Falsa problema a salariilor din invatamant si de ce ministrul Bostan are dreptate

    Ce ne invata Japonia si care sunt directiile pe care trebuie sa le urmam

    Ultimele zile ne-au adus din nou in fata ochilor razboiul stangii pentru un invatamant gratuit… Pentru ca asta este singura contributie a stangii romanesti la reforma invatamantului: cererile salariale! In afara de asta ei nu vad nimic.

    Buun, ultima data cand am verificat, in Romania mai era libertate de exprimare, deci respectivii pot sa spuna, insa personal as prefera sa ascult idei coerente, solutii la problemele actuale, proiecte, insa in cazul protestelor de mai sus se impun niste clarificari absolut necesare.

    In primul si in primul rand, declaratiile ministului Bostan au fost date ca raspuns la o intrebare si au devenit virulente dupa ce au fost scoase din context. Pentru acuratete dl. Bostan a spus: „Unii profesori pur si simplu isi bat joc de meseria lor si spun ca au salarii mici. Domnule, mergi acasa, da-ti demisia! Dar nu sa iti bati joc de viitorul copilului. Justificarea ca am salariu mic e o imbecilitate. Am salariu mic, imi dau demisia, ma apuc de alta munca, daca nu imi place meseria asta. (…)
    Daca fiecare parinte ar plati 100 de lei pe luna, nu mult, ceva simbolic, dar sa simta ca nu e gratis. Mentalitatea comunista a fost asa: sa primesc gratis educatie. (…) La noi, in mentalul colectiv, a intrat prea adanc gratuitatea. Atunci nimeni nu mai intelege cum functioneaza statul de fapt. (…) Spunem tot timpul ‘sa se dea’. Nu avem in partea cealalta ‘de unde’. Parerea mea este ca e o reminiscenta a celor 50 de ani de comunism
    „.

    Dupa nici o zi a revenit si a nuantat „Am afirmat, raspunzand la o intrebare din sala, ca profesorii au salarii mici si ca raspunsul la aceasta problema este crearea unei piete competitive a invatamantului. Sunt criticat pentru ca am spus ca la buget nu sunt suficienti bani pentru a creste salariile tuturor profesorilor, desi cifrele arata ca ne apropiem de un deficit de 3%, iar o depasire a acestuia nu este o solutie”.

    In fond, interventia lui viza un sistem care sa permita profesorilor performanti sa fie mai bine platiti, dar din pacate nu s-a putut ajunge la dialog, printre toate strigatele indignate si posedate aiurea, ridicol, care nu au tinut cont ca de 26 de ani incoace stigate similare au acutizat o problema invatamantului, in loc sa o amelioreze.

    Pentru a intelege asta trebuie sa facem apel la realitate.

    1. In Romania invatamantul este gratuit. Intotdeauna a fost. Sau semigratuit, pentru ca parintii contribuie cu rechizite, fonduri ale clasei, fonduri de reparatii, bani pentru excursii, etc.
    2. Romania are o rata a abandonului scolar de 19%! Pe intelesul tuturor, dintr-o suta de copii inscrisi in clasa intai, 19 nu termina liceul. Cifra de sus nu ii include pe copiii care nici macar nu sunt inscrisi la scoala.
    3. Conform testelor PISA aflam ca din cei 81 de copii din cei 100 initiali, care ajung sa termine liceul, 40 nu pot intelege un simplu text dintr-un ziar oarecare. Adica il citesc si habar nu au de ce scrie. Romania este pe locul 50 intestele PISA la lectura, Japonia pe locul 4!
    4. Romania aloca 4,3% din buget pentru educatie, Japonia aloca 3,5%!

    Acestea fiind spuse, va invit sa intelegeti ca maretele performante ale invatamantului romanesc nu se afla intr-o corelatie directa cu miticele „salarii mici” ale profesorilor! „Salariu mic” nu este egal cu „performanta scazuta” si nu o sa fie niciodata egal.

    Problema este alta: invatamantul romanesc, ca sistem, este defect! Acest enunt se completeaza cu observatia de mai sus, cu concluzia ca „salariile mai mari nu vor repara acest sistem defect”.

    Ca sa intelegeti de ce acest sistem este defect, trebuie sa apelam la cateva exemple din alte sisteme educationale, cu care sa ne comparam.

