Să ştim să murim şi să înviem în fiecare zi…

    Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi duhovnici din ţară. S-a născut pe 13 august 1914, s-a mutat la Domnul pe 19 Iulie 2011.
    Părintele Arsenie nu era, însă, de acord cu prea multă teoretizare a rugăciunii, în locul manualului de rugăciune, indicând mai degrabă un metanier şi punând accentul mai mult pe tărie. „Prea multă vorbă despre rugăciunea inimii. Rosteşte-o tainic şi taci! Asta e tot. Pentru ce trebuie să aşteptaţi indicaţii? N-ai simţit până acum că tu eşti omul lui Hristos?”Vorbind despre rostul femeii în lume, părintele Arsenie spunea: „Femeia înseamnă o împărăteasă dăruitoare. Femeia, dacă tu zici că este slabă, totuși în momentul în care te-ai angajat să te numești soț, nu te poți numi așa decât lângă o femeie, lângă o soție și de ce să fii lângă o ființă slabă? Trebuie să o pui pe tronul regesc numaidecât. Mi-aș dori să nu se mai vadă în femeie numai un obiect, sau un lucru de caznă, sau altceva. Femeia este extraordinară în creația lui Dumnezeu, și printre creațiile Lui.”
    Încă din copilărie Părintele Arsenie era foarte evlavios, fiind atras de bogăţia spirituală a Bisericii. „Datorită educaţiei din familie am conştietizat încă de mic prezenţa lui Dumnezeu lângă noi. Şi asta mi-a ajutat enorm. Eram eu mic, dar gândeam mai bătrâneşte. Mergeam la Biserică, eram singur din familie care postea” Mărturisea însuşi părintele.
    În 1964 hotărăşte să îşi dedice viaţa Mântuitorului Iisus Hristos. Plecând spre spre mănăstirea Cozia, unde este bine primit de fraţii de acolo. Este rânduit paraclisier şi deprinde repede rânduiala mănăstirească. Tot aici a sculptat şi uşile împărăteşti de la bolniţa mănăstirii. Exersând ascultarea şi tăierea voii, Părintele se silea să dobândească virtuţile călugăreşti în desăvârşirea lor. „În mănăstire trebuie să ne tăiem voia liberă, spunea Părintele, deci cu cine lupţi? Cu Creatorul voinţei libere! Teoretic e uşor, dar practic?!
    Remarcat pentru calităţile sale intelectuale, era numit profesor de educaţie civică la mănăstirea Turnu. Încă de la început, Părintele le-a anunţat elevilor subiectul pentru un an de zile: despre Hristos. După primul semestru au venit comuniştii la el să-i schimbe subiectul, îndemnându-l să predea materialismul şi doctrina comunistă. „Să predau ALRUS, adică pe dracul. Şi eu zic: Cum?Nu se poate! Toată viaţa mea am luptat împotriva dracului şi acum să colaborez?” Astfel, Părintele îşi dă demisia din catedra de profesor chiar dacă stareţul se împotrivea, obligându-l să pactizeze cu regimul comunist.
    De aici începe un şir de prigoniri şi defăimări ale stareţului la adresa părintelui Arsenie. „Eram fericit, vă rog să mă credeţi. Dar eram şi hotărât: Dacă mă dă afară mă duc în alta mănăstire, dar nu plec de voia mea!” Stareţul, ca să scape de părintele Arsenie, l-a trimis la Comanca să îngrijească recolta. Părintele primeşte cu multă bucurie ascultarea şi pleacă spre Comanca. Aici avea să întâmpine multe lipsuri, greutăţi şi neplăceri. Are parte însă şi de multe mângâieri şi bucurii duhovniceşti. La Comanca este sesizat de Părintele Gherasim Iscu care era uimit de faptul că o aşa personalitate ca Părintele Arsenie este ţinută închisă sub obroc, într-un loc neştiut de nimeni. Este trimis de ascultare la schitul Cioclovina de lângă Tismana, la 4 km în munte. Ajutat de Părintele Gherasim Iscu, părintele era chemat de mitropolitul Firmilian să predea ca profesor spiritual la seminarul din Craiova. Însă nu a apucat să îndeplinească această ascultare, deoarece la presiunile Securităţii, mitropolitul Firmilian este silit să îl îndepărteze din seminar. Ajunge la mănăstirea Sihăstria, pentru a cere sfatul Părintelui Cleopa, la începutul anului 1949. Nu apucă însă să se bucure prea mult de liniştea de la Sihăstria, pentru că, datorită talentului său în desen şi sculptură, este chemat, spre sfârşitul anului 1949, la Institutul Biblic din Bucureşti, unde desena şi sculpta în miniatură. Era stabilit la Mănăstirea Antim, alături de mari duhovnici trăitori şi intelectuali, precum: Părintele Petroniu Tănase, Părintele Daniil Sandu Tudor, Părintele Benedict Ghiuş, Părintele Sofian Boghiu. Aici îi rânduieşte Dumnezeu mănăstirea de metanie, chiar dacă el cu sufletul era tot la Sihăstria şi astfel este călugărit cu numele Arsenie. Îndeletnicindu-se