Convoiul

    Photo by Staff Sgt. Richard Wrigley

    Tot răsfoind știrile, am fost foarte surprins să aflu că acum câteva zile, poliția rutieră germană a oprit un convoi care transporta obuziere americane M109. S-a întâmplat în data de 11 ianuarie.

    Convoiul era format din șase autotrenuri care aparțineau unui transportator civil, venea din Polonia și urma să transporte obuzierele la o destinație oarecare, în baza unei comenzi a armatei Statelor Unite. Numai că, în dreptul orașului Bautzen din landul Saxonia, polițiștii germani au oprit convoiul. După verificarea amănunțită a documentelor au fost constatate mai multe nereguli referitoare la organizarea și desfășurarea acestui transport. Mai mult, șoferii autotrenurilor nu au respectat regimul de conducere și odihnă impus cu strictețe de legi și controlat de tahografe. Până la soluționarea neregulilor constatate întreg convoiul a fost imobilizat iar firma de transport va plăti amenzi corespunzatoare încălcării normelor germane referitoare la transporturile agabaritice pe drumurile publice.

    Deși la prima citire știrea nu mi s-a părut cu nimic ieșită din comun, totuși,  încet încet au început să se nască unele întrebări. În trecut am fost și eu oprit de poliția rutieră germană și, deși discuțiile se poartă într-un registru foarte politicos totuși senzația este că discuți cu un iceberg. În acel moment polițistul german este întruchiparea statului german, puternic, conștient de importanța sa în lume, eficient și inflexibil. Atunci când obuzierele americane au fost oprite de polițistul german, acesta a tras pe dreapta o părticică a armatei americane, a statului american, al NATO-ului. O îndrăzneală nemaipomenită care ar putea avea semnificații dintre cele mai îngrijorătoare legate de poziția actuală a S.U.A în U.E. și în lume sau s-ar putea limita la constatarea lipsei de comunicare între instituții. Se știe că în lumina evenimentelor din ultimii ani relațiile dintre oficialii americani și cei europeni sunt destul de tensionate în special atunci când este vorba de măsuri care afectează economia europeană dar confirmă solidaritatea dintre părți. Chiar și în cadrul monolitului NATO au apărut mici fisuri din cauza râvnei cu care noua administrație americană este decisă să colecteze contribuțiile obligatorii ale membrilor săi.

    Polițiștii germani au oprit de fapt un convoi care nu respecta legislația rutieră. Convoiul era civil dar încărcătura era militară. Probabil și transportatorul a ignorat regulile fiind conștient de ce și pentru cine transportă și poate că nici nu era la prima operațiune de acest fel. Numai că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat exact acum și asta mă pune pe gânduri.

    După cum se știe, în cursul anului trecut și în România s-au desfășurat mai multe acțiuni ale armatei americane împreună cu cea română, exerciții, aplicații. Am văzut deplasări de echipamente militare pe șosele și chiar pe străzile orașului, fel de fel de camioane, unele mai mari, altele mai mici, autotrenuri și autospeciale. Coloanele militare, în general, păreau să se deplaseze bine organizat, sub controlul poliției militare române și a poliției noastre rutiere. În oraș, în intersecții, polițiștii militari români, încruntați și ușor încordați opreau circulația vehiculelor civile cu o autoritate superioară fiind cu siguranță pătrunși de importanța misiunii lor. Parcă ar fi vrut să se audă răcnind: Atențiune! Civilii ascultă comanda la mine! Lăsați orice preocupare deoparte! Băiii! Vin americanii!

    Americanii într-adevăr au venit și fără să oprească au plecat mai departe. Au coborât de pe centura ocolitoare și au intrat în oraș, au parcurs încet câteva străzi principale sub privirile noastre, adică ale populației după care s-au îndreptat spre ieșirea din oraș și au plecat spre poligoanele de tragere din zonă sau poate spre alte destinații.

    Îmi plac mașinile, și autoturismele, și camioanele, și utilajele de construcții de tot felul și în general cam tot ce se mișcă rezultat al creativității și geniului ingineresc al omului, bineînțeles și mașinăriile militare. La trecerea convoaielor americane m-am nimerit  lângă o intersecție importantă și chiar m-am bucurat când polițistul militar m-a pus să opresc mașina lângă alte câteva pentru că am putut astfel să casc și eu gura câteva minute la acele coloane pe care, ce-i drept nu le vedem în fiecare zi.

