Rolandina Roncaglia, martira trans din Venezia

    Este 20 martie 1354. Pe cheiul Marco din Venezia, direct din carcera vecină Palatului Dogilor, este târâtă Rolandina Roncaglia. Toată Venezia este acolo să o vadă, gură cască, nobili, târgoveți, copii: în ultimele săptămâni pe buzele tuturor Rolandina a fost cel mai rostit cuvânt.

    Este îmbrăcată într-o lungă cămașă albă, pătată de sânge, cămașă care lasă să se întrevadă voluptoasele-i forme feminine, dar nu formele îi sunt atracția acestei zi de joi, ci rugul pe care diafana păpușă, stricată de torturi, va arde!

    Rugul, o grămadă mică de lemne proptite de un stâlp, se află între coloanele sfinților Marco și Todaro. O scenă parcă inversă a răstignirii, păcătoasa va fi arsă între doi sfinți. Lângă stâlp o așteaptă un călugăr în fața căruia îngenunchează. Nu știm ce i-a zis, nu știm dacă i-a ierat păcatele, dar în minutele următoare este legată de stâlp și este făcut focul.

    Mulțimea privește cu anticipație dar Rolandina nu urlă, nu plânge, nu țipă, nu spune nimic. Caută cu privirea singurul ei prieten și găsindu-l zâmbește, apoi închide ochii și pare că adoarme. Flăcările o ajung și o consumă. Moare.

    Cine este totuși Rolandina Roncaglia? 

    Venezia tocmai a trecut printr-o ciumă care a omorât jumătate din republică. Gondolele încărcate de morți, mirosurile pestilențiale, credința că a venit sfârșitul lumii erau încet încet înlocuite cu dorința de a trăi a supraviețuitorilor. Orașul primește oameni noi din alte provincii, oameni care vin să participe la renașterea de după ciumă. Printre ei, din Roncaglia, vine și Rolandina. Micuță, curată, ziua vinde ouă.

    Noaptea însă, îmbrăcată cu o capă roșie se transformă în vânatul favorit al vânătorilor de plăceri. Gondolă după gondolă, care mai de care mai scumpe, poposesc în fața edificiului în care Rolandina a închiriat o modestă locuință.

    Din documentele procesului reiese că a plătit întotdeauna la timp și nu a creat niciodată probleme. Și totuși cum a ajuns să fie arsă?

    S-a întâmplat să fie agățată de un senior, Giovanni detto Ferro, care își pierduse soția din cauza ciumei. Băut și atras de nurii Rolandinei i-a propus într-o tavernă pe care etera făptură o frecventa după asfințit, o noapte de amor.

    Au pleact imediat spre casa ei, în gondolă. Acolo Rolandina l-a servit cu o bucată de pâine proaspătă și o carafă de vin iar apoi l-a invitat în dormitor. Acolo, în întuneric, semi-dezbrăcați l-a ghidat și l-a lăsat să o posede anal. Ceea ce seniorul, tare ca fierul, a și făcut, mulțumit.

    Ar mai fi vrut un raport normal dar Rolandina i-a spus că numai pentru un raport a plătit nu pentru două. S-au despărțit prieteni.

    Problema e că a doua zi domnul respectiv s-a dus să se spovedească. Sodomia, chiar și cu o femeie era un păcat capital, păcat pentru care se pedepsea și cu moartea ori el nu vroia să riște să ajungă în iad în viața de apoi.

    Și mai problematică a fost atutudinea preotului care i-a spus că îl iartă și îi dă penitență doar 10 Ave Maria cu mătănii, dacă și numai dacă o denunță de Rolandina autorităților.

    A doua zi Rolandina era arestată. Sodomia era un păcat capital, dar judele de sector – Venezia avea ca Bucureștiul 6 sectoare – nu prea vroia să o condamne, așa că, după un interogatoriu în care Rolandina a mărturisit că se prostituează pentru mâncare, a eliberat-o.

    Totuși zbirii au stat cu ochii pe ea. Până când, într-o seară, a fost abordată de un om care nu era din partea locului. Beat și el. Fata l-a respins dar pe când se îndepărta, omul strigă către ea că nici măcar acum, după atâția ani, Roncaglia, satul, nu știa dacă Rolandina era fată sau băiat.

