Ultimele zile ne-au adus din nou in fata ochilor razboiul stangii pentru un invatamant gratuit… Pentru ca asta este singura contributie a stangii romanesti la reforma invatamantului: cererile salariale! In afara de asta ei nu vad nimic.
Buun, ultima data cand am verificat, in Romania mai era libertate de exprimare, deci respectivii pot sa spuna, insa personal as prefera sa ascult idei coerente, solutii la problemele actuale, proiecte, insa in cazul protestelor de mai sus se impun niste clarificari absolut necesare.
In primul si in primul rand, declaratiile ministului Bostan au fost date ca raspuns la o intrebare si au devenit virulente dupa ce au fost scoase din context. Pentru acuratete dl. Bostan a spus: „Unii profesori pur si simplu isi bat joc de meseria lor si spun ca au salarii mici. Domnule, mergi acasa, da-ti demisia! Dar nu sa iti bati joc de viitorul copilului. Justificarea ca am salariu mic e o imbecilitate. Am salariu mic, imi dau demisia, ma apuc de alta munca, daca nu imi place meseria asta. (…)
Daca fiecare parinte ar plati 100 de lei pe luna, nu mult, ceva simbolic, dar sa simta ca nu e gratis. Mentalitatea comunista a fost asa: sa primesc gratis educatie. (…) La noi, in mentalul colectiv, a intrat prea adanc gratuitatea. Atunci nimeni nu mai intelege cum functioneaza statul de fapt. (…) Spunem tot timpul ‘sa se dea’. Nu avem in partea cealalta ‘de unde’. Parerea mea este ca e o reminiscenta a celor 50 de ani de comunism„.
Dupa nici o zi a revenit si a nuantat „Am afirmat, raspunzand la o intrebare din sala, ca profesorii au salarii mici si ca raspunsul la aceasta problema este crearea unei piete competitive a invatamantului. Sunt criticat pentru ca am spus ca la buget nu sunt suficienti bani pentru a creste salariile tuturor profesorilor, desi cifrele arata ca ne apropiem de un deficit de 3%, iar o depasire a acestuia nu este o solutie”.
In fond, interventia lui viza un sistem care sa permita profesorilor performanti sa fie mai bine platiti, dar din pacate nu s-a putut ajunge la dialog, printre toate strigatele indignate si posedate aiurea, ridicol, care nu au tinut cont ca de 26 de ani incoace stigate similare au acutizat o problema invatamantului, in loc sa o amelioreze.
Pentru a intelege asta trebuie sa facem apel la realitate.
- In Romania invatamantul este gratuit. Intotdeauna a fost. Sau semigratuit, pentru ca parintii contribuie cu rechizite, fonduri ale clasei, fonduri de reparatii, bani pentru excursii, etc.
- Romania are o rata a abandonului scolar de 19%! Pe intelesul tuturor, dintr-o suta de copii inscrisi in clasa intai, 19 nu termina liceul. Cifra de sus nu ii include pe copiii care nici macar nu sunt inscrisi la scoala.
- Conform testelor PISA aflam ca din cei 81 de copii din cei 100 initiali, care ajung sa termine liceul, 40 nu pot intelege un simplu text dintr-un ziar oarecare. Adica il citesc si habar nu au de ce scrie. Romania este pe locul 50 intestele PISA la lectura, Japonia pe locul 4!
- Romania aloca 4,3% din buget pentru educatie, Japonia aloca 3,5%!
Acestea fiind spuse, va invit sa intelegeti ca maretele performante ale invatamantului romanesc nu se afla intr-o corelatie directa cu miticele „salarii mici” ale profesorilor! „Salariu mic” nu este egal cu „performanta scazuta” si nu o sa fie niciodata egal.
Problema este alta: invatamantul romanesc, ca sistem, este defect! Acest enunt se completeaza cu observatia de mai sus, cu concluzia ca „salariile mai mari nu vor repara acest sistem defect”.
Ca sa intelegeti de ce acest sistem este defect, trebuie sa apelam la cateva exemple din alte sisteme educationale, cu care sa ne comparam.
Ieri copiii mei au participat la concertul de vara, prilej de reflectie, pentru mine, asupra calitatii invatamantului din Romania. Copiii mei sunt in prezent in clasa a treia si a patra in invatamantul japonez. Din clasa intai invata sa cante la o armonica cu clape (doua octave de pian) iar din clasa a treia, la recorder, un fel de fluier. Pana vor termina liceul si ei, ca si toti ceilalti japonezi, vor putea sa cante la cel putin un instrument, sa citeasca partituri, sa poata urmari o bucata muzicala complexa pe partitura si toate astea fara nici o ora de pian sau vioara sau chitara, in particular.
