Din 20 în 20 de ani, deja de 62 de ori, japonezii reconstruiesc de la zero 125 de temple shinto din Ise. Ise Jingu, sau mai simplu Jingu, este centrul spiritual al Japoniei, de cel puțin, dacă e să credem cronica Nihon Shoki, 2000 de ani. De cînd Yamatohine-no-mikoto, fiica împăratului Suinin, a plecat din orașul tatălui ei pentru a căuta un loc de venerație pentru zeița soarelui și creatoarea Japoniei, Amaterasu.
Locul a fost găsit după o căutare care a durat mai bine de 20 de ani, după ce zeița i s-a adresat prințesei indicînd Ise ca loc în care vrea să sălășuiască. Primul templu, din seria de 62 care au urmat, nu a fost construit însă pînă în secolul 7, cînd, în 692, Tenmu, împăratul de atunci, a ridicat Naiku, iar soția sa, marea preoteasă, a săvîrșit primul ritual. Geku al doilea templu ca importanță din Jingu, a fost ridicat abia în anul 804.
Tot Tenmu a stabilit ca templul să fie reconstruit ca o copie exactă din 20 în 20 de ani! Doar așa templul poate fi nou pentru eternitate dar în același timp vechi și original pe vecie. Nu doar templul este refăcut, obiectele sacre, veșmintele de ceremonie, mobilierul sacru, podoabele, sunt refăcute toate pentru a fi exact ca cele originale pe care le vor înlocui. Doar oglinda sacră, simbolul zeiței Amaterasu, rămîne mereu aceeași, fiind mutată în noul templu, din cel vechi, în cadrul unui ceremonial complex.
Naiku și Geku sunt templele principale din Ise. Celelalte temple sunt situate, 91 în jurul Naiku și 32 în jurul Gekku. Fiecare templu din cele 125 are lîngă un teren gol acoperit de pietre de rîu, de mărimea pumnului, în două culori, albe și gri. Locul se numește Kodenchi și este locul pe care templul vechi a fost amplasat înaintea construirii celui de acum și pe care noul templu va fi amplasat cînd actualul va… expira.
Pentru toate cele 125 de temple înconjurate de garduri înalte de 2-3 metri de scînduri bine rindeluite, dar și pentru podul care face legătura, peste rîul Isuzu, cu locul sacru, este nevoie de 1000 de copaci hinoki, sau chiparoși japonezi, înalți de peste 30 de metri și cu un diametru de cel puțin 50 de centimetri!
Deja japonezii au plantați copacii pe care îi vor tăia în 2133, 2113, 2093, 2073, 2053 și 2033! Ultima dată cînd templul a fost reconstruit (toate 125 de fapt) a fost 2013! Atunci, cei 1000 de chiparoși au fost tăiați din munte și aduși pe Isuzu prin apă, trași cu funii de preoți shinto, dar și de credincioșii care participă în număr mare!
Tenmu a fost foarte deștept. S-a asigurat că tehnica de construcție, una de vîrf, la perioada respectivă, poate trece de la gerenație la gerenație. O calfă la 20 de ani, meșter la 40, șef de șantier la 60 de ani, un om poate participa activ doar de 3 ori în cursul unei vieți la reconstrucția Jingu! Dar între timp poate folosi ce știe și a învățat pentru a construi o țară!
Podul Uji de exemplu, și el reconstruit din 20 în 20 de ani de la zero, este lung de peste 100 de metri și suficient de lat și de puternic, deși este pietonal, să fie folosit de două camioane care circulă în sens contrar! Reconstruind Podul Uji din 20 în 20 de ani pentru mai bine de 1300 de ani, japonezii și-au dezvoltat echipe de meșetri capabili să construiască poduri similare sau chiar mai lungi pe un teritoriu fragmentat de rîuri late uneori ca Dunărea.
Tenmu s-a asigurat și că din 20 în 20 de ani țara va deveni toată ca una și oamenii vor pune umărul la acest proiect comun, vechi dar totodată nou.
Țara este unită și de faptul că lemnul care a fost timp de 20 de ani templul cel mai sacru din Japonia nu se aruncă și nu se arde! Se reciclează în totalitate! O parte intră în Podul Uji iar cealată parte în porți torii la temple shinto din toată țara, ca un legămînmt de fidelitate între împărat și supușii lui.
În Jingu au loc anual 1500 de ritaluri. Toate acestea sunt pentru prosperitatea familiei imperiale și pentru țară. Este singurul Jinja din Japonia care, deși vinde amulete credincioșilor, nu vinde și celebrele omikuji, răvașele norocoase care se vînd peste tot în templele shinto sau budiste. Scopul Jingu este mai înalt, norocul sau ghinionul omului de rînd nu îi preocupă, familia imperială și țara fiind pe primul loc.
Arhitectura Jingu este unică și este interzis să fie copiată în alte temple shintoiste. Ca vechime datează dintre anii 250 și 500 era noastră și se crede că primele hambare de orez din Japonia au fost construite în mod similar.
De fapt legătura cu orezul a rămas constantă și puternică pînă în ziua de astăzi! Preoții Jingu cultivă bogate cîmpuri de orez pentru a prepara ofrandele zilnice pentru zeitățile care le sălășuiesc templele! Pentru asta, cei care prepară mîncarea sacră se purifică în băi ritualice, meditează o noapte întreagă pentru ca, dimineața, să aprindă focul sacru prin frecarea unor bețe, ca acum 2000 de ani, și să gătească orezul cu apă de rouă.
În pedioada Edo, unu din zece japonezi au venit în pelerinaj la Jingu, deși oamenilor simpli le era interzis accesul peste Podul Uji. Abia în perioada Meiji, japonezii s-au putut apropia de Jingu, la fel ca acum, pînă la poarta fiecărui templu.
Este un loc aparte, încărcat de energie care emană din pămînt, copaci milenari, rîul care îi purifică pe călători și templele vechi dar mereu noi. Dacă mergeți în Japonia nu ratați să le vizitați. E cum spune cîntecul acela, Dumnezeu preferă locașuri mici și de lemn!