    A fost rearestată imediat. Au fost trimiși la Roncaglia anchetatori, iar mușterii tavernelor frecventate de fată au fost îmbătați pentru a-i face să-și amintească dacă Rolandina era cumva posesoare de mădular. Bineînțeles că nimeni nu a fost nebun să declare așa ceva. Dar, de la Roncaglia informațiile culese au fost bulversante.

    Preotul congregației, bătrân, a spus că el nu-și amintește de nici o Rolandina dar a botezat în urmă cu mai bine de 20 de ani un Rolandino. Un băiat firav care crescând a dezvoltat un corp de femeie. Totuși a trăit ca bărbat iar la 18 ani s-a căsătorit cu o fată cu stare, dar nu a fost să fie. Proaspăta soție solicitase imediat după nuntă să fie desfăcută căsătoria pe motiv că nu se consumase. De rușine Rolandino a părăsit satul.

    La Venezia între timp ancheta a ajuns la băile publice destinate exclusiv femeilor unde Rolandina se spăla aproape în fiecare seară. Ca să nu intre bărbați, femeile trebuiau să treacă testul dușului în fața matroanei. Întrebată despre Rolandina matroana a spus că a văzut-o goală dar numai din spate, fata motivând că este foarte pudică pentru a se întoarce, dar că nu era nici un dubiu, Rolandina era femeie.

    Anchetatorii s-au sfătuit și au decis să trimită un doctor în carceră pentru o analiză medicală. În penumbra celulei, dezbrăcată aproape cu forța, Rolandina s-a intors cu fața spre medic având picioarele strânse, piciorul drept încălecându-l pe cel stâng: mignonă, cu sâni fermi și burtă plată, într-o postură de Venus rușinată, aproape că era să scape, dar doctorul nu se opri și îi ordonă să-și deschidă picioarele.

    Deschise acestea lăsară la iveală exact ce spusese preotul din Roncaglia, un mădular bărbătesc și două testicole. Rolandina era Rolandino.

    Imediat a fost târât în fața tribunalului unde acoperindu-i-se fața a fost expus de la brâu în jos. Oamenii legii au cercetat să nu care cumva să aibe și un orificiu feminin, dar nu au găsit nimic. Acuzația de sodomie era brusc una foarte gravă. Sexul între bărbați în Republica Venezia se pedepsea cu arderea pe rug.

    Dar nu era așa ușor. Iscoadele au aflat că gondola fiului dogelui din Venezia era una dintre cele care poposeau frecvent sub fereastra lui Rolandino. Era momentul să se plătească datorii vechi și un rug pe care ardea un fiu de doge era unul mai spectaculos decât unul pe care ardea un trans. Lipsea doar o mărturisire.

    Lui Rolandino i s-a oferit viața și chiar libertatea în schimbul fiecărui nume care a trecut prin patul lui. Sau o pedeapsă mai ușoară pentru numele fiului dogelui. Dar nu a vrut să spună nimic. Așa că au recurs la tortură. L-au dezbrăcat și nu putem știi ce exact i-au făcut, dar nu au scos nici măcar un nume de la el.

    Judele sectorului în care a fost arestat l-a regăsit în carceră, plin se sânge și răni, cu umerii dislocați și incapabil să stea în picioare sau măcar în fund. L-a implorat încă o dată să spună un nume, măcar unul, pentru a-i putea comuta pedeapsa cu una de carceră. Rolandino nu a spus nimic.

    Dar a explicat că nu crede că durerile pe care le-ar suferi în viața care ar urma, însumate, ar fi mai mici decât durerile clipelor în care va muri pe rug. I-a mai spus că nu ar putea vinde singurii oameni care l-au iubit, chiar dacă doar fizic, pentru că l-au acceptat pentru ceea ce era: un trans!

    ______________________________________________

    Aceasta este o poveste reală găsită cu toate aceste detalii în documentele istorice ale procesului Rolandina pe care jurnalistul italian Marco Salvador le-a descoperit în arhivele veneziene. Poza alăturată este a cărții sale ”Processo a Rolandina”. V-o recomand! Mai interesantă decât orice este interesant pe Netflix!

    Este o lectură obligatorie și pentru medievaliștii noștri, respectați profesori universitari care au susținut referendumul CpF.

    Întrebarea mea pentru ei este cu ce sacrificiul lui Rolandino este mai prejos decât al unui martir care se sacrifică pentru credință, oricărei religii ar fi aparținând el? Să nu uite că Rolandino a îngenuncheat în fața preotului înainte de a fi ars pe rug și probabil că s-a și căit punându-și sufletul în mâinile Domnului.