    Ieri copiii mei au participat la concertul de vara, prilej de reflectie, pentru mine, asupra calitatii invatamantului din Romania. Copiii mei sunt in prezent in clasa a treia si a patra in invatamantul japonez. Din clasa intai invata sa cante la o armonica cu clape (doua octave de pian) iar din clasa a treia, la recorder, un fel de fluier. Pana vor termina liceul si ei, ca si toti ceilalti japonezi, vor putea sa cante la cel putin un instrument, sa citeasca partituri, sa poata urmari o bucata muzicala complexa pe partitura si toate astea fara nici o ora de pian sau vioara sau chitara, in particular.

    Cand spun „toti ceilalti japonezi” ma refer chiar la toti, pentru ca in Japonia, educatia, fie ea si cea muzicala, este la fel, indiferent daca scoala ta este intr-un sat din spatele muntelui si are 3 elevi, sau o scoala aflata intr-un district influent al Tokyo.

    Spun asta gandindu-ma la „educatia muzicala” de care am „beneficiat” la scoala, in Romania comunista!

    Am intrat la scoala in 1982 si am absolvit in 1990. Nu stiu sa cant. La cor profesoara ma punea sa tac, adica sa mimez cu gura cantecele fara sa scot un sunet! Invatamantul gratuit m-a invatat sa fac playback! Nu stiu sa citesc partituri, nu pot urmari nici macar o bucata muzicala usoara pe partitura. La scoala nu am atins nici macar un instrument si cantecele pe care colegii mei le cantau erau absolut cretine! Educatia muzicala in Romania este ZERO! Competenta celor mai multi profesori de muzica este ZERO, baza materiala este ZERO!

    Intre timp nu cred ca s-au schimbat multe. Locuind langa o scoala „de lux” din Sectorul 1 si auzind serbarea lor de sfarsit de scoala am constatat ca au disparut doar cantecele cu Ceausescu si partidul. Restul cretinatatilor cu care sunt chinuiti copiii romani au ramas aceleasi!

    Si acelasi lucri ramane valabil si la educatia artistica (copiii japonezi invata cum sa picteze sa deseneze, in mod concret, la noi, daca nu ai talent, dar ai profesori incompetenti, desenezi copaci si case triunghiulare pana pe clasa a 8-a), la sport, matematica, etc.

    Credeti ca asta are de-a face cu salariile mici?

    Eu nu cred. Nu cred pentru ca am avut privilegiul sa predau ani de zile in sistemul public din Japonia, in Tokyo, Prefecturile Chiba Yokohama si Saitama. Am intrat in sute de scoli si am predat de la clasa intai la clasa a 12-a si ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost gradul de omogenitate din toate aceste scoli in care am avut onoarea sa intru.

    Omogenitatea nu era doar aparenta, vazuta doar in baza materiala (gaseai aceleasi materiale, aceleasi facilitati peste tot) in hainele copiilor (clasele 1-6 nu au uniforme, dar papucii de interior sunt standard pentru toti copiii din Japonia, clasele 7-12 au uniforme si poarta acelasi tip de pantofi si aceleasi ghiozdane. Chiar si bicicletele cu care vin la scoala se conformeaza unui tip aprobat de Inspectoratele Scolare), ci si in nivelul general al claselor.

    Oare nu e ciudat pentru voi sa aflati ca orice copil de la o scoala de la tara poate sa stea cu brio in orice clasa dintr-un oras mare si sa nu se faca de ras? A, credeti ca si la noi este valabila chestia asta? Ups, nu, nu e valabila, nu e asa? Dar profesorul de la tara, are salariul la fel de mare ca ala de la oras, la aceeasi vechime, cu acelasi grad? Il are! Atunci de ce in Japonia se poate si la noi nu?

    Pentru ca invatamantul din Japonia are criterii de performanta! Da, aceleasi criterii de care vorbea ministrul Bostan!

    Ca sa intelegeti despre ce e vorba, uite cateva diferente notabile fata de invatamantul nostru:

