În 2019, Ziua mondială a inimii se axează pe faptul că „INIMA MEA, INIMA TA, TOATE INIMILE NOASTRE MERITĂ ATENŢIE ŞI PROTECŢIE”, având ca scop conştientizarea efectelor benefice pentru sănătatea inimii, a stilului de viaţă favorabil, incluzând desigur mişcarea pentru sănătate, dar şi trăirile mai senine, mai optimiste, mai solidare cu toţi semenii noştri. Precizează un comunicat al Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Regional de Sănătate Publică Bucureşti.
La 29 septembrie, începând cu anul 2000, este marcată Ziua mondială a inimii, la inițiativa Federației Mondiale a Inimii și sub patronajul Organizației Mondiale a Sănătății și al UNESCO.
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în lume. Anual, acestea fac peste 17 milioane de victime, iar numărul este în continuă creştere.
Organizații de sănătate, societăți specializate în cardiologie ne învață cum să prevenim bolile de inimă: printr-o alimentaţie sănătoasă, fără sare şi zahăr în exces, cu mişcare fizică zilnică în spaţii nepoluate, verificarea constantă a tensiunii arteriale, plus menţinerea sub control a valorilor colesterolului şi glicemiei.
Fă ceea ce îți place și ești pasionat, să îți cultivi pasiunile este una dintre cele mai mari bucurii pe care le poți oferi inimii tale.