Universitatea Tokyo a primit, de-a lungul timpului, 6 premii Nobel pentru cercetarea fundamentală.
Însă, pe alocuri, lucrurile nu sunt tocmai roze. Prin 2015, șeful unui colectiv de-al unui institut de genetică celulară, patronat de universitate, a fost dat în gît în Nature, că ar fi falsificat rezultatele unui studiu asupra unei proteine de control al transcripției ADN în nuștiuce cromozom. O mică vedetă, dar metoda descrisă de el nu era reproductibilă.
Ancheta* de la Agenția de Plăți în Cercetare a relevat faptul că omul a măsluit contrastul și cromatica unor imagini ale cromatogramelor și imunogramelor cu care se fălea, astfel încît, concluzia să se potrivească cu narativul.
Încrederea în cercetarea științifivă japoneză a fost în ultimul timp erodată de cîteva scandaluri răsunătoare**. Din graficul incidentelor de falsificare și cosmetizare rezultă că, practic, totul a început în 2001, cînd o reformă inițiată de cabinetul Koizumi a introdus concurența în evaluarea proiectelor. Fiecare agent de valorificare*** a primit un punctaj. De pildă, revistele de specialitate au fiecare cîte o cotă. Media mondială este de 2 puncte. Nature și Science sunt în top, cu 40 și respectiv 37. Cînd ai apărut într-una din ele, e ca și cum l-ai fi prins pe Dumnezeu de picior. Reversul concurenței este că, în 2015, anul de vîrf al scandalurilor, au fost 32 de evenimente negative.
De punctajul mare a profitat și amicul nostru. Cîștigase grantul în baza unei ascensiuni într-un institut prestigios, cu 10% puși de universitate, iar restul, de agenția de plăți. Trebuia să scoată ceva omul.
La o analiză comparativă, s-a observat că agenția cu pricina primește anual zeci de mii de proiecte, iar personalul are la dispoziție doar 2 ore per proiect pentru evaluare. Presiune mare, fără altă expertiză de siguranță în aval. Din lanț lipsea o verigă ce, în SUA, de pildă, previne o bună parte din țepe.
Ce noroc au doctorii noștri că se citează între ei pentru un punctaj mai tare ca cel al laureaților Nobel!
(Notă pentru libertarieni: Nu mă amețiți cu minunăția finanțării private a cercetării. Nu discut aici de cercetarea aplicativă, ci de cercetarea fundamentală. Aia de care se feresc toate entitățile private.)
–––––––
* Am văzut imaginile. O haită ca de organe judiciare la percheziție pătrunde în laborator, ridică toate rezervoarele de informație, le rînduiește în cutii de carton, le sigilează și pleacă cu ele.
** În martie 2015, la Institutul Riken, un scandal intens mediatizat a fost cel al celulelor stap (un fel de celule stem) obținute, chipurile, prin simpla acidulare a mediului de cultură. Șefa colectivului semăna bine cu o secretară de baștan pesedist. Miorlăită și tupeistă.
*** În cercetarea fundamentală, publicarea e totuna cu valorificarea. Sigur, dacă se găsesc aplicații practice imediate, atunci, și alea intră în ecuație.