    Stând și uitându-mă la convoiul care trecea, gândurile mele au zburat cu mult timp în urmă, la sfârșitul anilor șaptezeci când, după ce mi s-a confirmat intrarea la facultate, am fost luat în armată. Deoarece am devenit student la o facultate cu profil tehnic și armata am făcut-o la o unitate de infanterie motorizată. Sau poate a fost doar o coincidență. Îmi amintesc că aproape de sfârșitul stagiului am plecat într-o aplicație, adică un joc de-a războiul între oameni adulți cu scopul de a încerca să înțelegem, măcar de departe, cam cum ar fi la un caz de război și cam ce-am avea de făcut în acel caz. Am părăsit cu noaptea în cap unitatea, îmbarcați în camioane militare vechi și prăfuite, cu armamentul din dotare atârnat de noi, adică o pușcă-mitralieră, lopățica infanteristului legată de centură, geanta cu masca de gaze și cea cu muniție, câteva conserve și pâine în raniță, înșirați într-un convoi nesfârșit. Plecam să apărăm o trecătoare din munți împotriva unui atac al inamicului convențional. Acum, după atâția ani priveam la convoaiele americane și nu prea vedeam nici o diferență față de ceea ce am trăit eu atunci. Și mașinile lor păreau cam vechi, pe alocuri ruginite iar mai târziu am văzut chiar unele rămase în drum. Ca și atunci vedeam doar niște jocuri, niște exerciții, o simulare doar a unor situații reale în care militarii, de data aceasta americani împreună cu cei români luptă să apere țara de niște dușmani comuni și ipotetici. Cred că în cazul unei confruntări reale vor fi folosite mașini moderne, performante, de ultimă generație, nu tot astea. Cele pe care le vedeam acum erau doar pentru exerciții și simulări pentru ca soldații noștrii să se obișnuiască cu tehnica noilor aliați. Sunt sigur de asta.

    Obuzierele transportate pe trailere și oprite în Germania erau obuziere autopropulsate americane, tip M109, echipate cu un tun de 155mm. Producția lor a început în 1962 iar în decursul timpului au fost modernizate și modificate astfel încât abia în 2003 a fost produs ultimul exemplar. Obuzierul a fost folosit de americani prima dată în războiul din Vietnam, în anii șaizeci și șaptezeci din veacul trecut dar se află încă în dotarea multor armate inclusiv NATO. Văzând pozele cu aceste obuziere, care, sincer să fiu nu mi-am dat seama cărei generații de modernizare îi aparțineau, mi-am amintit că la unitatea unde am făcut armata încă se aflau în dotare tancuri sovietice T34 care au luat parte la luptele celui de-al Doilea Război Mondial și iată, la sfârșitul anilor șaptezeci încă se aflau în serviciul armatei noastre.

    Nu-i nici un secret că armatele puternice ale lumii dispun în prezent de tehnologii și armament aflate la limita cu povestirile științifico-fantastice. Unii chiar au schimbat denumirea, de exemplu, a forțele aeriene numindu-le forțe aero-spațiale, ceea ce ne spune că astăzi și sateliții participă activ la misiunile de luptă, că unele tipuri de rachete balistice ajung la țintă trecând prin spațiul extraterestru și că acest spațiu a devenit un loc al confruntării militare. Exemplul cel mai recent îl reprezintă războiul civil din Siria unde, în timp ce armata guvernamentală se luptă cu Statul Islamic și cu formațiunile opoziției în principal la sol, în praful și căldura deșertului, cu armament care cu indulgență poate fi numit clasic, alte părți implicate în conflict își etalează ultimele realizări în domeniul tehnologiilor militare profitând de condițiile reale de război din această țară și folosind-o ca pe un poligon de probe și încercări. Este cel mai mare spectacol din istorie prezentat pe viu, cel mai convingător dar și cel mai cinic, destinat, printre altele și promovării unor produse aflate întotdeanua la mare căutare, adică a armamentului.

    De când am citit articolul cu obuzierele au trecut deja câteva zile. N-am mai văzut nici o mențiune legată de acea întâmplare. Cred că între timp s-au rezolvat problemele și că bătrânele obuziere au ajuns în hangarele lor dintr-o bază militară oarecare din Europa. Și la noi e liniște. N-am mai văzut de mult nici o mașină militară, nici un convoi pe stradă, lumea își vede de viața de zi cu zi, cu frigul care se anunță, facturile la gaz și curent care cresc și toate celelalte.

    Spune-ți părerea