Cand spun „toti ceilalti japonezi” ma refer chiar la toti, pentru ca in Japonia, educatia, fie ea si cea muzicala, este la fel, indiferent daca scoala ta este intr-un sat din spatele muntelui si are 3 elevi, sau o scoala aflata intr-un district influent al Tokyo.
Spun asta gandindu-ma la „educatia muzicala” de care am „beneficiat” la scoala, in Romania comunista!
Am intrat la scoala in 1982 si am absolvit in 1990. Nu stiu sa cant. La cor profesoara ma punea sa tac, adica sa mimez cu gura cantecele fara sa scot un sunet! Invatamantul gratuit m-a invatat sa fac playback! Nu stiu sa citesc partituri, nu pot urmari nici macar o bucata muzicala usoara pe partitura. La scoala nu am atins nici macar un instrument si cantecele pe care colegii mei le cantau erau absolut cretine! Educatia muzicala in Romania este ZERO! Competenta celor mai multi profesori de muzica este ZERO, baza materiala este ZERO!
Intre timp nu cred ca s-au schimbat multe. Locuind langa o scoala „de lux” din Sectorul 1 si auzind serbarea lor de sfarsit de scoala am constatat ca au disparut doar cantecele cu Ceausescu si partidul. Restul cretinatatilor cu care sunt chinuiti copiii romani au ramas aceleasi!
Si acelasi lucri ramane valabil si la educatia artistica (copiii japonezi invata cum sa picteze sa deseneze, in mod concret, la noi, daca nu ai talent, dar ai profesori incompetenti, desenezi copaci si case triunghiulare pana pe clasa a 8-a), la sport, matematica, etc.
Credeti ca asta are de-a face cu salariile mici?
Eu nu cred. Nu cred pentru ca am avut privilegiul sa predau ani de zile in sistemul public din Japonia, in Tokyo, Prefecturile Chiba Yokohama si Saitama. Am intrat in sute de scoli si am predat de la clasa intai la clasa a 12-a si ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost gradul de omogenitate din toate aceste scoli in care am avut onoarea sa intru.
Omogenitatea nu era doar aparenta, vazuta doar in baza materiala (gaseai aceleasi materiale, aceleasi facilitati peste tot) in hainele copiilor (clasele 1-6 nu au uniforme, dar papucii de interior sunt standard pentru toti copiii din Japonia, clasele 7-12 au uniforme si poarta acelasi tip de pantofi si aceleasi ghiozdane. Chiar si bicicletele cu care vin la scoala se conformeaza unui tip aprobat de Inspectoratele Scolare), ci si in nivelul general al claselor.
Oare nu e ciudat pentru voi sa aflati ca orice copil de la o scoala de la tara poate sa stea cu brio in orice clasa dintr-un oras mare si sa nu se faca de ras? A, credeti ca si la noi este valabila chestia asta? Ups, nu, nu e valabila, nu e asa? Dar profesorul de la tara, are salariul la fel de mare ca ala de la oras, la aceeasi vechime, cu acelasi grad? Il are! Atunci de ce in Japonia se poate si la noi nu?
Pentru ca invatamantul din Japonia are criterii de performanta! Da, aceleasi criterii de care vorbea ministrul Bostan!
Ca sa intelegeti despre ce e vorba, uite cateva diferente notabile fata de invatamantul nostru:
- Profesorii in Japonia nu se titularizeaza intr-o scoala. Sunt angajati de Inspectoratele Scolare Prefecturale si la inceputul carierei schimba in fiecare an scoala. Dupa aceea ajung sa schimbe scoala la 2 ani, la 3 ani, la 4 ani, la 5 ani si, hat, inainte de pensie, la 6 ani. Cu alte cuvinte, un/o incompeten/a nu poate nenoroci ca la noi generatie, dupa generatie, dupa generatie! Nu exista scoli care an de an au promovabilitate zero, nu au copii condamnati din start la o viata fara realizari doar ca s-au nascut intr-o zona fara o scoala buna! Si daca esti incompetent, tot mutandu-te, te vad ca esti incompetent. In prima instanta te trimit la recalificare, apoi nu te mai lasa sa predai, iti dau sarcini administrative si, daca nu si nu, pa si pusi, alegi o alta cariera! Cum era aia cu „apa care circula nu se impute?” Ati auzit de frica unor parinti de la tara cand spun ca spera ca copiii lor nu vor ajunge in clasa „la aia”? Care „aia” este o incompetenta care a nenorocit deja generatii intregi?
- Scoala elementara tine 6 ani. In 6 ani copiii au 6 invatatori diferiti! In caz ca unul este incompetent/a raul pe care il poate produce este foarte mic.
