”Nu-ți convine? Valea, e coadă la ușă”, a fost fraza cea mai utilizată în firmele românești în cei aproape 30 de ani de tranziție. Mentalitatea patronilor era de a plăti cu salariul minim pe economie, sau și mai puțin, oamenii care lucrau pentru ei. Profitul maximizat a fost crezul omului de afaceri român și, oamenii chiar nu aveau unde să se ducă, așa că acceptau să lucreze pe nimic. A mers așa cam până în 1 ianuarie 2007 când România a intrat în UE. 17 lungi ani care au creat reflexe pavloviene și au transformat patronii în stăpâni de sclavi.
Dar în ultimii 11 ani situația s-a schimbat. Timid la început, radical în ultimii ani. Îmbogățiții tranziției nu mai au zilieri și sclavi! S-au treminat! Și cei care au rămas cer mai mulți bani! L-ați auzit pe Dinescu la TV spunând că nu are cine să îi culeagă via? Ați auzit alți patroni plângându-se că nu mai au oameni?
Atunci hai să vă întreb ceva, cum e posibil ca angajații unei spălătorii din București cu clienți mai mulți decât a unei spălătorii similare din Roma, cu prețuri mai mari, să fie plătiți mult mai puțin decât câștigă cei din Italia? În condițiile unei taxări pe muncă similare? 1200 de euro iau în mână româncele care lucrează la spălătoria de la Porta di Roma, de trei ori mai puțin cele de la noi… Dar, dacă se supără una, e destul de greu să fie înlocuită. Aici nu mai stă nimeni la ușă, nu e coadă pentru salarii de rahat.
Și ce să facă patronii noștri? Să înceapă să meargă în mașini de 15 mii de euro? Să renunțe la a doua vilă? Să renunțe la vacanța de ski din Alpii elvețieni? Ca să dubleze salariile?
Nu e mai bine să ceară ROEXIT?
Ce ar rezolva? Ei bine sunt peste 4 milioane de români în străinătate. Jumătate au drept de ședere, documentele în regulă dar sunt mulți care lucrează la firme deschise de români, la negru, sunt mulți care stau cu cineva din familie care are forme legale dar ei, canci. Jumătate din cei 4 milioane, în cazul unui Roexit ar fi trimiși acasă. Să facă presiune pe slujbele paupere, să lucreze în fermele lor, în curțile lor, în spiritul celor 17 ani de tranziție și sclavagism. Cireașa de pe tort, cei care nu au plecat încă nu vor mai putea pleca, studenții de astăzi, de exemplu, iar unele state i-ar trimite înapoi pe cei care sunt acolo super legal.
Un prieten explică într-un post pe fb o altă fațetă a problemei Roexit: ”Un raționament ar fi așa. Au vrut aderarea după anul 2000 ca să își vândă pe bani adevărați ceea ce privatizaseră fraudulos sau pe bani de nimic în anii ‘90. Acum, dacă nu prea mai e nimic de vândut, nu le mai convine să respecte regulile democratice ale lumii civilizate (cum ar fi prevenirea spălării banilor, nu mai spun de independența procurorilor).
Dar cel mai grav pentru cetățeni este altceva, și asta îi vizează atât pe votanții lor cât și pe cei mulți care încă nu au beneficiat complet de pe urma aderării. Îi deranjează libertatea cetățenilor, dreptul de a protesta, de a merge în tribunal pentru abuzuri și chiar cel de a scrie pe Facebook.
Treaba e urâtă rău, mult mai urâtă decât pare, și-mi pare că iar am avut dreptate în urmă cu zece ani când la discuțiile despre aderarea la UE mă tot minunam cum de a fost atât de ușor. Cum de establishment-ul de proveniență sovietică a acceptat atât de ușor? Și spuneam de atunci că eu nu văd cum acest establishment centrat în PSD, MAI, ANAF, BOR, dar și în justiție și educație sau sănătate, va rezista să respecte legile și egalitatea cu cetățenii obișnuiți”. (C.M.)
Voi, cititorii OZM ce doriți? Aveți două opțiuni: 1. distribuiți acest articol 2. continuați să stați la A3 sperând că nu se va întâmpla un Roexit.
