La mică distanță de faimosul balcon, spus al Julietei, sub care adevăratul Romeo suspina cu inima în flăcări și stomacul plin de fluturi pentru a răpi măcar o distantă imagine a iubitei, într-un liceu decrepit, cu tineri gălăgioși preocupați mai mult de scutere și motociclete decât de fete, se naște iubirea dintre Cristian, un italiano-columbian și Farah, o pakistaneză de 18 ani.
Nu putem ști ce i-a atras unul către celălalt, cum a cucerit-o Cristian, sau cum l-a cucerit Farah pe Cristian, nici dacă Farah purta sau nu voal, dar știm că s-au aruncat unul în brațele celuilalt dăruindu-se unul altuia fără să se gândească prea mult la viitor sau la mijloacele contraceptive, cu consecința, acum vedem că fatală, că Farah a rămas însărcinată!
Ne putem doar imagina spaima primului ciclu pierdut dar și bucuria ulterioară a lui Farah de a știi că bebelușul este un copil dorit, că iubitul ei îl așteaptă, că o vrea de soție. Urmează o întâlnire cu părinții fetei cărora le este cerută mâna acesteia și parcă Verona lui 2018 este diferită de Verona lui 1595. Lumea a mai progresat, am spune.
Părinții fetei nu dau pe afară de fericire dar par a fi a puși în fața faptului împlinit așa că trebuie să accepte. Cred Farah și Cristian.
Apoi vine diversiunea. Vin vești din Pakistan că se căsătorește fratele lui Farah. Părinții pleacă să organizeze nunta, apoi o invită și pe Farah care călătorește cu un bilet dus-întors. Ajunge în Pakistan dar se prinde că nu e vorba de nici o nuntă, casa nu e veselă, îi va deveni închisoare. Va fi legată de pat, sedată și bătută zilnic, ca să avorteze.
”Îi vreau tot binele din lume, nu o să-l abandonez niciodată. Cine poate să mă ajute”, scrie ea pe Whatsapp prietenelor ei din Italia referindu-se la copilul din burtă. Dar părinții continuă să o tortureze și să o bată.
Conform familiei avortul avea să fie provocat de un vraci din sat, conform lui Cristian, cu care Farah a comunicat după, s-a datorat pumnilor și picioarelor în burtă.
Au reușit, au împiedicat nașterea unui copil creștin, așa că au fost neatenți și Farah a fugit de acasă. Se adăpostește la o prietenă din Pakistan așteptând să poată să se reîntoarcă în Italia unde Cristian o așteaptă.
O altă pakistaneză îndrăgostită de un italian, Sana pe nume, nu a avut același noroc, dacă putem numi acest deznodământ, norocos, a fost dusă cu tertipuri similare în Pakistan unde a fost omorâtă de tată și frate.
Farah ar fi putut să se aștepte la o asemenea soartă, mai ales că nu i-a fost ușor cu tatăl ei, proprietar al unui magazin din Verona după ce acesta i-a descoperit dragostea de liceancă. Anul trecut, când ea făcuse deja 19 ani, o bătea, fapt care a determinat-o să se refugieze într-un centru de primire pentru victime ale violenței domestice. Copilul l-a conceput după ce s-a cazat la acel centru și și-a luat viața în mâini pregătindu-se de un viitor alături de Cristian. Apoi i-a venit mama alături, i-a spus că tatăl a iertat-o, că au nuntă în Pakistan și că trebuie să încerce să fie o familie.
Logica din spatele cuvintelor, dar și inima, au convins-o!
”Nu islamul a ucis pruncul nenăscut”, urlă musulmanii în Italia și stânga chic. Toată lumea dă vina pe ”obiceiurile tribale” din Pakistan. Totuși nimeni nu spune că marea majoritate a musulmanilor sunt împotriva relațiilor sexuale din afara căsniciei și cvasi-totalitatea lor cer convertirea la islam a partenerului neislamic dacă acesta este bărbat. Dacă este femeie poate rămâne creștină cât timp copiii sunt crescuți în religia tatălui.
Închipuiți-vă acum urletele stângii chic dacă cei care ar fi provocat avortul ar fi fost catolici iar motivul ar fi fost împiedicarea nașterii unui bebeluș musulman! Eu mi le închipui, pentru că stânga chic vinde cu un cântar și cumpără cu altul!
Romeo și Julieta din 2018 sunt mai tragici decât cei din 1595 pentru că deși încă se au – deși de la depărtare, deocamdată, unul pe altul, societatea, partea musulmană a ei, le-a omorât copilul!
Poate că titlul acestui articol ar fi putut fi ”Cristian și Farah, Verona 1439”, anul de grație de la Mahomed, pentru că ăștia mai au 156 de ani să ajungă în 1565! Îmi pare rău, Cristian, îmi pare rău, Farah!
