Padurea defrisata

    Vad in ultimii ani o demonizare a silvicultorilor, in cea mai mare parte neadevarata acesta fiind motivul pentru care scriu un articol si nu pentru ca as avea pretentii beletristice. Cea mai mare minciuna este ca peste cota legala (stabilita in baza unor studii asupra vegetatiei) de 17 milioane de metri cubi anual s-ar taia ilegal inca 8 milioane de metri cubi anual. Diversele institutii reusesc o „captura” anuala de 2-3 sute de mii metri cubi, dar am putea accepta chiar  juma’ de milion de metri cubi anual doar presupunand ineficienta, totusi nu se confirma cifra de 15-20 ori mai mare, in concluzie credibilitatea celor care au avansat-o este direct proportionala.

    O minciuna si mai savuroasa este aia cu 3 hectare defrisate pe ora, de ce?! pentru ca silvicultura prevede un ciclu de productie de aproximativ 120 ani, adica cercetatorii in domeniu au stabilit ca pentru majoritatea speciilor de interes forestier, economic este rentabila exploatarea la aceasta varsta, ulterior lemnul bun pentru industrializare se declaseaza si procentul lemnului de foc creste. Pentru a face o paralela pe intelesul natiunii consumatoare de carne de porc, este rentabila sacrificarea porcului la 110-120 kg, in conditiile in care porcul ar putea sa creasca usor 300-350 kg.

    Cum Romania poseda o suprafata paduroasa de 6,5 milioane hectare , la care se mai pot adauga 0,5 milioane pasuni impadurite in ultimii 20 ani (s-au impadurit pentru ca 3 milioane de romani au plecat la munca in tari cu apa calda), este la mintea cocosului sa imparta 7 milioane la 120 ani si sa afle ca nu ramanem fara paduri nici daca taiem 6 hectare pe ora (7/24). Se foloseste termenul de defrisare, in ultimii cativa ani s-a corectat chiar si definitia defrisarii din dex, dar nu este vorba de defrisare, majoritatea speciilor forestiere se inmultesc preponderent pe cale naturala regenererile necesitand ajutor pentru accelerarea procesului prin care se obtine o noua padure. Terenul de pe care a fost indepartata o padure batrana ramane in continuare un teren bun pentru instalarea unei noi paduri, fapt ce se realizeaza in mod natural in 25-30 ani. Aici intervine silvicultura, constituirea unei noi paduri realizandu-se in 7-9 ani in functie de anumite conditii.

    Pe aceste principii anual Romania exploateaza aproximativ 0,8 % din suprafata, adica permanent aproximativ 6 % din suprafata paduroasa este „taiata ras”, pentru aceasta suprafata specialistii folosesc termenul de „clasa de regenerare”, adica tinerii arbori de pe acele suprafete nu au reusit sa realizeze starea de masiv pentru a fi declarata padure.

    Nu sta in picioare nici macar teoria cu stocarea carbonului in lemn, lemnul din paduri batrane putrezeste pe la la 2-300 ani si padurea nu mai acumuleaza carbonul vietii. Ce sa vezi?! putrezirea este tot un fel de ardere, elimina carbonul, deci taierea padurilor nu este o problema in acest sens. Da! extinderea suprafetei paduroase este un lucru bun, se intampla in Romania in mare parte pentru ca asa vrea Dumnezeu, nu pentru ca planteaza romanii prea mult, dar se intampla si inseamna o crestere postdecembrista de 7-8 %.