    1. Profesorii in Japonia nu se titularizeaza intr-o scoala. Sunt angajati de Inspectoratele Scolare Prefecturale si la inceputul carierei schimba in fiecare an scoala. Dupa aceea ajung sa schimbe scoala la 2 ani, la 3 ani, la 4 ani, la 5 ani si, hat, inainte de pensie, la 6 ani. Cu alte cuvinte, un/o incompeten/a nu poate nenoroci ca la noi generatie, dupa generatie, dupa generatie! Nu exista scoli care an de an au promovabilitate zero, nu au copii condamnati din start la o viata fara realizari doar ca s-au nascut intr-o zona fara o scoala buna! Si daca esti incompetent, tot mutandu-te, te vad ca esti incompetent. In prima instanta te trimit la recalificare, apoi nu te mai lasa sa predai, iti dau sarcini administrative si, daca nu si nu, pa si pusi, alegi o alta cariera! Cum era aia cu „apa care circula nu se impute?” Ati auzit de frica unor parinti de la tara cand spun ca spera ca copiii lor nu vor ajunge in clasa „la aia”? Care „aia” este o incompetenta care a nenorocit deja generatii intregi?
    2. Scoala elementara tine 6 ani. In 6 ani copiii au 6 invatatori diferiti! In caz ca unul este incompetent/a raul pe care il poate produce este foarte mic.
    3. Copiii din toti anii de invatamant primesc teste semestrale din partea inspecoratelor scolare. Testele se numesc „Testul stabilirii adevaratului nivel” si nu, nu exista pregatire speciala pentru acest test. In urma testarii rezultatele se expun in grafice si in curbe ale lui Gauss. Orice clasa sau scoala care iese in evidenta prin rezultate negative este declarata clasa/scoala problema si personalul este dublat sau inlocuit urmariundu-se nivelarea in sus a performantelor scolare.
    4. Directorii scolii sunt impusi de inspectorat si schimbati la fiecare 3 ani. Directorii buni sunt trimisi la scoli mai slabe, cei slabi nu strica in 3 ani o scoala buna. Mai sunt in scoli directori adjuncti, care ajuta la implementarea politicilor de eudcatie nationala si directori de studii care urmaresc performantele fiecarui profesor in parte si stabilesc manualele folosite si programa scolara.
    5. Cea mai mica scoala din Japonia are un elev (UNU). Are director, director de studii, diriginte, profesor de muzica, profesor de arta si profesor de sport. De ce? Pentru ca si in Japonia invatamantul elementar este un drept fundamental si acel copil nascut intr-un sat cu o demografie scazuta are dreptul fundamental de a studia in aceleasi (subliniez ACELEASI) conditii ca un copil nascut intr-un bogat district din Tokyo!
    6. Locul unde te nasti si locuiesti stabileste la ce scoala elementara si generala mergi! Daca nu vrei sa mergi la scoala de langa tine NU ai dreptul de a merge la o alta scoala publica pentru ca asa vor banii lu taticu’ tau! Daca iti pute ai ocazia de a te muta efectiv – parintii trebuie sa inchirieze sau sa cumpere un apartament, o casa in zona scolii pe care vrei sa o frecventezi, sau poti alege sa mergi la o scoala privata. Nu-i asa ca nu stiti pe nimeni, dar pe nimeni cu viziuni comuniste, sau de stanga din Romania, care sa fi incercat sa isi dea copiii la o scoala elementara mai buna? hahahaha

    Si acum imi veti spune ca iarasi e o chestie de bani, de salarii!

    NU, nu este, pentru ca scolile publice in Japonia sunt finantate de la bugetele locale, judetene! Statul stabileste cadrul general, traseaza regulile si lasa comunitatile sa se descurce. Doar acolo unde comunitatea nu poate sustine o scoala, statul intervine si plateste pentru tot, inclusiv pentru piscina din curtea scolii- uitasem sa spun, scolile elementare trebuie sa aiba piscina pentru ca inotul este un sport aflat in programa scolara!

    Pe mine nu m-ar deranja ca orase bogate ca Bucuresti, Cluj, Sibiu, etc sa plateasca salariile profesorilor. Pe voi? Nu m-ar deranja ca banii ramasi la bugetul invatamantului sa fie investiti in sate, acolo unde se produce abandonul scolar. Pe voi?

    Si spuneti acum, ce e mai comunist, ca idee, salarii mari si la fel pentru toata lumea sau posibilitatea ca toti (subliniat, TOTI) copiii sa beneficieze de aceleasi (subliniez, ACELEASI) conditii la scoala?

    Tot agitand mema cu salariile si tot lamentandu-va cu „subfinantarea” nu observati ca invatamantul nostru are mai multe viteze, are scoli bune, ca in Shanghai sau Pekin si scoli de tara, ca cele din China de la tara? Ca este profund inegal? Ca in scolile cu copii din familii bogate profesorii ii lasa sa isi bata joc de mancarea pe care o primesc in pauza de 10? Despre ce vorbim?

    In acest sens invatamantul romanesc este profund comunist! Pentru ca este inegal! Pentru ca a fost inegal, pentru ca un invatamant de calitate nu este o problema de resurse cat o problema de management. Si efort!

    Si asta unora le pute! Recunoasteti sincer!

