Impozitul de 1% pe cifra de afaceri, moartea sponsorizării!

Cultura, educația și sportul, băgate în beznă de PSD!

Milioane de euro! Atât au contribuit firmele înregistrate în România în 2016 la susținerea activităților culturale, sportive și de educație! Ați fost la un festival de teatru ca cel de la Sibiu? A fost sponsorizat! Ați alergat la mataron sau ați încurajat oameni să alerge? Bani din sponsorizări! Ați intrat în vreo școală și ați apreciat laboratoarele sau sălile de clasă renovate? Iarăși sponsorizări!

De cele mai multe ori de la companii multinaționale, unele dintre acestea alocând bugete impresionante pentru a ridica țara în care operează, cultural, nu doar economic. Și rezultatul acestor sponsorizări se vede din Cosmos! Au început să vină turiști în România, trupe de balet, orchestre, formații muzicale, cluburi sportive. La rândul lor sportivii sponsorizați sau trupele românești sponsorizate au putut să meargă peste hotare și să ne reprezinte, să adune premii nu doar pentru ei ci și pentru noi!

Fără sponsorizări cultura cu care impresionăm, sau mai impresionăm, se va veșteji ca răsadurile fără ploaie! Și asta este o problemă majoră, pentru că majoritatea companiilor sponsorizează nu atât pentru că sunt generoase cât pentru că, cei care sponsorizează au dreptul sa scada din impozitul pe profit datorat sumele aferente in limita de 0,5% din cifra de afaceri, dar nu mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.

Să spunem că impozitul pe profit pe care trebuie să îl plătesc statului anul acesta este de 1000 de euro. Dar sponsorizez un cămin de bătrâni cu 200 de euro așa că statului îi dau doar 800. Alde PSD vine acum și îmi spune că trebuie să plătesc 1% pe cifra de afaceri și să fac pomană pe banii mei, dacă vreau, bineînțeles.

Problema mea este că rulez 300 de mii de euro pe an ca să îmi iasă profitul ăla de 1000 de euro, piața e destul de dificilă pentru activitatea mea. Și ups, mă trezesc că trebuie să dau statului 3000 de euro! Un minus în buzunarul meu de 2000 de euro, așa că reduc un post, o dau afară pe doamna aceea drăguță de 50 de ani pe care nu o va mai angaja nimeni, dar nu am ce să fac. Toretic am aceeași bani, practic nu mai pot da 200 azilului pentru că tocmai am fost nevoit să măresc costurile cu ceilalți muncitori care trebuie să lucreze puțin în plus, să acopere și norma personalului dat afară.

În condițiile de față cine credeți că va mai sponsoriza un leu în România anului 2018?

Din punct de vedere cultural va fi beznă! Pentru că statul nu subvenționează cultura de calitate! PGC dă bani pe ”Festivalul Rodica Popescu Mitănescu”, apropo!

Aștept opinii experte în comentarii!