Gagarin era un țigan care locuia peste părău, haios și mare amator de alcool. De la farmacie lua frecții Diana pentru “rana de pe suflet”, iar paharul de spirt medicinal îl îndoia cu apă din părău și îl dădea peste gât într-o clipită.
Era într-o iarnă, ningea viscolit și era noapte. Gura Ravecăi, o stradă în pantă abruptă, era luminată de un singur bec care își drămuia conul de lumină cu zgărcenie. Jos era beznă, spre Cioplea, beznă, din sus beznă, întuneric și dinspre Băra, de unde veneam noi. Eu cu tata. Mai erau cam o sută de metri de mers prin zăpada care avea deja peste 20 de centimetri, prin întuneric, până la bec. Și alți sute până în Centru.
Ne duceam fascinați spre acel con de lumină, în care fulgii mari și albi se jucau de-a fluturi bezmetici, când în con apăru o umbră. Un om. Și omul se opri la marginea luminii, la granița cu întunericul, tocmai în buza Ravecăi.
“Ce-o face acolo?” zise tata cu glas tare. La care omul, încă în depărtare, scoase de sub palton o inconfundabilă sticlă verde de un litru. Și, de la distanța care nu se micșora ușor, din cauza omătului, l-am văzut destupând-o, apoi ducând-o la gură.
Gâl. Gâl. Puteam doar să ne închipuim sunetul gâtlejului deschis la maxim, pentru că, pe măsură ce ne apropiam fundul sticlei se înălța tot mai tare, până când ajunse aproape vertical. Un ultim efort și capul i se dădu și mai mult pe spate, pentru ca apoi să dispară cu tot cu trup și sticlă, instantaneu, în beznă.
Ne-am uitat unul la altul și am început să fugim să-l ajutăm. Până la gura Ravecăi mai erau doar câțiva metri. Gagarin, că el era, se rostogolea spre vale cum numai nemții împușcați se rostogoleau în filmul “Unde se avântă vulturii”. Ajuns jos se opri, apoi, ca prin minune, duse iarăși sticla la gură, în ipostaza de mai înainte, dar acum ca un adevărat om de zăpadă.
Mi-am amintit de Gagarin pentru că un prieten spune că România e acel bețiv norocos care scapă întotdeauna ca prin minune din tot felul de accidente. Scapă, dar nu pentru mult timp.
Gagarin a murit imediat în anul următor. Tata peste câțiva ani.
În final tata a trăit mai puțini ani decât campionul Dianelor și a altor frecții cu carmol.
