De la o vreme locuitorii țării,ne-am risipit prin lume ca fiii lui Israel.
Vecini ,frați, copii…suntem duși de vremuri ca nisipul prin deșert.
Țările nu ne mai cuprind și trecem mările să ne ducem traiul chinuit de parcă pe noi a picat blestemul lui Iuda.
Acum internetul ne mai aduce câte un chip,câte o veste despre oameni care ne-au fost dragi sau măcar cunoscuți ori vecini.
Veștile zboară cu adevărat acum…cu viteza luminii.
Messengerul aruncă vești peste gardul noștru cu nemiluita.
Timp.Facebook…timp.
Wazap…timp.
Și din atâta timp aflăm că timpul unuia dintre cunoscuți sa oprit.
Trimitem vestea.
Primim vestea…regretul,tristă clipă de amintire.
Chipul ne este adus în față de creierul ce scormonește prin arhiva lui atât de uriașă.
Amintiri ce le credeam de mult pierdute ,ne vorbesc iarăși cu vocea celui care acum s-a dus în tăcerea cea mare.
Vorbele curg de la prieteni ,cunoscuți….dar nu ca altădată strânși la căpătâiul unde arde o lumânare.
Acum priveghem din colțul nostru de cine știe unde.
Cum a fost…cândva.
Ce buni au fost.
Ce frumoși și ce reușite au avut.
Ce iubiri ,ce tristeți.
Câți ani a muncit undeva.
Amintirile zboară peste lumea celor risipiți de vântul istoriei.
Bătrâni care se visează pentru o clipă tinerii care făceau furori la baluri.
Ce glume făceam noi!!!
Și vremea se întoarce la căpătâiul celui care tace.
Ce vremuri a prins cel care tace azi!
Și tristețea îmi vine iar pe messenger.
-Să fi smuls din brațele mamei și să fi aruncată pe jos!
La câțiva anișori..Vreo zece ani să fi avut Lizi!
Au lăsat-o singură în casă cu frățiorul de șase luni.
Că atât avea Miși…șase luni.
Ce ticăloșie! Doamne…cum mai plângea tot Avrigul.
Cum urlau femeile smulse din brațele familiei.
Cum le erau smulși copii din brațe și aruncați că niște cârpe prin curte.
Cum le băteau soldații și activiștii de partid ,civili,avrigeni de-ai satului.
Le băteau cu picioarele și le batjocoreau …
-La Russia cu voi cioară de sas!
Hitleriștilor…la Siberia cu voi.
Din casa lor au dus două.
Pe Lizi mama lor și pe Gretchen…fica cea mijlocie…
Și uite că a trăit și chinul să fi fără mamă…la zece ani și să mai grijești și copil de șase luni.
O venit sora mai mare… neamuri….dar tot năcaz .
Frica era neostoită printre toți.
Oare mai vin soldații.
Oare vin iar vecinii români să ne jefuiască și să ne bată?
Din țări interzise pe vremuri …glasuri răgușite de anii cei mulți rostesc cu resemnare dureroasele amintiri.
Sașii bătrâni vorbesc la telefon…nu le place ,,tabletu”!
Conferința ține până târziu…
Și așa nu avem ce face!
Noi ….suntem singuri.
Priveghem pe telefon,pe messenger.
Suntem aici cu toții strânși de amintiri pe aceiași planetă.
Cu aceleași tristeți ne despărțim.
Dumnezeu s-o odihnească!