    Speciile forestiere care acopera cel putin trei sferturi din productia de lemn sunt stejarii, fagul, bradul si molidul. Exceptand molidul, regenerarea naturala este realizata in proportie de 70-90% din suprafata la momentul exploatarii totale a arboretului batran. Bineinteles ca dupa exploatare imaginea nu este tocmai una de apreciat, iar fotograful de scandal obtine imagini usor vandabile, fara sa observe plantulele de 5-10 cm, defapt habar nu are ca aceia sunt viitorii arbori. Acest fenomen se intampla datorita exploatarii partiale sau raririi arboretului matur in scopul regenerarii pe cale naturala, iar silviclutorii aleg momentul acestor interventii in functie de mai multi factori pentru ca padurile instalate pe cale naturala sunt mai rezistente si mai ieftin de realizat. Mult mai „spectaculos” este cu molidul, specia nu se preteaza la rariere anterior taierii definitive pentru ca din cauza inradacinarii apar doboraturi masive de vant, in cele mai multe cazuri amenajamentul silvic (un studiu al vegetatiei cei cuprinde un plan decenal de lucrari/taieri) prevede o singura taiere la molid, de maxim 3 hectate urmata de regenerare artificiala dupa doua sezoane de vegetatie. Terenul se lasa neplantat unul sau doua sezoane de vegetatie pentru devitalizarea (obligatoriu prin lege), in caz contrar gandacii din scoarta cioatelor vor manca puietii plantati. Aceasta este momentul optim in care „sagetile” se indreapta spre silvicultori, coroborat cu distributia neuniforma a arboretelor in bazinete. Explicatiile cu detalii mai greu de inteles de catre nespecialisti se impun pentru ca toti avem acces la imagini satelitare si este la indemana oricui sa distinga padurile.

    Industria lemnului angreneaza aproximativ 100 000 de cetateni rezultand 3-4 procente la pib, deci tot cam atat si la buget. Ca tara ne ameninta diverse organizatii cu deficit bugetar de doua procente, adica suntem rupti in cur dar parca tot vrem sa inchidem industria lemnului. Ok, putem face si asta, insa ne place mobilierul din lemn masiv, construim cladiri folosind lemn, adoram hartia cu trei straturi; plus ca si daca am incerca sa substituim cele 3-4 procente nu este suficient, paza padurilor ramane si trebuie platita deci „gaura” este mai mare.

    Se poate specula ideea ca forte externe au interes sa cumpere paduri romanesti, fiind greu de achizitionat un bun care generaza venituri proprietarului, dar mult mai usor de cumparat in conditiile in care proprietarul isi vede padurea intr-o arie naturala protejata ce nu-i permite sa-si exploateze bunul. Nu sunt un om de afaceri, totusi in conditiile de mai sus poate as intrezari o oportunitate, in Codul silvic la articolul 15  scrie ceva de „valorificarea creditelor de carbon”. Daca deschid factura de electricitate vad ca platesc cam 10% „certificate verzi” doar pentru ca oameni de afaceri au secat sute de kilometri de paraie pentru construirea de microhidrocentrale. Acolo nu mai este pastrav si nici vidra, daca l-ai secat cateva zile pe an pastravul nu mai vine pentru ca nu are mancare.

    In incheiere, un scurt istoric:

    „În România, prima şcoală cu profil silvic a fost înfiinţată lângă Bucureşti în anul 1850, având trei profesori francezi. După numeroase transformări (desfiinţată în 1853, după plecarea cadrelor franceze, reînfiinţată şi înglobată în Şcoala de Agricultură de la Pantelimon respectiv Herăstrău între 1862 şi 1883, transformată în Şcoală Specială de Silvicultură între 1883 şi 1886 etc.), aceasta şi-a dobândit statutul de instituţie de învăţământ superior numai în 1901, odată cu acceptarea la examenul de admitere numai a absolvenţilor de liceu cu bacalaureat (Popovici, 1920, Negulescu, în Negulescu şi Ciumac, 1959; Ivănescu, 1972; Giurescu, 1976). Până în anul 1948, învăţământul superior silvic a funcţionat la Bucureşti sau în apropierea acestuia (Herăstrău, Brăneşti), de unde a fost mutat pentru o periodă scurtă (1948-1953) la Câmpulung-Moldovenesc şi Braşov. În intervalul 1953-1990, după unificarea acestor două facultăţi, în România a existat o singură şcoală silvică de nivel superior, la Braşov”