- Copiii din toti anii de invatamant primesc teste semestrale din partea inspecoratelor scolare. Testele se numesc „Testul stabilirii adevaratului nivel” si nu, nu exista pregatire speciala pentru acest test. In urma testarii rezultatele se expun in grafice si in curbe ale lui Gauss. Orice clasa sau scoala care iese in evidenta prin rezultate negative este declarata clasa/scoala problema si personalul este dublat sau inlocuit urmariundu-se nivelarea in sus a performantelor scolare.
- Directorii scolii sunt impusi de inspectorat si schimbati la fiecare 3 ani. Directorii buni sunt trimisi la scoli mai slabe, cei slabi nu strica in 3 ani o scoala buna. Mai sunt in scoli directori adjuncti, care ajuta la implementarea politicilor de eudcatie nationala si directori de studii care urmaresc performantele fiecarui profesor in parte si stabilesc manualele folosite si programa scolara.
- Cea mai mica scoala din Japonia are un elev (UNU). Are director, director de studii, diriginte, profesor de muzica, profesor de arta si profesor de sport. De ce? Pentru ca si in Japonia invatamantul elementar este un drept fundamental si acel copil nascut intr-un sat cu o demografie scazuta are dreptul fundamental de a studia in aceleasi (subliniez ACELEASI) conditii ca un copil nascut intr-un bogat district din Tokyo!
- Locul unde te nasti si locuiesti stabileste la ce scoala elementara si generala mergi! Daca nu vrei sa mergi la scoala de langa tine NU ai dreptul de a merge la o alta scoala publica pentru ca asa vor banii lu taticu’ tau! Daca iti pute ai ocazia de a te muta efectiv – parintii trebuie sa inchirieze sau sa cumpere un apartament, o casa in zona scolii pe care vrei sa o frecventezi, sau poti alege sa mergi la o scoala privata. Nu-i asa ca nu stiti pe nimeni, dar pe nimeni cu viziuni comuniste, sau de stanga din Romania, care sa fi incercat sa isi dea copiii la o scoala elementara mai buna? hahahaha
Si acum imi veti spune ca iarasi e o chestie de bani, de salarii!
NU, nu este, pentru ca scolile publice in Japonia sunt finantate de la bugetele locale, judetene! Statul stabileste cadrul general, traseaza regulile si lasa comunitatile sa se descurce. Doar acolo unde comunitatea nu poate sustine o scoala, statul intervine si plateste pentru tot, inclusiv pentru piscina din curtea scolii- uitasem sa spun, scolile elementare trebuie sa aiba piscina pentru ca inotul este un sport aflat in programa scolara!
Pe mine nu m-ar deranja ca orase bogate ca Bucuresti, Cluj, Sibiu, etc sa plateasca salariile profesorilor. Pe voi? Nu m-ar deranja ca banii ramasi la bugetul invatamantului sa fie investiti in sate, acolo unde se produce abandonul scolar. Pe voi?
Si spuneti acum, ce e mai comunist, ca idee, salarii mari si la fel pentru toata lumea sau posibilitatea ca toti (subliniat, TOTI) copiii sa beneficieze de aceleasi (subliniez, ACELEASI) conditii la scoala?
Tot agitand mema cu salariile si tot lamentandu-va cu „subfinantarea” nu observati ca invatamantul nostru are mai multe viteze, are scoli bune, ca in Shanghai sau Pekin si scoli de tara, ca cele din China de la tara? Ca este profund inegal? Ca in scolile cu copii din familii bogate profesorii ii lasa sa isi bata joc de mancarea pe care o primesc in pauza de 10? Despre ce vorbim?
In acest sens invatamantul romanesc este profund comunist! Pentru ca este inegal! Pentru ca a fost inegal, pentru ca un invatamant de calitate nu este o problema de resurse cat o problema de management. Si efort!
Si asta unora le pute! Recunoasteti sincer!
Un educator/invatator in Romania sta la scoala 4-5 ore! La 12 e liber! Poate da meditatii, sau sa isi ia un al doilea job.
In Japonia un profesor la scoala elementara vine la serviciu la 6:30- 7:00 si la 21:00 e inca in scoala! Copiii au ore de la 8:30 (aproximativ, in umele scoli incepe poate mai devreme sau mai tarziu cu 15-20 de minute) pana pe la 15:30. Cand nu pleaca acasa, pentru ca au doua ore de activitati de club (de la diverse sporturi, la gatit sau lucru manual), apoi inca doua ore pana pe la 7:30 pentru teme sau joaca. La cererea parintilor care lucreaza, copiii sunt supravegheati la scoala pana la orele 19:30! Dupa aceea pana pe la 21:00 profesorii mai au timp sa scrie rapoarte sau sa pregateasca lectiile din ziua urmatoare, teste, etc.
