Încă o ie pe tocuri…

‘’Noblete, respect pentru traditie, regalitate’’  – iata citeva dintre valorile pe care doamna Liliana Turoiu, de citeva luni presedinte al Institutului Cultural Roman, le lipeste stingaci, cu ciunga si saliva, pe colectia de haine proprie, pe care o promoveaza –  aflam azi din presa – prin institutia publica pe care o conduce.

Instalata in post in luna aprilie a acestui an, doamna Turoiu vine la ICR cu un portofoliu de o consistenta incontestabila : CV-ul domniei  sale reflecta inca unul dintre acele parcursuri care ne lasa, desigur, emotionati , admirativi si la limita invidiosi. Din rubrica dedicata experientei profesionale aflam ca doamna este  ‘’lector universitar doctor’’ din 2002, desi pe aceeasi pagina vedem ca si-a obtinut doctoratul la UNARTE in 2009. Sectiunea ‘’Expozitii’’  incepe convingator : ‘’ 9 ianuarie 2017 – Nominalizare oficiala la titlul „Femeia Anului”. Trecind peste faptul ca nu este vorba despre o expozitie, nu stim nici ce organism a facut aceasta nominalizare. Capitolul limbi straine este de asemenea impresionant : nivel A1 de limba italiana. A prezenta cunoasterea unei limbi straine l

a acest nivel intr-un CV este, totusi, de evitat. Iar cind vorbim de functia pe care o detine azi doamna Turoiu este chiar ridicol, si insulta pe oricine a facut efortul de a invata limbi straine. Caci A1 este echivalent cu nivel de baza – ceea ce, in limba italiana, este competenta aproape oricarui cetatean roman.

Doamna Turoiu a fost mereu  un om de arta si un creator. Acum citiva ani, isi expunea productiile in magazinul LTU by Liliana Turoiu Udrea.  Proiectul nu mai exista,  dar privim cu nostalgie o fotografie edificatoare, salvata de pe fostul site www.ltu.com.ro.  Nobletea si regalitatea au fost mereu de gasit in amprenta artistica a doamnei presedinte ICR.

In ultimii ani insa ne simtim din ce in ce mai mindri ca sintem romani. Se poarta mamaliguta, zimbetul batrinicii sub caisul inflorit, pelerinajul, ocheada dulce a artistei populare pe tocuri. Doamna Turoiu e inspirata.

Se poarta totusi si moftul. Se poarta feminismul, city-break-ul, nunta la castel. Doamna Turoiu e putin confuza, dar nu renunta : are un mesaj de transmis. Un mesaj care sa reflecte anvergura sa aritstica, si care sa se muleze in acelasi timp, cit mai mult, pe portretul societatii careia-i apartine : scriitoarea botoxata, demnitarul condamnat, si usa de termopan a unei manastiri.

Astfel, colectia ‘’Zestrea’’ ia fiinta in 2015, in numele respectului pentru autentic, si cu eticheta bine prizata  de ‘’traditional’’.  Amestecul de Dolce-Kahlo cu pantalon de piele si imprimeu precolumbian.. sau borangic,  croi de fota, stiletto si ruj burgundy .. sau papionul pe camasa alba cu imprimeu floral, sint, in mintea doamnei Turoiu ‘’traditie romaneasca’’.

Produsul e foarte vandabil, sintem convinsi. Prezentarile se insira in citeva tari, si in locatii din asocierea cu care colectia Zestrea are mult de cistigat :  palate, muzee, teatre. Oameni politici, distinsi oameni de afaceri si cultura, manichiuriste, bloggeri si turisti incheaga un frumos cor laudativ. Doamna Turoiu e fericita. Ajunge la carnavalul de la Venezia. Devenim si noi romantici, imaginatia zboara, avem, nu stim din ce motiv, viziunea unui fost tribun vorbind despre ‘’marele gazetar Dumitru Dragomir’’.

Revenim la realitate si cautam un interviu al doamnei presedinte ICR. Gasim un discurs prezentat la lansarea unui album cartografic intitulat „Descriptio Bessarabiae”. Alocutiunea  doamnei presedinte ICR  ne evoca discursul personajului Jderescu din filmul ‘’A fost sau n-a fost’’ (sau ‘’Bucharest 12 :08’’ – pe care-l si recomandam cu un zimbet  – Corneliu Porumboiu, 2006). Discursul e rizibil si tembel-pretentios :  ‘’mi-as permite sa parafrazez – explica doamna Turoiu audientei – un celebru regizor francez, si as spune ca operele de arta  din pacate n-au reusit sa opreasca razboaie, dar de foarte multe ori au reusit sa previna conflicte. Si pentru ca de o luna si jumatate sint presedintele acestei prestigioase institutii, ICR, as spune ca am si dorinta de a fi, ca femeie, un factor de echilibru pe multe dintre scenele.. ma refer aici la.. la scenele culturale’’.

www.unarte.org/respdf/Prof_moda_LilianaTuroiu.pdf

http://www.ltu.com.ro/index.php?page=114&lang=1

www.youtube.com/watch?v=2NueCc8JV70

http://www.infofashion.ro/U____Designeri_Liliana_Turoiu_Udrea_Presedintele_AMDR_la_Model_of_the_World_Romania_Rochii_de_seara_Infofashion-pfl685.html