    Un educator/invatator in Romania sta la scoala 4-5 ore! La 12 e liber! Poate da meditatii, sau sa isi ia un al doilea job.

    In Japonia un profesor la scoala elementara vine la serviciu la 6:30- 7:00 si la 21:00 e inca in scoala! Copiii au ore de la 8:30 (aproximativ, in umele scoli incepe poate mai devreme sau mai tarziu cu 15-20 de minute) pana pe la 15:30. Cand nu pleaca acasa, pentru ca au doua ore de activitati de club (de la diverse sporturi, la gatit sau lucru manual), apoi inca doua ore pana pe la 7:30 pentru teme sau joaca. La cererea parintilor care lucreaza, copiii sunt supravegheati la scoala pana la orele 19:30! Dupa aceea pana pe la 21:00 profesorii mai au timp sa scrie rapoarte sau sa pregateasca lectiile din ziua urmatoare, teste, etc.

    Este si o mica-mare diferenta! In Japonia profesorii au un birou in cancelarie unde lucreaza ca un angajat intr-o corporatie. Au un PC conectat la reteaua scolara si care poate fi accesat de la orice terminal, au acces la imprimante si copiatoare, nu ca la noi, unde directorii din scoli fura toate aceste fonduri si profesorii isi scot materiale la imprimanta pe banii lor.

    In Japonia profesorilor le este interzis sa dea meditatii, nu pot preda langa casa, ca sa nu se intalneasca cu copiii lor la supermarket sau in alte circumstante care sa le scada prestigiul (in cinema sau la video store), nu pot avea un al doilea job. Si daca sunt vreodata arestati, nu condamnati, isi pierd serviciul automat, din exact aceeasi zi!

    La un salariu de 2000 de euro japonezii lucreaza 14 ore pe zi (stiu, pentru comunisti este de neconceput, ilegal, sclavagist, sunt exploatati, vai de capul lor, nu vrem asa exemple), dar Japonia este pe locul 4 in testele PISA (nu 50 ca Romania) si majoritatea liceenilor japonezi inteleg un text din ziar. A, si abandonul scolar e zero.

    Si in Japonia uniformele costa si masa calda de la scoala costa, insa exista modalitati de a-i ajuta pe cei care nu pot plati. Daca un copil nu poate plati el nu inseamna ca nu mananca. Plateste pentru el primaria, daca scoala nu gaseste alti sponsori. La fel cu hainele, exista un sistem care nu jigneste pe nimeni de reciclare a hainelor si multi apeleaza la el nu din motive de saracie ci si din motive ecologice.

    Exista insa copii care nu vor sa mearga la scoala si pace, ca au fost sicanati sau batuti de alti copii. Pentru ei comunitatile locale platesc centrul de zi pentru minori unde oile negre se aduna si fiecare face ce vrea, dar supravegheat de psihologi si pedagogi care mai baga si cate un manual din cand in cand sub ochii acestor copii, sub alta forma, de joc, poate, asa ca in final si ei, cand sunt testati, sunt alfabetizati si dovedesc un nivel bun de aprofundare a conostintelor esentiale, fara sa fi mers o zi la scoala. Prezenta la centrul de zi este obligatorie pentru cei care refuza sa mearga la scoala. Daca un copil nu se duce nici la centrul de zi atunci parintii raspund penal si/sau sunt decazuti din drepturi si copilul institutionalizat.

    Pentru mine egalitarismul asta japonez, macdonalizarea sistemului de invatamant, cu alte cuvinte, este exemplul despre cum putem sa imbunatatim sistemul nostru rupt si defect, despre cum putem sa incepem sa ne ridicam de pe fundul prapastiei.

    Cantand litania cu salariile nu ajungem nicaieri. Educatia in Romania este plina de incompetenti, de doctori facuti la apelul de seara, de analfabeti la catedra. De rude!

    Si sunt si profesorii exceptionali, oamenii care sfintesc locul, insa ei sunt exceptia de la regula, nu regula. Si noi, aproband acest sistem incurajam aceasta loterie prin care un copil poate sa ajunga pe mana unui educator genial sau pe mana unuia care ii va distruge viitorul…

    Acum va las sa va delectati cu peisaje din scolile de la tara, nu de la scolile din afara si sa va ganditi serios ca reforma s-ar putea face nu doar cu salarii ci si cu ceva in plus: cinste, onoare, munca, meritocratie!

