Isaku, barbatul-copil din romanul „Naufragii” de Akira Yoshimura, te poate invata cateva lucruri despre pescuit, trecerea anotimpurilor si obiceiurile japoneze, dar scopul lui este mult mai profund: vrea sa te invete despre datoria pe care o avem fata de societate.
Societatea lui Isaku este satul cu 17 familii si spiritele stramosilor care se reincarneaza periodic in pantecele femeilor din sat dupa ce au stat ani si ani „dincolo de mare”, in lumea subacvatica in care este pace, liniste si nimeni nu sufera de foame.
Am citit recenzii in care se vorbea de „o suspendare a moralitatii” in aceasta microsocietate japoneza, insa mai degraba este vorba de o rafinare a ei. Personajele sunt profund morale in sensul in care sunt ancorate intre datoria lor fata de sat si datoria lor fata de stramosi si familie.
Este un joc ciudat, destul de greu de inteles pentru o minte europeana, echilibrul acesta intre egoismul celui care prinde peste doar pentru el cand cel care nu are noroc la pescuit se poate vinde ca rob sau poate muri de foame, si altruismul celui care decide sa imparta in functie de numarul de persoane in fiecare familie prada de pe navele naufragiate.
In aceasta lume cine greseste in fata satului se autopedepseste pentru vecie, sufletul lui nu se va mai reincarna niciodata in sat ci pe veci va sta in iadul cu monstri. La fel, cine greseste in fata familiei.
Totusi, exista dragoste, cu fluturi in stomac, cu nesiguranta si mici cadouri, exista mame care mananca putin ca sa dea mai mult copiilor si tati care se vand robi pentru a nu-si vinde fiicele sau fii.
Mintea europeana ne invata sa citim literatura in cheie piramidala, personajele si natura au un dumnezeu deasupra si acest dumnezeu ii bate pe cei rai. In consecinta satul a fost „pedepsit” spun ei pentru atrocitatile lui.
Dar, Yoshimura nu pedepseste pe nimeni pentru ca in lumea lui, dumnezeu se ocupa cu alte lucruri. Satul nu este decat o lume aflata in miscare in care toate viitorurile sunt posibile. In functie de alegerea personajelor, cartea ar fi putut avea happy end. Sau are happy end, pentru ca viata, la urma urmelor, triumfa.
Acesta este mesajul profund, ca un cutit in inima, al lui Yoshimura: fa tot timpul ceea ce trebuie, intai pentru societate, apoi pentru familie si in sfarsit pentru tine. Si indiferent ce faci si ce dezastru se abate asupra voastra, viata va triumfa si cei care vor supravietui vor continua sa o traiasca corect, adaugand experientei lor, experienta dezastrului.
Doar asa este natural, primordial. Este binele de dinaintea inventarii cuvantului „bine” pentru ca Isaku are raspunsul la dilema filosofica si etica ce pune in balanta vietile unor oameni care, sacrificate, ar salva vietile altor oameni. Raspunsul lui Isaku este „viata”, raspunsul european standard, este „moarte”, ca sa intelegeti de ce si pentru ce trebuie sa mai cititi si cartea.
La Humanitas costa 30 de lei, se citeste usor si a fost tradusa de Florentina Toma.
