care curge spre sine cum curgem noi spre marginea unei istorii amoniace.
Romanii sunt campionii pisatului in public. Sunt ore si peroane in Gara de Nord la care sa nu poti gasi un stalp nepisat, probabil de caini reincarnati in oameni care nu se pot abtine.
Am vazut oameni pisandu-se in Parcul Kiseleff, pe copac, la un metru de banca de pe care se ridicasera. Am vazut oameni pisandu-se in Piata Romana, in Piata Unirii, la metrou, in parcare. O baba care se pisa langa o masina la zece metri de intrarea in cea mai hot salina a momentului unde fara sa platesti bilet ai acces la o toaleta cat de cat curata.
Si toate astea in 6 luni de cand m-am intors in tara. Bucurestiul e brazdat de siroaie galbene, tara e brazdata de siroaie galbene, si stiu de la ce vine galbenul din steagul national dupa ubicuitatea damfului de urina.
Pesemne e ceva ancestral, usurarea orgasmica in mijlocul naturii. Am incercat-o in Alpi si nu pot nici macar descrie placerea imensa de a te pisa pe creasta, la 3200 de metri, avand in fata ta parca tot globul pamantesc, dar aveam in spate, ore de la cea mai apropiata cabana si, in fata, ore pana la urmatoarea.
Cam asta este criteriul de civilizatie pe care sunt dispus sa il acord necivilizatilor mei conationali care mictioneaza pe unde ii scapa, din vina altora care nu au construit toalete exact pe locul unde se pregatea romanul verde sa se pise!
Ce politicieni de cacat, oamenii au nevoie de pisoare, de preferinta pe fiecare stalp, din 3 in 3 metri, ca pubelele in parcuri, unde sunt cate 10 in jurul unui loc de joaca de 100m2 si tot gasesti gunoaie aruncate pe jos!