    A, am spus meritocratie? Nu trebuia, pentru ca nu am auzit sanga sa protesteze sau sa  faca ceva impotriva tutoror plagiatorilor si analfabetilor de la catedra!

    Gl1Gl3Gl2Gl4

    Ca tot va minunati la frumusetea asta de toaleta, aflati ca in Japonia fiecare an scolar are toaletele lui, adica clasa 1, toalete de clasa 1, si tot asa. Si copiii le spala, face parte din educatia lor de a le folosi curat si de a respecta oamenii care fac muncile de jos din societate.

    Ups, ma scuzati, aici trebuia sa infieram capitalistii care au redus postul omului muncii, femeia de serviciu si ii pun pe bietii copii sa spele weceuri…

    (Fotografii proaspete din secolul 21, multumesc Avrigul Azi pentru ele)

    PS. Am editat acest articol la sugestia cititorilor lezati de limbajul prea dur

    PS2. Ma intreaba retoric un cititor (pe facebook) daca stiu cum arata o unitate scolara de unde s-au sifonat 32 de milioane de euro pe proiect BEI. Raspund aici ca din pacate imi pot imagina. QED, nu vorba de resurse, e vorba de oameni.

    20 COMENTARII

    1. Compari punctual doua sisteme, pe hartie diferenta e imensa dar te-ai uitat un pic la istorie ? De ce ei au mentalitatea pe care o au si noi o avem pe a noastra ? Poti merge in orice punct din istoria celor 2 popare si diferentele vor fi aceleasi. Articolul e bun daca il privesti cu ochelari de cal. Un simplu exemplu: cand a fost ideea de onoare mai adanc inradacinata in mentalul omului de rand decat ideea de „lasa ba ca merge si asa” si cat a stat acolo ?
      Raspunsul din partea Japoniei este: de cand ne stim

      O idee de contemplat este: cum scoti obiceiurile negative din mentalul societatii cand bataia nu mai este permisa ? nu ii poti lasa sa moara doar pentru ca au fost spalati pe creer.

      • Multumesc pentru raspuns,
        Cred ca obiceiurile negative se pot scoate din mentalul societatii cu biciul si cu zaharelul: prime si salarii mai mari pentru profesorii care ridica media unei clase fie si de la 10% la 20% si desfacerea contractului de munca pentru cei care nu se straduiesc, stradania urmand sa fie definita de minister.

        • Cu biciul nu se poate, cel putin nu in sensul propriu, desi asta a fost solutia pana in urma cu cateva sute de ani. Nici nu poti da afara 10% din profesori, oricat de incompetenti ar fi. Poti sa le dai zahar, dar sindicatele vor sari in sus, pentru ca un profesor tanar pana in 30 ani va optine mai mult decat unul de 60 ani. Ma intreb cum accepta un profesor cu 30 de ani experienta faptul ca nu se poate adapta la metode moderne de predare, devenind astfel incompetent si ca urmeaza sa fie dat afara, nestiind altceva ce sa faca il condamni la moarte (cel putin profesionala). Daca un sistem stricat merge din inertie suficient de mult timp el devine norma, si orice incercare de reparare va fi tratata ca o incercare de inrautatire a sistemului, pentru ca sincer asa va fi pentru cei care s-au adaptat la defectele lui si nu se pot adapta la o functionare corecta si morala a sistemului. Daca vrem sa incepem un proces de reparare a oricarui sistem trebuie ca oamenii de conducere sa isi asume si sa duca la bun sfarsit o reforma care presupune sacrificarea a 10% din personalul sistemului, si cei 10% nu se vor lasa usor aruncati doar pentru ca celorlati sa le fie mai bine, chiar daca inteleg asta. Si pana la urma… cine sa isi asume cineva in tara asta ? PSD-ul care are cea mai mare influenta e foarte multumit sa nu schimbe nimic, e foarte bine adaptat la sistem si nu vrea schimbarea, mai raman celelalte partide politice… care au dovedit ca nu au cu cine… Oameni foarte competenti si de „sacrificiu” sunt o raritate, nu pentru ca nu sunt, dar nimeni nu ii vrea sau mai bine zis omul de rand nu intelege ca pentru un orizont de timp mai lung decat viata lui cineva trebuie sa ia decizii dure si el trebuie sa sufere, nu ni se spune asta nicaieri si nu apreciem genul asta de oameni suficient incat sa ii lasam sa ne conduca. Revenim la calitatea omului de rand de a se sacrifica pe sine pentru generatiile viitoare, toate statele europene au avut astfel de momente, am avut si noi ocazia, dar am tinut ochii inchisi la toate hotiile de dupa revolutie pentru ca nu am avut onoarea de a nu accepta o mita, pentru ca am fost cumparati cu mici atentii si pentru ca eram prea speriati din comunism. Este un proces de refacere a onoarei, a simtului civic si a moralitatii in fiecare din noi, dar astea nu pot fi predate de parintii care nu le au… ciclul continua… sa mai treca cateva sute de ani si mai vedem… Japonia a avut suficient timp sa rafineze acest proces, noi avem doar 26 de ani.

