Am fost atenționat că CS nu ar fi substanță toxică de luptă (STL), ci ar fi, doar așa, un fel de gin tonic mai tare.
E bine să clarificăm termenii. În militărie, STL e o listă închisă de substanțe potențial letale sau, în doze subletale, invalidante permanent sau vremelnic.
Dar ăla e un adevăr juridic. Adică, adevărul ștampilat și certificat. Adevărul juridic e doar o submulțime a adevărului obiectiv.
Cum răspunde CS la întrebările: „este de luptă?” și „are toxicitate?”. Este de luptă pentru că cineva se luptă cu altcineva. Are toxicitate, deoarece ați simțit-o.
Așadar, e STL.
Încerc să arăt și care ar fi mecanismele posibile prin care își manifestă toxicitatea, pornind de la structura chimică.
În primul rînd, CS este un di-nitril. Nitril e totuna cu cian(ură). Cum ar veni, este o di-cianură. STL din lista închisă includ și dicianul (nitrilul acidului oxalic). Fie și numai pentru partea nitrilică, CS este rudă bună cu STL dician. Singura deosebire e starea de agregare. Dicianul este gazos, în timp ce CS este solid.
În al doilea rînd, di-nitrilul acidului malonic, partea activă din CS, este cel puțin la fel de instabil ca dicianul din seria de STL neurotoxicele calificate. În corp nu pătrunde neapărat ca cianură*, ci, în contact cu apa, dă un acid dicarboxilic** (acid malonic substituit) asemănător cu acidul tartric din vin.
Acuma, partea clor-benzilică din CS, prin efectul inductiv al clorului, mediat de dublele legături conjugate din nucleul aromatic, face ca acidul dicarboxilic rezultat să fie mult mai tare ca acidul malonic. Usturimea e dată practic de aciditate.
Pînă aici am enunțat teoria care stă la baza folosirii CS la dispersarea mulțimilor.
De aici în jos vine partea toxicologică practică, mult mai complicată.
1) Nitrilii hidrolizează în apă, dar nu dau direct acizi carboxilici, ci trec prin etape intermediare, cu produși intermediari, cum ar fi imidele și amidele. Imidele au și ele toxicitatea lor. Ba, ținînd seama că avem cinci atomi în partea hidrolizabilă, ei pot forma repede heterocicluri (lactame, lactone și imide ciclice etc) de 5 sau 6 atomi. Heterocicli mult mai stabili termodinamic, cu propensiunea mai mică în a hidroliza mai departe în acizi carboxilici. Ceea ce face ca, pe mucoase mai puțin umede, intermediarii toxici (unii, hidrosolubili) să se acumuleze și să facă stricăciuni mai mari dincolo de ele, adică, în țesuturile interne în care includem și țesutul nervos.
Fiind vorba de reacții consecutive, cu viteze diferite, producătorii au prevăzut o soluție de frînare a reacției intermediare, prin microîncapsularea particulelor de CS în uleiuri siliconice, spre a reduce acumularea produșilor intermediari de hidroliză. Nu știm dacă jăndarii români au folosit CS microîncapsulat.
2) Partea aromatică (clorbenzilidenul) seamănă mai mult cu insecticidele clorurate (DDT, HCH etc.) Insecticidele clorurate sunt interzise de aproape patru decenii. Partea aromatică, odată pătrunsă în corp, se acumulează în ficat. Toxicologic, este descrisă în studii. Din fericire, mai expuși la intoxicația cronică sunt utilizatorii CS și mai puțin subiecții.
3) În butelie, solventul CS este metil-izopropil-cetona (MIC). O substanță per se toxică. Nu e exclus ca o parte din simptomele asemănătoare cu cele date de aurolac să i se datoreze. Mai ales în calm atmosferic. La nivel celular însă, MIC dizolvă lecitinele și face găuri în membrană, ușurînd pătrunderea altor substanțe toxice.
Concluzii
Intoxicarea cu CS are mecanisme mai multe, sinergii și inhibiții ce depind de formula de condiționare, de durata de expunere, de doză, de recurență, de rata de acumulare a intermediarilor toxici de hidroliză, altminteri, suspecții manifestărilor neurotoxice (leșin, spasme, vomă, prostrație).
––––––––
* CS e insolubil în apă, dar solubil în grăsimi.
** un alt exemplu de acid carboxilic este banalul oțet.
