„Trei surori” de Cehov a separat publicul la Sibiu in boi si oameni!

    11 Martie 2011 in Fukushima. Un azil de batrani. Mayumi, batrana si in scaunul cu rotile isi sarbatoreste ziua de nastere. Sachiko, colega de azil, probabil cu Alzeheimer, incepe sa spuna, ca in fiecare zi, replici din „Trei surori” de Cehov. Alte batrane se alatura si medicii, complici, isi iau si ei roluri de ofiteri, doctori militari, nobili sau sotii ale personajelor masculine (Natasha). Piesa incepe asa improvizata batranele intrecandu-se sa-si arate inimile tinere de 28, 23 si 20 de ani!

    IMG_0448A trecut deja aproape o saptamana de cand am vazut, pe scena impovizata de la Liceul Octavian Goga din Sibiu, „Trei Surori” de Cehov, jucata magistral de Teatrul Haiyuza din Tokyo si inca sunt bulversat. Artificiul prin care japonezii au pus in scena o piesa de teatru intr-o alta piesa de teatru, dincolo de a fi doar superb este simbolic pentru vietile noastre pe care le jucam fara sa intelegem, de cele mai multe ori, care este climaxul si unde trebuie sa ne concentram atentia.

    A fost si o lectie pe care japonezii o dau lumii pentru ca arata viata ca joc ce trebuie sa se joace frumos, cu atentie spre fericirea tuturor celor de pe scena.

    Romanii nu au notiunea de kokorozashi, de datorie care vine din scopul pentru care ne-am nascut si traim in societate, insa prin jocul de-a „trei surori” a doctorilor, au putut invata ceva despre determinarea prin care se pune societatea inaintea eului la niponi.

    Asta pentru ca 11 Martie 2011 este o zi dramatica! Este ziua marelui cutremur care vine si loveste si azilul de batrani! Decorurile cad, dar doctorii si pacientii continua sa joace piesa. Cuvintele incep sa aiba dublu inteles si perspectiva mutarii garnizoanei militare a orasului se suprapune perfect cu evacuarea personalului azilului.

    Drama perfecta este reala: in spitalele si azilele afectate de cutrmur s-au evacuat medicii si asistentele alaturi de toti pacientii transportabili. Alaturi de pacientii netransportabili au ramas totusi medici si asistente voluntari. Unii au murit impreuna cu pacientii lor, fara sa ceara spaga.

    Drama perfecta de pe scena a avut si o corespondenta in micro-societatea romaneasca din sala!

    „Ce ne facem, in ritmul asta ramanem singure”, spune Irina in piesa. Garnizoana imaginara se evacua, doctorii, mai crispati si mai duri decat la inceput, se evacuau, si incepand cu minutul 50 al piesei, romanii din sala se evacuau si ei!

    Asa, in mijlocul piesei, trecand in picioare prin fata primului rand, lovindu-se de actorii care ieseau in culise, din scena, cate unul, cate doi, cate 3-4, doamne bine imbracate, domni bine imbracati, tineri si tinere cu privire inteligenta…

    Irina, Olga si Masha sunt aproape singure, baronul este omorat de Solyony intr-un duel la fel de lipsit de sens ca spectatorii fugari, tensiunea creste.

    „De ce ati mai venit?” le soptesc nervos unui grup care se ridica de pe randul al doilea, din fata mea. Sunt deranjat ca nu pot sa traiesc piesa, dar mai bine spus ceea ce simt este un sentiment de neputinta, acelasi pe care probabil actorii au vrut sa il transmita in primul rand.

    Piesa se incheie si eu sufar. Aplauze grabite, lumea se napusteste afara, de la 10 incepe Faust si mai sunt coregrafii de nepierdut in centru! Viata este o scena prea mare si spectatorii romani vor sa joace roluri multiple.

    Nu le ajunge ca la ei in oras, an de an, cheltuind bani proprii sau de la bugetele culturale ale altor tari vin sute de trupe de teatru, si ca ei ar putea vedea din sutele de spectacole, in fiecare zi unul sau doua, dintre cele care li se par mai atractive.

    Spectatorului semidoct roman nu ii este suficient! Isi cumpara doua, trei bilete pe zi, vrea sa marcheze toate evenimentele importante.

    „Trei surori? Lasa, vedem primele 50 de minute si ne uitam pe wikipedia sa vedem cum se termina, mergem si la urmatorul si, daca iesim la jumatate mai prindem si coregrafii si iluminatii in centru”.

    Este foamea de cultura a incultilor care plagiaza sa isi ia doctorate, care cumpara carti la metru pentru biblioteci care sa dea bine, care cand le sugerezi un titlu se grabesc sa iti spuna ca au vazut filmul.

    Dar sa fim intelegatori, sunt oamenii flamanzi! De cultura!

    IMG_0449Asa cum opera „Bohema” de Puccini e mai elaborata si mai greu de inteles decat manelele lui Guta, si „Trei surori” de Cehov este peste comediile bulevardiere, la care el, in maieu si chiloti, ea, in colanti si tricou roz, rad in fata televizorului, infulecand sticksuri si pufuleti.

    Dar a doua zi la birou cand isi sorb cafeaua cu degetul mic ridicat in sus, altfel se aude cand spun ca au vazut „Trei surori” de Cehov. Nimeni nu ii va intreba daca pana la sfarsit, nimeni nu ii judeca. Nu le e rusine si se vor comporta la fel si la alte spectacole, cu ochii pe ceas, sa mai bifeze un eveniment cultural.

    „Haideti sa traim” spune Sachiko in finalul piesei, o incurajare si pentru cei care se refugiau din calea radiatiilor nucleare si a valului de tsunami, absolvindu-i de vina de a-i lasa singuri inapoi. Si „a trai” aici este echivalent cu „sa faci ceea ce trebuie sa faci, pana in ultima clipa a vietii tale”.

    Ca o concluzie, actorii Haiyuza au fost fenomenali. Publicul care a plecat deranjand: sa imi suga pula!

    trei-surori-1PS. Piesa a fost subtitrata pe doua ecrane in engleza si romana. Pentru ca am dorit sa verific calitatea traducerii am urmarit din cand in cand si traducerea. Cea in romana a fost mult mai precisa si mai aproape de ceea ce se spunea in limba japoneza pe scena. Scenariul cu „era piesa in japoneza, saracii oameni s-au plictisit, nu intelegeau ce se spunea”, cade.

    PS2. Inainte de Sibiu, piesa a repurtat un succes imens in Republica Moldova. Ori erau biletele mai scumpe, ori le-au cumparat doar iubitorii de teatru, ori la ei se inchid usile in timpul spectacolului…