          • Japonia investeste si in centre de recalificare profesionala unde profesorii incompetenti sunt trimisi cu salariul platit la zi si pusi sa predea la clase fictive sau alcatuite din profesori examinatori. Si li se explica ce gresesc, unde gresesc, ce trebuie sa faca mai bine. Si stau in acele centre pana cand fac lectii perfecte, apoi sunt lasati la clasa, monitorizati special un an sau doi. Nici in sistemul japonez nu vrea nimeni sa te dea afara. Te ajuta sa devi mai bun. Problema e sa vrei.

    2. Foarte interesant și realist punctul tău de vedere! Și te aprob în cea mai mare parte a articolului scris de tine. Am totuși câteva observații: În primul rând, noi nu suntem și nu vom putea fi niciodată Japonia! Paralele făcută cu o țară ce are mentalitatea diferită, economie diferită, istorie și tradiții diferite, mi se pare inutilă. Cum ai putea cere unui profesor să stea la școală douăsprezece ore pe zi, atunci când un parlamentar, cu un salariu de cinci ori mai mare, chiulește în draci!? Apoi, în zilele noastre, directorii sunt numiți de primari! Dacă nu ai coloratura politică corespunzătoare, nu ai nici o șansă! În orașul meu a ajuns primar un profesor de sport, din partea PSD. În două luni, cu o mică excepție datorată implicării politice, toți directorii plini sau adjuncți erau profesorii de sport pe care noul primar s-a bazat în alegeri! Prin urmare, la noi nu ar merge selecția pe bază de competență, examenele pentru directorat fiind doar niște simulacre! Inspectoratele, la rândul lor, sunt colorate politic. Mai departe, spui că nu salariul este important, ci motivația și implicarea! Sunt de acord, fiind profesor, te poți mulțumi cu puțin! Dar când vezi în jurul tău copiii pe care i-ai ajutat să se ridice (asta fiind meseria noastră!) având salarii de două-trei ori mai mari și compătimindu-te, nu te simți deloc bine! Doar că mie îmi place să fiu profesor și sunt mulțumit cu banii puțini pe care-i primesc, după o viață de perfecționări, grade, masterate, cursuri postuniversitare sau de specializare. Dar alții, cei buni, nu rezistă și pleacă. Rămân, așadar, unii mai puțin pregătiți, care au probleme de adaptare în altă parte, sau cei care au o situație materială bună și vin la școală doar pentru a nu sta acasă! Evident, interesul lor vizavi de educarea copiilor este mic… Clasele sunt suprapopulate, greu de lucrat și imposibil de urmărit un elev în dezvoltarea sa. Nu există cataloage electronice, nu există acces la Internet a profesorilor, nu există o strategie clară de orientare profesională a copiilor sau de descoperire și dezvoltare a aptitudinilor. Dar există birocrație, munți de hârtii, o politică statistică birocratică imprimată de inspectorate și ministere de urmărire a situațiilor școlare, a absențelor, a nivelului de pregătire etc. Măsurile de remediere sunt doar pe hârtie, uneori aberante, încercând mereu să faci dintr-un analfabet un participant la olimpiade! Evident, profesorii cu elevi selecționați vor avea rezultate deosebite, vor primi lauri și salarii de merit! Profesorul care învață un elev să scrie în clasa a cincea este blamat pentru că media elevului a ajuns doar la șase! La liceu vin destui elevi pe care mai întâi trebuie să-i înveți la ce se folosește apa și săpunul și apoi noțiunile științifice! Lucru care nu poate fi comparat cu situația din Japonia! Instrumente, laboratoare performante? Nu sunt bani, acesta este laitmotivul! Pentru că una este 3% din PIB-ul Japoniei și alta 4 % dintr-al României! Toalete moderne? Elevii ce vin de prin cătune nu știu nici măcar la ce e bună hârtia igienică! Un profesor lucrează doar 4-5 ore pe zi? Adică nu se pregătește pentru a doua zi materialele de lucru, teste, chestionare, extrase etc.? Nu corectează temele elevilor, testele, nu face evaluarea lor, nu le explică elevilor ce și unde mai trebuie să lucreze? Aici chiar nu sunt de acord! În orașul în care mă aflu, profesorii chiar sunt serioși și muncesc! Poate nu opt ore pe zi, dar cu siguranță 6-7 ore! Și lucrul cu copiii nu este ușor! Iar vacanțele elevilor nu înseamnă și concediul profesorilor – o altă legendă vehiculată de mulți neștiutori! Ar mai fi încă multe de analizat și discutat, dar mă opresc aici! Și, repet, românii nu au nimic din mentalitatea japoneză. Să căutăm ceva mai bun în zona de mentalitate balcanică. Poate Croația, Slovenia, nu știu exact…

