Eroi pe care românii trebuie să-i știe: azi, Terry Fox!

În numele lui s-au strîns pentru cercetare în domeniul cancerului peste o jumătate de miliard de euro!

A murit la 22 de ani, în Canada. Se numea Terrance Stanley Fox. Pentru prieteni Terry Fox. În numele lui s-au strîns pînă acum peste o jumătate de miliard de euro destinați cercetării în domeniul cancerului!

”Se întîmplă foarte rar în viața unei națiuni ca spiritul unei singure persoane să unească toți oamenii, atît în celebrarea vieții lui, cît și în doliul prilejuit de a sa moarte… Nimeni nu crede despre el că a fost bătut de soartă, ba dimpotrivă, ni-l vom aduce cu toții aminte ca pe cel care ne-a inspirat cu exemplul lui de triumf al spiritului uman asupra adversității!”, a spus Trudeau despre moartea sa, în Parlamentul de la Ottawa.

Era 1977 cînd, din cauza durerilor la genunchiul drept, Terry a ajuns la spital. Avea cancer osos, avea să afle și, pentru a supraviețui, trebuia să accepte să i se taie piciorul. La 19 ani. Șansele de supraviețuire după amputare și după chimioterapie erau în 1977 de 50%**. Cu cîțiva ani înainte erau de doar 15% și doctorii erau optimiști în privința lui. L-au amputat la cîțiva centimetri de șold. La trei săptămîni de la internare Terry se întorcea deja acasă cu un picior artificial și toate speranțele din lume.

Adolescentul fusese impresionat de avansul medicinei și saltul în speranța de viață a bolnavilor de cancer și credea sincer că, dacă omenirea s-ar fi concentrat și și-ar fi alocat toate resursele pentru tratarea cancerului cu 20 de ani înainte, piciorul lui ar fi putut fi salvat.

Zîmbetele pline de speranță ale pacienților dar și figurile celor pe care boala era pe cale să îi răpună și care pierduseră totul, l-au impresionat. S-a gîndit că trebuie să strîngă bani pentru cercetare în domeniul cancerului și singura modalitate prin care putea să o facă era forța exemplului.

S-a pregătit 14 luni. Nu era ușor să alerge cu piciorul artificial. Chingile i se desfăceau la fiecare pas, trebuia să se oprească să îl ajusteze. După 20 de minute în primele zile era leoarcă de sudoare. Dar a continuat. Și-a schimbat piciorul. L-a ajustat.

A alergat mai întîi într-un maraton de 27,35km pe care l-a terminat ultimul. Era singurul amputat din cursă și a ajuns cu 10 minute în urma ultimului concurent. Dar toți l-au aplaudat plîngînd! Și numele lui a ajuns atît de cunoscut încît în 1980, pe 12 aprilie, a anunțat că începe imposibilul: va alerga de la Atlantic la Pacific, traversând a doua cea mai largă țară din lume!

Și-a umplut două sticle cu apă din Atlantic. Una dorea să o țină ca amintire, cealaltă dorea să o verse în Pacific. Și a pornit să alerge. Zilnic cîte 42 de kilometri.

1 milion de dolari, dorea să strîngă pentru cercetare. La vremea respectivă era o nebunie să crezi că poți reuși așa ceva. Bine, era o nebunie să crezi că, fără un picior, vei putea alerga 8000 de km. Dar Terry avea 21 de ani și cînd ai 21 de ani inima e cea care decide ce este nebunie și ce nu, nu creierul.

Cursa a început cu dezamăgire după dezamăgire. Trecea prin orășele unde oamenii nu auziseră de el și care nu se grăbeau să doneze. Ba unii îl întîmpinau și rece. Totuși a continuat. Și vestea că există cineva amputat din șold care aleargă pentru a strînge bani pentru cercetare a ajuns înaintea lui în alte orășele mai primitoare. Și oamenii au început să doneze. A primit cecuri de 10 mii de dolari în unele locuri. În 22 iunie 1980 avea deja 200 de mii de dolari strînși și intra în Montreal.

Cu probleme. Mulți șoferi îl aruncau efectiv în tufișuri, așa de aproape conduceau pe lîngă el iar unde se oprea lumea vorbea franceză. Proprietarul Four Seasons Hotels, Dl Sharp, a auzit pe Terry tocmai atunci. Pierduse și el un fiu, cu doi ani în urmă, răpus de cancer, așa că s-a angajat să îi ofere cazare de-a lungul drumului și să doneze 2 dolari pentru fiecare milă parcursă de Terry și a convins peste 1000 de parteneri de afaceri să facă la fel.

Deja era la știrile TV în fiecare seară. Oamenii îl aplaudau pe traseu și îl așteptau cu cecuri grase, fanfare și covoare roșii. Și Terry s-a gîndit că este puțin 1 milion de dolari și a spus că vrea să strîngă pentru cercetare 10! Apoi, văzînd că se vor strînge cu siguranță 10 milioane s-a răzgîndit și a spus că țelul lui este să strîngă 24 de milioane de dolari, unul pentru fiecare cetățean al Canadei.

Și a continuat să alerge 42 de km pe zi. Pînă în septembrie, 1, 1980 când s-a oprit. A simțit o durere puternică în piept și a rămas fără suflu. A continuat să alerge aproape 2 kilometri, în aplauzele oamenilor care îl încurajau fără să-i cunoască noua dramă, dar s-a prăbușit. Dus la spital avea să afle că osteosarcoma recidivase și că, de data aceasta, cancerul i-a ajuns la plămîni.

Din spital a continuat să strîngă bani pentru cercetare iar la moartea sa survenită în 28 iunie 1981, se strînseseră deja peste 23 de milioane de dolari.

Terry a alergat pentru noi 143 de zile, 5373 de km. Canadienii nu l-au uitat****. Au făcut din el un erou național: statui, străzi, clădiri, școli care-i poartă numele sunt peste tot în Canada.

Mai mult decît atît, an de an, pe 1 septembrie, în peste 65 de țări din lume, Canada organizează curse ”Terry Run” pentru a strînge fonduri pentru cercetarea în domeniul cancerului. În ianuarie 2018 se strînseseră deja peste 750 de milioane de dolari*!

La noi în România cursa Terry Run este organizată de Ambasada Canadei în colaborare cu American International School of Bucharest. Cursa are loc în Pădurea Băneasa. Pînă anul trecut în numele lui Terry, cursa de la București a strîns și donat Institutului de Oncologie din Cluj peste 165 de mii de euro!

*Sumele de mai sus sunt în dolari canadieni. Pentru cei curioși aflați că în numele lui Terry s-au strîns pentru cercetare on domeniul cancerului o jumătate de miliard de euro!

**Din 1981 și pînă în prezent rata de supraviețuire calculată la 5 ani de la depistarea cancerului a ajuns la 80% la copii și adolescenți și la 70% la adulți. Cu siguranță că o bună parte din cei salvați au fost salvați și datorită eforturilor lui Terry Fox.

***Există și un film cu numele lui, îl puteți vedea gratis pe You Tube. Poate vă inspiră. Ca popor suntem acum foarte jos, atît de jos de parcă am fi un pacient diagnosticat cu cancer. Avem nevoie să fim tari, să ne ridicăm, să ne curățăm tumorile și să mergem înainte. Spiritul nostru trebuie să înfrângă toate adversitățile!

****RIP, Terry Fox! Bravo Canada! Hai România!