cu sculptura în miniatură, Părintele Arsenie începe să aibă probleme cu vederea. Acesta este de fapt şi un pretext de a cere ieşirea din eparhie şi revenirea la mănăstirea Sihăstria. Cererea i se aprobă şi revine astfel la mănăstirea lui de suflet, Sihăstria. După puţin timp, la insistenţele şi recomandarea Părintelui Cleopa, este hirotonit diacon la mănăstirea Calamfideşti, lângă Rădăuţi şi la un an după călugărie este hirotonit întru preot la mănăstirea Agafon. Era numit profesor spiritual la seminarul mănăstirii Neamţ. Acolo slujea zilnic Sfânta Liturghie. În 1950, la cererea Patriarhului Justinian, Părintele Cleopa este chemat să întemeieze o obşte monahală la mănăstirea Slatina de Suceava. Părintele Cleopa acceptă cu condiţia să fie însoţit de prietenul şi sprijinul său de nădejde, Părintele Arsenie. Astfel Părintele Arsenie este numit egumen la mănăstirea Slatina.”Urmează arestarea şi chinurile. ” „După ce am fost eliberat din închisoare, nu eram primit de nici o mânăstire” Îndrumat de patriarhul Justinian a plecat la Cluj la parohie, a slujit ca paroh doi ani de zile. A fost numit stareţ la Mănăstirea Cheia din judeţul Prahova. După şase ani am fost transferat la Mănăstirea Căldăruşani. „De aici m-au mutat la Mănăstirea Dintr-un Lemn, cu ascultarea de preot slujitor şi duhovnic. Apoi am slujit la Mănăstirea Cernica un an şi jumătate, iar din anul 1976 am fost numit preot şi duhovnic la Schitul Sfânta Maria din Techirghiol” Cei 35 de ani de ani petrecuți ca duhovnic la mănăstirea Techirghiol, mănăstire de maici, îi aduc Părintelui faima de Duhovnicul neamului de la Malul Mării. Slujind aproape zilnic mult iubita Sfântă Liturghie, la care a râvnit atât de mult în închisoare, Părintele spovedea nu doar maicile din obştea mănăstirii, dar şi mulţimile de credincioşi care îi umpleau pragul chiliei, să primească binecuvântarea marelui duhovnic, purtător de har.
    Despre arestarea Părintelui şi chinurile din închisori.
    Era arestat la 14 iunie 1958 şi condamnat la 20 de ani de închisoare pentru „uneltirea contra ordinii sociale” Astfel, trece prin închisorile din Braşov, Aiud şi Jilava, a fost eliberat în 1964. Despre perioada petrecută prin închisori Părintele povestea: „Ne-au luat cu trenul de la Brașov după terminarea anchetei și ne-au dus la Vaslui, la muncă forțată. După ce am coborât în gară, câțiva ne-am dus după apă, eu m-am răzlețit mai mult. Între timp, a venit un camion și i-a imbarcat pe deținuți, ducându-i în partea cealaltă a orașului, unde era lagărul de muncă. Eu m-am trezit singur în gară, cu lanțurile pe picioare. Am tras o spaimă cumplită fiindcă mi-era teamă să nu fiu acuzat de tentative de dezertare. Niciodată nu m-am speriat de libertate ca atunci. Am ieșit repede din gară și am luat-o direct pe centrul șoselei care traversa orașul, în văzul tuturora, purtându-mi lanțurile cât mai la vedere, ca să nu fiu întâlnit ascuns printre oameni și să fiu acuzat că am vrut să scap. Lumea se mira și-și făcea cruce, dar eu îmi vedeam de drum. De atunci îmi aduc aminte de Vaslui ca de cel mai lung oraș din țară, cu o singură stradă interminabilă la capătul căreia am ajuns după un marș forțat și drept, iar colegii, când m-au văzut, săltau de bucurie că m-au recuperat, m-au ținut pe brațe ca să-mi taie fierarul niturile de la lanțuri, pentru a ieși la muncă!”
    În lipsa alimentației, singura hrană dătătoare de har și putere, prin care părintele a putut înfrunta cumplitele chinuri din închisoare, a fost rugăciunea: „În închisoare, rugăciunea era singura hrană, singurul motiv de supraviețuire. În închisori a fost un regim de exterminare, în primul rând cu o foame nemaiîntâlnită, eram uscați, așchie. M-au băgat adesea la răcitor, unde era moarte sigură. Eram într-o haină subțire și ne băgau iarna; acolo era primejdie și vara. Răcitorul era o celulă frigoriferă, ciment peste tot, înaltă de cinci metri; nu aveai voie să stai jos; puteai să stai pe putina de necesități de la 10 seara la cinci dimineața; în rest trebuia sa stăm în mișcare. Noi nu aveam putere nici să suflăm… Ei bine, vă spun, rațional nu se poate spune bucuria aceasta. Bucuria Crucii. Foarte greu. Dar erai în contact direct cu o Veșnicie, care era reprezentată prin Iisus Hristos.”
    „Să iubim bine, să iubim frumos, să iubim rana şi pe cel ce a făcut rana!”
    Adriana Petroj