      • Va multumesc pentru raspuns,
        Chiar daca mentalitatile noastre sunt diferite, avem ce invata de la ei si cred ca nu trebuie sa copiem totul, dar putem sa decidem sa copiem un lucru, unul singur si sa o facem bine. Asta ar fi progres. Japonezii s-au inspirat din invatamantul olandez si german si au exportat sistemul lor in tari cucerite. Korea de Sud, de exemplu.

      • Adica profesorii de sport nu au voie sa ocupe functii,nu? Care ar fi argumentele?

        • In Japonia directorii de scoala sunt toti, fosti profesori. Nu fac parte din partide politice, fiind functionari publici si ajung directori dupa ce in mijlocul carierei sunt propulsati in partea administrativa a invatamantului. Astfel trebuie sa fie intai cam 6 ani directori de studii, apoi inca 6 ani directori adjuncti si, ultimii 6 ani sau mai multi ani, directori plini. Intotdeauna la o alta scoala. Uneori se poate sa se reintoarca director plin dupa stagii de ani de zile in inspectoratele prefecturale de unde au coordonat deja invatamantul si i-au asigurat calitatea omogena in toata prefectura (judetul). Nimeni nu ajunge director asa peste noapte.

    3. Florin, ai sintetizat f bine problemele din sistemul educational romanesc. Din pacate, paralela ta nu face referire la sindicatele din invatamintul japonez
      Ce rol au ele? Cum se implica in activitatea scolilor. Si mai e un aspect: banuiesc ca in sistemul de invatamint japonez directorii de unitati scolare nu sunt numiti pe apartenenta politica. Sunt doua aspecte care stau la baza antireformei din Romania. Sigur mai sunt si alte aspecte pe care ar trebui sa le analizam: slaba pregatire a profilor, demotivarea si lenea lor enorma, pregatire in evaluarea elevilor care tinde spre 0 etc.

      • Am uitat de sindicate pentru ca rolul lor este mult diferit de ceea ce vedem in Europa, nu doar in Romania. Guvernele prefecturale se intalnesc cu sindicatele pentru a discuta conditiile de munca si/sau cresterile salariale, insa negocierile sunt pur formale. Salariile in Japonia cresc constant, cu vechimea, nivelul celui de-al 13-lea si al 14-lea salariu sunt diferite in functie de prefectura. Am impresia ca profesorii nu pot face greva, fiind servitori publici, dar s-ar putea sa ma insel. Oricum nu am auzit niciodata de greva profesorilor. Cotizatia de sindicat se plateste si este folosita pentru a finanta o parte din venitul celor care sunt in concediu de maternitate (statul nu plateste tot sau plateste doar daca salariatul se intoarce la munca, in momentul in care se intoarce la munca) sau vacante mai ieftine in hoteluri agreate. Sindicatele mai negociaza si conditii avantajoase pentru asigurarile de viata sau pensii suplimentare.

    4. Felicitari pentru articol. Este foarte adevarat si trist in acelasi timp, pentru noi ca popor.Am avut placerea sa vizitez Japonia ( pacat ca numai atat !) si cunosc foarte bine diferentele.Eu locuiesc in Asia de 8 ani ( China , Vietnam . .) si vad in primul rand interesul general pe care il dau asiaticii educatiei ( acei 5 -6 ani „de acasa” ) cat si scolii. Chiar daca sunt mai saraci ca noi ( vezi Vietnamul) dau o mare importanta educatiei tinerei generatii. Sunt constieni ca numai prin munca si studiu serios se poate avansa.Japonezii, au dus aceasta problema pana aproape de perfectiune, ca mai tot ce ii intereseaza.Nu mult si prost ci putin si bun. Lor insa le lipseste ceva : nepotismul , pilele si relatiile !