Este si o mica-mare diferenta! In Japonia profesorii au un birou in cancelarie unde lucreaza ca un angajat intr-o corporatie. Au un PC conectat la reteaua scolara si care poate fi accesat de la orice terminal, au acces la imprimante si copiatoare, nu ca la noi, unde directorii din scoli fura toate aceste fonduri si profesorii isi scot materiale la imprimanta pe banii lor.
In Japonia profesorilor le este interzis sa dea meditatii, nu pot preda langa casa, ca sa nu se intalneasca cu copiii lor la supermarket sau in alte circumstante care sa le scada prestigiul (in cinema sau la video store), nu pot avea un al doilea job. Si daca sunt vreodata arestati, nu condamnati, isi pierd serviciul automat, din exact aceeasi zi!
La un salariu de 2000 de euro japonezii lucreaza 14 ore pe zi (stiu, pentru comunisti este de neconceput, ilegal, sclavagist, sunt exploatati, vai de capul lor, nu vrem asa exemple), dar Japonia este pe locul 4 in testele PISA (nu 50 ca Romania) si majoritatea liceenilor japonezi inteleg un text din ziar. A, si abandonul scolar e zero.
Si in Japonia uniformele costa si masa calda de la scoala costa, insa exista modalitati de a-i ajuta pe cei care nu pot plati. Daca un copil nu poate plati el nu inseamna ca nu mananca. Plateste pentru el primaria, daca scoala nu gaseste alti sponsori. La fel cu hainele, exista un sistem care nu jigneste pe nimeni de reciclare a hainelor si multi apeleaza la el nu din motive de saracie ci si din motive ecologice.
Exista insa copii care nu vor sa mearga la scoala si pace, ca au fost sicanati sau batuti de alti copii. Pentru ei comunitatile locale platesc centrul de zi pentru minori unde oile negre se aduna si fiecare face ce vrea, dar supravegheat de psihologi si pedagogi care mai baga si cate un manual din cand in cand sub ochii acestor copii, sub alta forma, de joc, poate, asa ca in final si ei, cand sunt testati, sunt alfabetizati si dovedesc un nivel bun de aprofundare a conostintelor esentiale, fara sa fi mers o zi la scoala. Prezenta la centrul de zi este obligatorie pentru cei care refuza sa mearga la scoala. Daca un copil nu se duce nici la centrul de zi atunci parintii raspund penal si/sau sunt decazuti din drepturi si copilul institutionalizat.
Pentru mine egalitarismul asta japonez, macdonalizarea sistemului de invatamant, cu alte cuvinte, este exemplul despre cum putem sa imbunatatim sistemul nostru rupt si defect, despre cum putem sa incepem sa ne ridicam de pe fundul prapastiei.
Cantand litania cu salariile nu ajungem nicaieri. Educatia in Romania este plina de incompetenti, de doctori facuti la apelul de seara, de analfabeti la catedra. De rude!
Si sunt si profesorii exceptionali, oamenii care sfintesc locul, insa ei sunt exceptia de la regula, nu regula. Si noi, aproband acest sistem incurajam aceasta loterie prin care un copil poate sa ajunga pe mana unui educator genial sau pe mana unuia care ii va distruge viitorul…
Acum va las sa va delectati cu peisaje din scolile de la tara, nu de la scolile din afara si sa va ganditi serios ca reforma s-ar putea face nu doar cu salarii ci si cu ceva in plus: cinste, onoare, munca, meritocratie!
A, am spus meritocratie? Nu trebuia, pentru ca nu am auzit sanga sa protesteze sau sa faca ceva impotriva tutoror plagiatorilor si analfabetilor de la catedra!
Ca tot va minunati la frumusetea asta de toaleta, aflati ca in Japonia fiecare an scolar are toaletele lui, adica clasa 1, toalete de clasa 1, si tot asa. Si copiii le spala, face parte din educatia lor de a le folosi curat si de a respecta oamenii care fac muncile de jos din societate.
Ups, ma scuzati, aici trebuia sa infieram capitalistii care au redus postul omului muncii, femeia de serviciu si ii pun pe bietii copii sa spele weceuri…
(Fotografii proaspete din secolul 21, multumesc Avrigul Azi pentru ele)
PS. Am editat acest articol la sugestia cititorilor lezati de limbajul prea dur
PS2. Ma intreaba retoric un cititor (pe facebook) daca stiu cum arata o unitate scolara de unde s-au sifonat 32 de milioane de euro pe proiect BEI. Raspund aici ca din pacate imi pot imagina. QED, nu vorba de resurse, e vorba de oameni.