    5. Cine-i dă dreptate fascistului Bostan indiferent în ce interpretare nu poate fi şi el decât un alt fascist social . Punct.

      • V-am aprobat comentariul tocmai pentru ca sunt un fascist social si ma revolta inegalitatea la care sunt supusi copiii de la tara din acelasi motiv. Mai cititi o data, o sugestie.

    6. Eu am inceput gimnaziul dupa 2000 si pot sa zic ca si la mine tot la fel, profesoara de muzica ma punea sa tac si doar sa mimez, desigur nu a adus niciun instrument decat o orga o singura data si niciun profesor de desen nici nu a incercat cat de cat sa te invete sa desenezi etc.

      Am mai auzit ca in Japonia se lucreaza uneori mult peste program si nu cred ca este vorba numai de bani. Acolo daca iti faci slujba cum trebuie, este si respectata de ceilalti. Elevii nu ii iau peste picior pe profesori cum se intampla la noi. Din clasa 1 li se contruieste caracterul si respectul fata ce ceilalti, disciplina si perseverenta. Nu cred ca vreun profesor din Japonia ar vrea sa predea intr-un liceu de la noi, in special in unitatile de invatamant mai slabe, unde elevii injura profesorii, ii batjocoresc sau ii iau la bataie.

      http://members.tripod.com/h_javora/jed6.htm#eptp

      Two important assumptions underlie much of Japanese elementary and secondary education practices. One is that virtually all children have the ability to learn well and to master the regular school curriculum. The second is that certain habits and characteristics, such as diligence and attention to detail, can be taught. The premise is that all children have equal potential. Differences in student achievement are thought to result largely from the level of effort, perseverance, and self-discipline, not from differences in individual ability. Hence, students in elementary schools are not grouped according to ability.

    7. Nu cred ca am inteles exact ceea ce vreti sa spuneti insa imi pare bine sa aud ca sunt si exceptii care confirma regula. Din ceea ce spuneti, fratele dvs a cumparat cu banii lui instrumentele pe care le foloseste la clasa. Asta pentru ca scoala nu pune la dispozitie nimic si nu exista o strategie clara de a-i invata pe copii in anul unu, un instrument, in anul doi, altul, samd. Pentru fiecare profesor exceptional exista altii 300 absolut mediocri si sistemul este conceput pentru a incuraja mediocritatea.
      Afirmatia mea corecta este ca orice copil japonez pe clasa a 8-a poate citi o partitura. O afirmatie similara despre romani nu e valabila.
      Si asta nu doar la muzica.
      Nu ma incalzeste ca avem olimpici la matematica daca jumatate din copiii de pe clasa a 8-a au probleme cu tabla inmultirii.
      Si referitor la calitate, este o placere in Japonia sa urmaresti cum fetele de-a 7-a de la o scoala oarecare, au ora de fotbal si joaca respectand regulile unei echipe profesioniste, cu fundasi, mijlocasi si atacanti, toate pe locurile lor, cu pase precise, atacanti tinuti la faze de atac sau fixe, pressing si goluri spectaculoase. Asta in timp ce la noi, la majoritatea scolilor, inclusiv cu echipe de baieti e greu sa vezi un joc frumos si curgator si unde nu e inghesuie toti unde e mingea.
      Linistiti-va, nu numai la educatie muzicala suntem zero – aici nu conteaza exceptiile de la regula, conteaza marea masa – ci si in alte domenii suntem zero.

    8. Pentru persoana care a scris articolul: Invata sa scri si sa lasi un mesaj in romaneste, nu toti profesorii de educatie muzicala fac acelasi lucru… din pacate asta nu o sa apara…Fratele meu este profesor de muzica, numele lui este Paraschiv Nelutu( Ioan) Nelutu l-a avut professor pe Ms. Desideriu, profesor de clarinet/taragot si saxofon facand si ore suplimentare. A terminat liceul la Marsa, full time plus s-a dus la facultatea de muzica-zi in Mures ca si full time student cand deja era casatorit si cu copii la liceu. Si-a luat diploma. In afara de clasele pe care trebuia sa le faca in scoala…., el si-a cumparat equipament pentru all the news, classes, copii, etc si fiecare copil se bucura de ora de muzica …pentru ca practica….. Ti se rupe inima cand vezi ca sunt personae care ajung pe tarmuri mai inalte decat altii si asta nu conteaza…. 🙁

      • Sa scrii, aceasta este varianta corecta pe care ar fi trebuit sa o inveti in clasa a IV a.

    Comments are closed.